HOME -> pagina preotului
 

Pagina Preotului Bisericii Sf. Pr. Ilie Tesviteanul - Schomberg

Inceputul Postul Mare

Semnificatia duminicilor din Postul Mare

Predica la Duminica izgonirii lui Adam din Rai - Duminica Lasatului sec de brânza

Predica la Duminica Ortodoxiei - Duminica I din Post

Predica la Duminica a 2-a din Post - a Sf. Grigorie Palama (Vindecarea Slabanogului din Capernaum);

Duminica a 3-a din Post (a Sf. Cruci)

Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul - Duminica a 4-a din Post (Vindecarea fiului lunatic)

Predica la Duminica a 5-a din Postul Mare - a Mariei Egipteanca

Predica la Duminica Floriilor - Duminica a 6-a din Postul Mare

DUMINICA LASATULUI DE SEC DE BRANZA SAU A IZGONIRII LUI ADAM DIN RAI 

Costumul lui Adam tesut de Dumnezeu

izgonirea_lui_Adam "Vino, ticălosul meu suflet, de plângi astăzi, de cele ce s-au făcut cu tine, aducându-ti aminte de goliciunea cea dintâi din Eden, prin care ai fost scos din desfătare si din bucuria cea neîncetată."

(Slujba Utreniei din Duminica Lăsatului sec de brânză, Cântarea 1-a, Imnul 1)

Părintii care cunosc bine vechile rânduieli liturgice din perioada Triodului ne spun că tema izgonirii lui Adam din rai legată de Duminica Lăsatului sec de brânză reprezintă o transpunere a expulzării temporare a penitentilor în afara bisericii, care odinioară avea loc atunci. Acestia trebuiau să rămână în afara usilor bisericii (ca oarecând Adam în fata usilor încuiate ale raiului) si să-si plângă păcatele până la sfârsitul Postului Mare, când erau reintrodusi în ea împreună cu cei care încă nu făceau parte din comunitatea bisericească. De aceea imnografia acestei Duminici se întemeiază pe imaginea lui Adam tânguindu-se înaintea portilor raiului.

Dar această rânduială mai explică încă ceva: prezenta picturilor (sau a mozaicurilor) reprezentând Izgonirea si plângerea lui Adam (împreună cu alte episoade din viata protopărintelui nostru) în proximitatea locului unde penitentii îsi imitau protopărintele "în străpungere si lacrimi", adică în afara bisericii, pe suprafata exterioară a zidurilor ei, sau, uneori, în nartexul acesteia.

Astfel de exemple întâlnim si în programul iconografic al vestitelor biserici mânăstiresti de la Voronet, Molodovita si Sucevita. Cu unele diferente de la un loc la altul, asupra cărora nu vom stărui acum, întâlnim pictate aici următoarele scene: Facerea lumii, Crearea lui Adam, Crearea Evei, Adam si Eva călcând porunca, Izgonirea lor din rai, Adam lucrând pământul si Eva torcând. Privindu-le, am zice că iconarii au reprodus cu fidelitate primele capitole din Cartea Facerii si indicatiile oferite de Erminie (acel manual de pictură bizantină de care se slujeau zugravii de biserici). Insă pentru cel care le studiază mai cu atentie există o pricină de nedumerire: pretioasele vesminte pe care le poartă în rai strămosii omenirii. De ce zugravii le-au "tesut" straie ca de sărbătoare (la Voronet, Adam are chiar o mantie pe umeri) când stim prea bine că în Cartea Facerii se spune că "Adam si femeia lui erau amândoi goi"? (Facere 2, 25). Sau, cu alte cuvinte spus: De ce costumul lui Adam nu e "costumul lui Adam"?

Locul în care vom afla un răspuns la aceste întrebări ne este indicat de mai multi teologi ai Bisericii Ortodoxe, care, plecând de la afirmatiile Părintilor celui de-al saptelea Sinod Ecumenic despre importanta unitătii imaginii liturgice si a cuvântului liturgic, ne învată că cele două moduri de expresie (imnografia si iconografia) "constituie un fel de control al unuia asupra celuilalt, trăiesc aceeasi viată si au, în cadrul cultului, o actiune ziditoare comună".

Asadar, să deschidem Triodul la Duminica Izgonirii lui Adam din rai, acolo unde, după cum vom vedea, această imagine a "îmbrăcării" sau "dezbrăcării" unui vesmânt cu totul special, "nestricăcios", "tesut de Dumnezeu" – pe care omul îl purta înainte de a fi îmbrăcat "hainele de piele" – poate fi întâlnită aproape în fiecare imn. Iată două dintre aceste imne, unul de la Vercenie si celălalt de le Utrenie:

"De vesmântul cel de Dumnezeu tesut m-am dezbrăcat eu ticălosul, prin sfatul vrăjmasului, neascultând porunca Ta cea dumnezeiască, Doamne. |i m-am îmbrăcat acum cu frunze de smochin si cu haină de piele; căci m’am osândit a mânca prin sudori pâine cu muncă; si pământul a fost blestemat să-mi rodească spini si pălămidă. Ci Tu, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară în anii cei de apoi, chemându-mă, iarăsi adu-mă în rai." (la Vecernie)

"Cu vesmânt de Dumnezeu tesut m’ai îmbrăcat, Mântuitorule, în Eden ca un milostiv; iar eu am călcat porunca Ta, plecându-mă vrăjmasului, si gol m’am văzut eu, ticălosul." (Utrenie)

Prin urmare, zugravii bisericilor bucovinene nu au făcut altceva decât să propovăduiască cu mijloacele specifice o învătătură deja existentă în Biserică, învătătură potrivit căreia cei dintâi oameni creati "erau îmbrăcati în slava cea de sus" – vesmântul cel de Dumnezeu tesut – "care îi acoperea mai bine decât o haină". (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Ajunsi în acest punct al demersului nostru putem spune că abia acum ni se descoperă motivul pentru care teologii Bisericii noastre îi zugrăvesc, prin cuvânt sau culoare, pe protopărintii nostri în rai, îmbrăcati cu acele vesminte pretioase, iar după căderea în păcat, dezbrăcati de ele: ca noi să pricepem si să luăm aminte că "asa cum Adam după călcarea poruncii a fost izgonit din rai si din desfătarea si din petrecerea împreună cu îngerii, si a ajuns gol si departe de fata lui Dumnezeu, asa si noi, păcătuind, ne despărtim de Biserica robilor Săi sfinti si dezbrăcăm prin păcat vesmântul dumnezeiesc pe care l-am îmbrăcat botezându-ne, si care, precum credem, este Hristos (Galateni 3, 27)".