Astazi auzim din Evanghelie ca Domnul, la intoarcerea din calatoria de pe malul rasaritean a Lacului Ghenezaret a vindecat pe barbatul paralizat, iertandu-i acestuia pacatele si indepartand boala. Astfel, in foarte scurt rastimp, Hristos a savarsit trei lucrari mari, trei minuni uimitoare, semne limpezi ale venirii lui Dumnezeu intre oameni. In scurt timp Domnul a dezvaluit  oamenilor trei binecuvantari negraite: puterea Sa asupra firii, puterea Sa asupra demonilor si puterea Sa  asupra pacatului si a bolii, si acestea sunt trei mari prilejuri de bucurie pentru oameni. Lanturile cu care ne inlantuie natura sunt cumplite; cine nu se va bucura sa scape de ele? Dar si mai cumplite sunt lanturile cu care ne leaga demonii, si cu care ne biciuie  pana ajungem la nebunie; cine nu se bucura sa fie izbavit de cei mai mari dusmani ai sai? Lanturile cu care ne leaga pacatul, facandu-ne  robi naturii, demonilor si bolii, sunt lanturile primordiale cu care omul singur se infasoara inca de la inceput, indaratnicindu-se sa nu asculte de Ziditor si sa nu se smereasca in fata Lui. O, muritorilor, care dintre voi nu s-ar bucura sa fie izbavit de aceste lanturi infasurate pe dedesubtul tuturor celorlalte legaturi care va inrobesc.

Slabanogul era atat de bolnav, incat nu numai ca nu era in stare sa vina singur la Iisus, dar nici sa se dea jos de pe pat nu putea, asa ca rudele si prietenii l-au scos din casa sa cu pat cu tot si l-au adus la Hristos. Starea deznadajduita a bolnavului se mai vede si din faptul ca trebuia sa fie carat de patru barbati, ca sa fie tinut bine si sa nu fie zguduit prea tare. Ajungand la casa unde Se afla Iisus, cei patru au vazut ca era atata  lume stransa acolo incat ar fi fost cu neputinta sa intre. Atunci s-au hotarat sa desfaca acoperisul si sa lase patul cu bolnavul zacand drept in fata lui Hristos. In clipa aceea, Domnul vorbea cu oamenii si-i invata. El nu pierdea nici o clipa: dupa fapta vedea cuvantul; dupa cuvant urma fapta. Si cu fapta, si cu vorba cauta sa-i faca pe oameni sa se bucure de bine si sa creada in bine, si in El, cel mai mare aducator si dezvaluitor al binelui.

A vazut Domnul credinta lor, nu numai cand au coborat bolnavul inaintea Lui, ci inca de cand au apucat patul cu bolnavul zacand si au pornit spre El. A cui credinta? Doar a celor care il adusesera pe slabanog, sau si a bolnavului insusi? Mai intai, desigur, este credinta celor ce l-au adus. Domnul putea vindeca bolnavul numai si raspunzand credintei acestora. Sunt imprejurari cand Hristos a savarsit minuni fara sa pomeneasca nimic de credinta bolnavului. La urma urmelor, mortii pe care i-a inviat nu putea sa arate credinta pentru care sa fie inviati. Nici cei din jurul acelora nu arata totdeauna cine stie ce credinta. Nu se spune despre vaduva din Nain ca ar fi avut credinta, ci ca plangea pentru fiul ei care murise. Dar se poate ca in clipa in care Dumnezeu S-a indreptat spre durerea ei sa se fi desteptat intrinsa credinta. Marta si Maria, surorile lui Lazar, nu aveau vreo credinta ca Hristos il va invia pe fratele lor, care zacea mort de patru zile in mormant. Numai fruntasul Iair a aratat credinta tare cand a venit la Hristos. Tot astfel, Hristos a vindecat multi bolnavi pe moarte nu ca raspuns al credintei lor, ci credintei pe care o aveau rudele sau prietenii acelora. Asa a vindecat pe sluga sutasului din Capernaum, nu pentru credinta slugii bolnave ci pentru credinta sutasului, si pe fiica femeii canaanence pentru credinta mamei sale., si pe multi lunatici si nebuni, si surzi si muti, pentru credinta celor ce ii aduceau la El. Pe indracitii gadareni i-a curatat de demoni si i-a vindecat fara credinta nici din partea lor, nici din partea altcuiva, ci din mila si intru iconomia mantuirii, ca sa trezeasca credinta in cei amortiti si s-o intareasca in cei slabi.

Cei care l-au adus pe slabanog aveau mare credinta. Ganditi-va numai cat se primejduiau acesti oameni si ce caraghiosi se aratau ei in ochii  vecinilor prin aceasta purtare nelalocul ei! Ce rusinati ar fi ramas in ochii tuturor daca, dupa atata tevatura, ar fi  avut sa care inapoi pe bolnavul  nevindecat!

Prin cuvintele spuse fariseilor, Domnul a vrut sa spuna: "Ce-i mai usor sa faci: sa ierti pacatele cuiva sau sa-l ridici sanatos din patul pe care zacea bolnav?"Si o fapta si alta sunt cu neputinta omului de rand. Oricum, mai de trebuinta este sa-i ierti unui bolnav pacatele decat sa-l ridici in picioare. Pacatul e in chip virtual cauza bolii, atat a celei sufletesti cat si trupesti. Abateri de la aceasta lege apar doar cand Dumnezeu ingaduie sa cada asupra unui drept boala trupeasca, dupa inteleapta Sa pronie, cea mai buna pilda fiind dreptul Iov. Legea insa este, de la intemeierea lumii, ca pacatul izvoraste toata boala. Iar cine poate nimici pacatul in omul bolnav cu atat mai lesne ii va putea vindeca trupul.

In vreme ce scribii huleau in inimile lor asupra lui Hristos, ceilalti din multime, cu mintile si inimile inca neintunecate de desertaciunile lumesti, se minunau si slaveau  pe Dumnezeu pentru fapta nemaipomenita ce se savarsise inaintea ochilor lor. Multimea aceasta care se minuna si slavea pe Dumnezeu era cu mult mai buna decat carturarii cei stramti la minte, si erau cu  mult mai aproape de adevar si de bine decat erau paganii gadareni care vazand minunea nu laudasera pe Dumnezeu.

Ceea ce n-au cunoscut multimile acelea, cunoastem noi fiindu-ne dat sa vedem prin Biserica. Suntem invataceii bucuriei intru bine, pentru ca tot binele de la Dumnezeu  este, de la Izvorul datator de viata  al vesnicei bucurii. Bucuria aceasta va deschide ochii nostri ca sa vedem plinatatea adevarului intru Iisus Hristos Domnul nostru; ne va deschide buzele ca sa-L slavim pe El, Fiul lui Dumnezeu, singurul Mantuitor si Iubitor de oameni. A Lui este slava si lauda, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea ce deofiinta si nedespartita, acum si pururi si in vecii vecilor. Amin