"Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o, fiindca m-ai rugat.

Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel împreuna sluga cu tine?"

(Matei 18, 32-33)

Iubiti credinciosi,

Sfînta si dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arata datoria de a ierta pe cei ce ne gresesc. Domnul nostru Iisus Hristos, ne învata ca toata Legea si proorocii, se reazema pe doua porunci, adica sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru (Matei 22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvoraste din dragoste, dupa marturia Sfîntului Apostol Pavel, care zice: Dragostea se milostiveste (I Corinteni 13, 4). Cine nu are mila de fratele sau este semn ca acela nu are dragoste si petrece în întunericul urii de frati (I Ioan 2, 9-11; 4, 20).

Dragostea lui Dumnezeu catre noi se aseamana cu dragostea parintilor pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia 49, 15; 66, 13). Precum un tata si o mama buna îsi iubesc pe fiii lor si, ori de cîte ori ar gresi ei, daca se întorc si cer iertare, îi iarta si îi mîngîie, asa este si dragostea lui Dumnezeu spre noi, care sîntem fiii Sai (Ioan 1, 12) si asa ni se cuvine sa fim cu dragostea si cu mila fata de cei ce ne gresesc noua. Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei ce L-au rastignit spunînd: Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac (Luca 23, 34).

Toate faptele bune de le va avea cineva, daca nu are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu venind în lume, din nemarginita Sa bunatate, cu dragoste si mila pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desfiintat deosebirea între vrajmasi si prieteni si ne-a dat porunca sa iubim pe vrajmasii nostri, sa binecuvîntam pe cei ce ne blestema, sa ne rugam pentru binele celor ce ne vatama si ne prigonesc si sa facem bine celor ce ne urasc (Matei 5, 44). Dupa marturia acestei învataturi nu avem voie sa urîm pe nimeni, ci pe toti cei ce ne gresesc sa-i iubim si sa le iertam greselile, chiar daca ne-ar face cel mai mare rau.

Sa ne aducem aminte ca Dumnezeu din a Sa nemarginita bunatate ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti, si rasare soarele Sau peste cei buni si peste cei rai (Matei 5, 45). De aceea sîntem si noi datori a face bine tuturor si a ierta greselile celor ce ne gresesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15), purtînd neputintele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Asa ne îndeamna si Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Fiti buni între voi si milostivi iertînd unul altuia, precum si Domnul v-a iertat voua, în Hristos (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: Îngaduiti-va unul pe altul, iertînd unul altuia; iar daca cineva are vreo plîngere împotriva cuiva, dupa cum Hristos v-a iertat voua, asisderea iertati si voi (Coloseni 3, 13).

Asadar, fratii mei, aducîndu-ne aminte de iubirea lui Dumnezeu fata de noi, care pururea gresim înaintea Lui, sa ne silim si noi dupa a noastra putere sa iertam întotdeauna pe cei ce ne gresesc noua (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate arata între noi fara de iubirea dintre noi si fara iertarea celor ce ne gresesc noua (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).

Iubiti credinciosi,

Sa ascultam acum pe Sfîntul Efrem Sirul, care, vorbind despre iertarea celor ce ne gresesc, de care atîrna si iertarea pacatelor noastre, zice asa: "Bine a zis Domnul: ca sarcina Mea este usoara! Ca ce greutate si ce osteneala este a lasa noi fratelui nostru greselile cele usoare si de nimic vrednice, spre a ni se ierta si noua cele ale noastre..." Si mai departe zice: "Nu am zis sa-Mi aduceti bani, sau tapi, sau post, sau priveghere, ca sa ziceti: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios si usor si scurt ne-a poruncit, zicînd: Tu iarta fratelui tau greselile lui si Eu îti iert pe ale tale! Tu însa nici greselile nu ierti, poate putini bani doi sau trei dinari iar Eu nenumarati talanti îti daruiesc tie. Tu nu mai ierti nimic daruindu-i; iar Eu îti dau tie vindecare si împaratie îti daruiesc. Si darul tau atunci îl primesc cînd te împaci cu cel ce îti vrajmaseste tie, cînd nu ai vrajba asupra cuiva întru mînia ta. Cînd ai pace si dragoste catre toti, atunci rugaciunea ta este bine primita si prinosul tau bine placut si casa ta este blagoslovita si tu esti fericit. Daca tu cu fratele tau nu te împaci, cum ceri iertare de la Mine?

Cuvintele Mele le calci si ceri iertare de la Mine? Eu, Stapînul tau îti poruncesc si tu nu iei aminte? Apoi cum îndraznesti sa aduci catre Mine rugaciune si jertfa? Caci precum tu îti întorci fata de catre fratele tau, asa si Eu despre rugaciunea ta si de la darul tau voi întoarce ochii Mei" (Cuvînt pentru dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamt, 1823).

Dumnezeiescul parinte Isaac Sirianul, conglasuind cu Sfîntul Efrem, arata ca nu primeste Dumnezeu rugaciunea noastra, daca noi avem ura si nu vom ierta pe cei ce ne gresesc noua, ca iata ce zice: "Samînta pe piatra este rugaciunea celui ce are pomenire de rau asupra fratelui sau" (Cuvînt 58, pag. 297, M-rea Neamt, 1818). Asadar, frati crestini, sa luam aminte cu toata frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinti parinti, care se reazema pe cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, Care a zis în Sfînta Sa Evanghelie: De veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru Cel ceresc nu va ierta voua greselile voastre (Matei 6, 14-15).

Fratii mei, daca credem ca acestea sînt cuvintele si poruncile Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, si ca niciodata gura Lui nu poate sa spuna neadevar, El fiind fiinta adevarului, apoi sa ne dam seama ca niciodata nu vom primi iertarea de la Dumnezeu, atîta vreme cît vom fi învrajbiti cu oamenii si "nu vom ierta din toata inima pacatele si greselile fratilor nostri" (Marcu 11, 25). Nimeni sa nu creada ca, cu darurile sale sau cu slujbele ce le da la sfînta biserica, se va putea împaca cu Dumnezeu si va lua iertare de pacatele sale, mai înainte de a se împaca si a se ierta cu cei ce au fost învrajbiti.

Acest adevar ni-l arata Însusi Hristos Domnul cînd zice în Sfînta Evanghelie: De-ti vei aduce darul tau la altar si acolo îti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva asupra ta, lasa darul tau înaintea altarului si du-te de te împaca cu fratele tau, apoi vina si adu darul tau (Matei 5, 23-24).

Nu numai darul nostru nu-l primeste Dumnezeu mai înainte de a ne împaca cu aproapele nostru, ci nici rugaciunea noastra n-o primeste ca zice: Cînd stati de va rugati, iertati tot ce aveti asupra cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre (Marcu 11, 25). Acelasi lucru ne învata Mîntuitorul si în rugaciunea domneasca Tatal nostru, pe care o rostim zilnic, dimineata si seara: Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri (Matei 6, 12). Daca nu iertam noi mai întîi pe fratii nostri, nici Tatal nostru ceresc nu ne va ierta pacatele noastre. Iertarea este o conditie obligatorie pentru mîntuirea omului, a lumii întregi. Iertarea sta la temelia pacii din inima si a cunostintei fiecaruia dintre noi. Iertarea salveaza familia de divort si distrugere, salveaza rudele de cearta si judecati, salveaza lumea de razboaie, de ura si de moarte.

Însa nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decît sa iertam pe cei ce ne-au jignit, ne-au defaimat sau ne-au pagubit. Pentru un cuvînt de ocara, pentru un lucru de nimic, pentru o mica paguba, unii crestini traiesc în cearta, si chiar înjura, ani de zile. Ba ajung la judecata si la fapte de razbunare, încît nici preotul din parohie, nici rudele, nici batrînii satului, nici boala si frica mortii nu le înmoaie inima sa se ierte, sa se împace unii cu altii. De aceea nu putini mor certati între ei, spre vesnica lor osînda. Ca dupa moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru mîntuirea lui.

Aceasta stare grea de ura si razbunare dintre oameni, care duce pe acei care nu iarta la moarte, o arata Hristos foarte clar în pilda din Evanghelia care s-a citit astazi. Împaratul care ia socoteala slugilor sale este Împaratul Hristos care ne va judeca pe toti la sfîrsitul veacurilor. Datornicul care datoreaza Împaratului ceresc zece mii de talanti este fiecare dintre noi, care datoram lui Hristos pocainta, lacrimi, milostenie si iertare pentru multimea pacatelor pe care le-am facut.

Dar în timp ce Dumnezeu, ca un tata bun, ne iarta toata datoria, adica toate pacatele, noi oamenii nu iertam pe cei ce ne-au gresit putin, ci le cerem datoria cu dobînda. Iar daca nu ne întorc datoria ne razbunam pe ei, îi dam în judecata, le dorim raul, nu-i iertam pîna la moarte. De aceea si Dumnezeu se supara pe cei care nu iarta pe aproapele, ci traiesc în ura si razbunare, si le va zice la judecata: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o adica toate pacatele pentru ca M-ai rugat. Nu se cadea oare ca si tu sa ai mila de cel împreuna sluga cu tine, precum si Eu am avut mila de tine? Si mîniindu-se stapînul lui, l-a dat pe mîna chinuitorilor, pîna ce-i va plati toata datoria (Matei 18, 32-34).

Auziti ce zice Hristos, Stapînul vietii si al mortii? Pe cei ce nu iarta pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va ierta la judecata cea mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile iadului pentru vecii vecilor. Ca daca în viata nu ne pocaim, nici nu iertam, nici nu facem milostenie si murim asa, nu vom avea iertare niciodata si nimeni nu ne va mai scoate din vesnica osînda.

Iubiti credinciosi,

Cea mai mare virtute crestina este iubirea. Ea este viata noastra si avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfîntul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împacarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea strainilor si altele asemenea sînt fiicele cele mai mari ale iubirii crestine.

Iubirea de Dumnezeu si iubirea de aproapele, sînt poruncile cele mai mari din Sfînta Evanghelie care stau la temelia mîntuirii noastre. De felul cum vom sti sa iertam, sa ajutam pe aproapele, sa rabdam pe toti, sa facem pace, sa nu ne razbunam, de aceasta depinde pacea noastra, bucuria vietii noastre, mîntuirea fiecaruia dintre noi.

Dar ce sa faca acei crestini, care îsi cer iertare de la cei cu care sînt certati, dar aceia nu vor sa-i ierte? Sa faca ce ne învata Sfintii Parinti. Întîi sa se roage lui Dumnezeu pentru îmblînzirea vrajmasilor lor. Sa ceara sfatul duhovnicilor lor si sa le respecte cuvîntul. Apoi sa-si ceara personal iertare de la cei cu care sînt certati, prin cuvintele: "Iarta-ma, frate, pentru toate cîte ti-am gresit si Dumnezeu sa te ierte!" Iertarea sa se faca cel mai bine în biserica, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Daca cearta este veche si mare, împacarea sa se faca în prezenta preotului, si sa se încheie cu o rugaciune de multumire si chiar cu o masa crestineasca, sau acordarea reciproca de daruri. Daca aproapele nu vrea sa ne ierte, sa urmam sfatul duhovnicului, sa cerem iertare de trei ori si asa, daca nu ne mustra constiinta, ne putem împartasi cu Sfintele Taine. Iar daca înca sîntem tulburati si ne chinuie gîndurile de razbunare, sa amînam Sfînta Împartasanie, ca sa nu ne fie spre osînda. Smerenia si rugaciunea curata ne ajuta cel mai mult la împacare. Cine urmeaza calea aceasta, acela nu este departe de mîntuire!

Citim în Pateric ca un calugar tînar s-a dus la un sihastru batrîn si i-a spus ca are vrajba asupra cuiva si nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat batrînul la iertare, ca ucenicul nu voia sa-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Sa spunem împreuna Tatal nostru, fiule!" Pe cînd ucenicul zicea: "Si ne iarta greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri", batrînul îi spuse: "Nu asa, fiule! Ci sa zicem; Si nu ne ierta noua greselile noastre, precum nici noi nu iertam gresitilor nostri!" Auzind aceasta ucenicul, a cazut în genunchi si a zis: "Iarta-ma, parinte, ca am gresit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Asa sa facem si noi, frati crestini. Sa cerem iertare întîi si sa iertam cu dragoste pe toti, ca sa fim si noi iertati de Dumnezeu pe pamînt si în cer. Caci fara iertare nu avem mîntuire, nici nu putem zice Tatal nostru.

Sa rugam pe Dumnezeul dragostei si pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a rastignit pe cruce din dragoste pentru noi, sa ne împace pe toti în numele Sau, stiind ca dragostea nu moare niciodata! Amin.

(Pr. Arhim. Ilie Cleopa)