HOME -> EDITORIAL
 

Editorial

Sfintii 40 de Mucenici (9 martie)

Sfantul Mucenic Urpasian (9 martie)

Sf. Mc. Condrat, Ciprian, Dionisie (10 martie)

Preacuvioasa maica noastra Anastasia patriciana (10 martie)

Sfāntului mucenic Nicon si cei 199 de ucenici ai sai (23 martie)

Bunavestire a preasfintei stapānei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria (25 martie)

Pomenirea sfintilor mucenici Marcu, episcopul Aretuselor,
Chiril diaconul si alti multi, īmpreuna cu ei (29 martie)


Preacuviosul parintele nostru Ioan, cel ce a scris Scara (30 martie)

VIATA CELUI INTRE SFINTI PARINTELUI NOSTRU VASILE CEL MARE, ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI. (1 ianuarie)


Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"

Cel īntre ierarhi preaales, īntre dascali preaīntelept si īntre toti sfintii preamult placut lui Dumnezeu, Sfīntul parintele nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este īn Capadocia, si s-a nascut din parinti binecredinciosi si de Dumnezeu cinstitori. Tatal sau se numea Vasile, iar mama sa Emilia, care a nascut patru fii de parte barbateasca: pe Petru si pe Sfīntul Vasile, pentru care ne sta īnainte cuvīntul, pe Grigorie si pe Navcratie, si o fiica, al carei nume era Macrina.

Pentru acestia, cu adevarat s-a īmplinit cuvīntul lui David, care zice: Neamul dreptilor se va binecuvīnta. Si nu numai sfīntul acesta a fost īmbunatatit si mare luminator al lumii, ci si ceilalti trei frati ai lui s-au facut minunati si purtatori de semne. Caci Petru, fratele lui cel mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic si facator de minuni. S-a sfintit si sora lor Macrina, dupa cum arata sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Īnsa pe toti fratii i-a covīrsit Sfīntul Vasile īntru fapta buna si īntru īnvatatura; caci la īnvataturile cele dintīi chiar pe tatal sau l-a avut dascal si povatuitor, pe care de obste īl avea Pontul ca dascal al īnvataturilor si al faptelor bune, īn acea vreme.

Deci, dīnsul a adus īn lume o astfel de plasmuire buna si curata, pe care dumnezeiescul David o numeste plasmuire de ziua, iar nu de noapte. De la acesta dar, a primit nu numai toata īnvatatura, ce se numeste enciclica, adica īnconjuratoare, dar si toata buna credinta; si, īn scurt sa zic, prin īnvataturile vīrstei celei dintīi s-a facut īncepator al desavīrsirii care avea sa fie mai pe urma.

Dupa ce din destul a fost deprins de tatal sau īn astfel de īnvataturi, īncīt dorea ca de nimic din cele bune sa nu se lipseasca, si, pornit fiind prin iubirea de osteneala a albinei, care din tot felul de flori īsi aduna cele trebuincioase, ca sa nu ramīna mai prejos, s-a dus la cetatea Cezareei Capadociei, ca sa se deprinda si cu īnvataturile ce se dadeau acolo. Zic despre Cezareea cea preavestita, care a fost leagan de īnvataturi si al Sfīntului Grigorie, Cuvīntatorul de Dumnezeu; unde primind toate īnvataturile, se asemana cu unii din dascali, iar pe altii īi covīrsea īn tot felul de īnvatatura, īncīt īn putina vreme s-a facut slavit si vestit tuturor celor mai mari ai cetatii si la tot poporul, fiind mai mare īn īnvatatura decīt īn vīrsta si avīnd statornicia cea mai mare; apoi s-a aratat a fi retor īntre retori, chiar mai īnainte de a se sui pe scaunele sofistilor, filosof īntre filosofi, mai īnainte de a īnvata dogmele si rīnduielile ce se afla īn filosofie; īn sfīrsit, lucrul cel mai mare a fost ca toti īl aveau ca pe un preot al crestinilor, mai īnainte de preotie; si atīt de slavit se facuse el prin īnvatatura si prin fapta buna, īncīt era cinstit, cucernic si vrednic īnaintea tuturor.

Dupa ce a ajuns īn acest fel, s-a dus la Bizant, care era cetatea cea mai mare din tot Rasaritul, pentru ca era īmpodobita cu cei mai desavīrsiti dintre retori si filosofi, de la care a adunat, prin ascutimea mintii sale, cele mai īnalte dintre īnvataturi si cu ele si-a īmpodobit sufletul sau. De acolo, fiind nesatios de īnvatatura si de temelia cuvintelor bune, a fost trimis de Dumnezeu la Atena, unde a aflat pe Sfīntul Grigorie, Cuvīntatorul de Dumnezeu, sīrguindu-se la īnvataturi, precum si pe Iulian Apostatul, care mai pe urma a fost īmparat (361-363), vrajmas si chinuitor al crestinilor, pe Libaniu, sofistul, si pe multi altii.

Deci, acolo, aflīnd Sfīntul Vasile pe Sfīntul Grigorie, apoi īntrecīndu-se unul pe altul īn fapta buna si īn rīvna cea dumnezeiasca, atīt de mult s-au iubit, īncīt nu puteau sa se desparta nicidecum, si sedeau amīndoi īntr-o casa, amīndoi mīncau si amīndoi aveau o voie.

Pe scurt, se afla un suflet īn acele doua trupuri si unul de la altul primea mare folos, nu numai īntru fapta buna, ci si īntru īnvataturi. Caci ca doi lucratori de pamīnt, sīrguitori si iscusiti, cu aceeasi sīrguinta lucrīnd tarina filosofiei si semanīnd cu multa osteneala samīnta īnvataturilor, au secerat rodul sīrguintei lor, prin care au īntrecut pe cei de o vīrsta cu dīnsii, si atīt de mult se īnfrīnau, īncīt mīncau numai ca sa traiasca, pīine si apa, multumind Domnului, ca Proorocul Ilie si ca Ioan Īnainte-mergatorul, care se hranea cu muguri de copaci; iar pe celelalte, care momesc pīntecele si-i aduc dulceata, le defaimau, si cu totul se departau de ele.

Cu acest fel de īntelepciune, pe care au pazit-o pīna la sfīrsitul vietii lor, atīt de curati s-au tinut, īncīt au īntrecut pe vestitul Xenocrat, caruia, desi dormea cu o femeie desfrīnata, nu-i venea nicidecum īn minte ca era o femeie aproape de dīnsul; apoi au fugit de lacomie si de īmputinare si numai masura cea dreapta o pazeau. Iar necīstigarea atīt de mult au iubit-o, īncīt au covīrsit pe Antistene, pe Pitagora si pe Cratis, īncīt pe cele cinstite si laudate ale acelora le socoteau ca pe niste jucarii de copil; caci foarte mult au defaimat cīstigarea de bani si de alte lucruri desarte.

Trufia si īnaltarea cu totul le-au urīt, iar mīndria au pierdut-o prin cuviosie. Cīt despre īntelepciunea pe care o aveau, nu este de trebuinta sa mai scriem, caci toata viata lor era o cugetare si dorire necontenita, ziua si noaptea, ca sa cīstige filosofia cea cereasca si adevarata, mai mult decīt pe cea pamīnteasca. Īnsa se sīrguiau a o cīstiga si pe aceasta, ca sa ajute Bisericii noastre, sa dezradacineze neghina din grīu, sa curete si sa lamureasca dogmele sfintei credinte, si sa apere pe credinciosi de navalirile ereticilor.

Se sīrguiau mai mult ca sa īntreaca pe filosofii cei vechi, si s-a si facut astfel prin multa lor osteneala si prin dumnezeiescul ajutor, dupa cum se arata din scrierile lor. Īntru mestesugul gramaticii erau neīntrecuti, ca si īn masurile stiintei, poeziei, īn multimea istoriilor si frumoasa graire de cele politice. Iar buna rīnduiala a retoricii si frumusetea vorbirii au ales-o mai mult, si minciuna au lepadat-o. Filosofia cea adevarata din dogme atīt de mult au deprins-o, īncīt i-au īntrecut pe toti. Tot astfel si īn celelalte stiinte s-au deprins, īncīt au īntrecut pe toti din destul, īn aritmetica, īn geometrie, īn muzica si īn astronomie; īncīt s-au facut dascali si filosofi desavīrsiti.

O īnfrīnare ca aceasta si īntreaga lor īntelepciune vazīnd-o dascalul Sfīntului Vasile, anume Eubul, om preaīntelept si mai bun decīt toti filosofii cei din Atena, se minuna; iar Vasile vrīnd sa-l vīneze si sa-l aduca la cunostinta de Dumnezeu, apoi un dar nepretuit ca acesta sa-i daruiasca, pentru osteneala lui, l-a aflat odata īnaintea cetatii, vorbind cu ceilalti filosofi si īntrebīndu-se despre filosofie, caci astfel de obicei aveau īntre ei, ca ori sa graiasca, ori sa auda ceva nou. Īntrebīndu-se Eubul cu filosofii, pentru un cuvīnt, a venit Vasile si īndata a dezlegat acel sofism si l-a deslusit. Apoi ziceau ceilalti: "Cine este cel care a deslusit cuvīntul filosofului?". Raspuns-a Eubul, zicīnd: "Ori Dumnezeu, ori Vasile".

Vazīnd Eubul pe Vasile, a lasat pe prietenii si pe ucenicii sai, iar el a sezut cu Vasile, si au petrecut trei zile īn vorba, īntrebīndu-se de filosofie. Drept aceea, a īntrebat Eubul pe Vasile: "Care este firea filosofiei?" Iar el a raspuns: "Firea filosofiei este pomenirea mortii". Dupa aceasta a grait si despre lume, zicīnd: "Desi sīnt dulci cuvintele cele lumesti, amara este lumea pentru cel ce se tine de ea cu iubire si patima; caci alta este slava cea trupeasca si alta a firii celei fara de trup. Nu este cu putinta ca cineva sa se īndulceasca de amīndoua, pentru ca nimeni nu poate sa slujeasca la doi stapīni. Īnsa, pe cīt ne arata puterea bunatatii, sa īmpartim la cei flamīnzi pīinea īntelegerii; si pe cei ce s-au lipsit, pentru rautatea lor, de acoperamīntul faptei bune, pe aceia sa-i aducem sub acoperamīntul lucrurilor celor bune; caci pe care-l vedem gol, īl īmbracam si nu defaimam trupul nostru.

Sīnt la noi, o! Eubule, nu chipuri, nici ghicituri, ci singur adevarul povatuindu-ne spre mīntuire; pentru ca vom īnvia toti, unii spre viata vesnica, iar altii spre munca si rusinarea vesnica, si vom sta toti īnaintea judecatii lui Hristos, precum ne īnvata marii glasuitori Prooroci: Isaia, Ieremia, Daniil, David si dumnezeiescul Apostol Pavel; dupa acestia, chiar datatorul pocaintei si rasplatitorul nostru, Domnul, Care a cautat oaia cea pierduta, iar pe fiul cel risipitor, care cu pocainta s-a īntors, cuprinzīndu-l cu dragoste, l-a sarutat, cu haina luminata si cu inel l-a īmpodobit si l-a ospatat. Acela da asemenea rasplatire celor ce vin īn ceasul al unsprezecelea, ca si celor ce au purtat greutatea si zaduful zilei. Acela, pocaindu-ne si nascīndu-ne din apa si din Duh, ne da cele ce ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-a suit, precum si pe toate care le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc".

Vasile graind acestea, Eubul a strigat: "O! Vasile, aratatorule de cele ceresti, prin tine cred īntr-unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul a toate, astept īnvierea mortilor si viata veacului ce va sa fie, Amin! Acesta este semnul credintei mele īn Dumnezeu: toata averea ce o am, īn mīinile tale o dau si cealalta vreme a vietii mele cu tine o voi petrece, caci doresc nasterea din apa si din Duh".

Vasile i-a zis: "Bine este cuvīntat Dumnezeul nostru, de acum si pīna-n veac, Cel ce a luminat mintea ta cu lumina adevarului, Eubule, si din ratacirea cea mare te-a adus la cunostinta milostivirii Sale. Iar de vei voi, precum zici, ca sa petreci cu mine, īti voi spune īn ce chip sa ne īngrijim de mīntuirea noastra si sa ne izbavim din cursele vietii celei de aici; sa vindem toate averile si sa le īmpartim saracilor. Dupa aceea sa mergem īn sfīnta cetate, ca sa vedem minunile ce sīnt acolo si vom cīstiga īndraznire catre Dumnezeu".

Astfel, toate bine īmpartindu-le celor ce aveau trebuinta, si cumparīndu-si hainele cele albe pentru Sfīntul Botez, s-au dus la Ierusalim si īi īntorceau īn cale pe multi la adevarata credinta. Mergīnd īn Antiohia, au intrat la o gazda, iar fiul gazdei, Filoxen, sedea īnaintea usii, fiind suparat; acela era ucenic al lui Libaniu sofistul, de la care luīnd niste stihuri de ale lui Homer, ca sa le prefaca īn vorba retoriceasca, nu putea, si īn nepricepere fiind, se necajea foarte. Pe acesta, vazīndu-l Vasile necajit, l-a īntrebat: "Pentru ce esti necajit, tinere?" Iar Filoxen a zis: "Oare daca-ti voi arata pricina mīhnirii mele, ce folos īmi va fi de la tine, īntru aceasta?". Iar Vasile, fagaduindu-i ca nu īn zadar īi va fi aceea ce va arata lui, tīnarul i-a spus despre sofist si despre stihurile acelea si ca aceea este pricina īntristarii lui, de vreme ce nu se pricepe ca sa alcatuiasca stihurile. Vasile, luīnd stihurile, a īnceput a i le tīlcui, alcatuindu-le īn vorba simpla, īn trei feluri. Atunci tīnarul, mirīndu-se si īnveselindu-se, l-a rugat sa-i scrie talmacirea. Drept aceea, Vasile a scris tīlcuirea acelor stihuri ale lui Homer īn trei feluri, pe care luīndu-le tīnarul, cu bucurie a mers dimineata la Libaniu, dascalul sau, ducīndu-i acea alcatuire a stihurilor; iar el citind-o, s-a mirat si a zis: "Va jur pe dumnezeiasca rīnduiala, ca nu se afla cineva din īnteleptii de acum care sa-ti spuna o asemenea tīlcuire. Deci cine ti-a scris aceasta, Filoxene?"

Iar tīnarul i-a spus: "Este un strain īn casa mea, care, fara osteneala, degraba a tīlcuit aceasta". Libaniu īndata a alergat cu sīrguinta la gazda, ca sa vada pe strainul acela. Vazīnd pe Vasile si pe Eubul, s-a mirat de venirea lor neasteptata si s-a bucurat de dīnsii. Deci, i-a rugat sa vina si sa gazduiasca īn casa lui; iar ei venind, Libaniu le-a pus īnainte masa cu multe feluri de bucate.

Dupa obiceiul lor īnsa gustīnd putina pīine si apa cu masura, au multumit lui Dumnezeu datatorul de toate bunatatile. Apoi a īnceput Libaniu a le pune īntrebari sofiste, iar ei īmpotriva īi aduceau cuvīntul credintei; Libaniu, cunoscīnd puterea cuvintelor, zicea ca n-a venit īnca vremea de a se boteza, iar daca rīnduiala lui Dumnezeu va porunci, apoi cine poate sa se īmpotriveasca? "Mult ma vei sluji, o! Vasile, daca unele ca acestea vei binevoi a le grai, spre folosul ucenicilor care sīnt la mine".

Degraba ucenicii lui Libaniu fiind adunati, a īnceput Vasile a-i īnvata: "Sa aveti curatie sufleteasca, nepatimire trupeasca, purtare blīnda, grai cumpanit, cuvīnt cu buna rīnduiala, hrana si bautura masurata, īnaintea celor mai mari tacere, īnaintea celor mai īntelepti luare-aminte, la cei mai batrīni supunere, sa aveti spre cei asemenea cu voi si spre cei mai mici dragoste nefatarnica, de cei rai, patimasi si iubitori de trup sa va departati si putin sa graiti, dar mai mult sa īntelegeti, sa nu fiti fara de socoteala īn cuvīnt, sa nu prisositi cu vorba, sa nu fiti īndrazneti la rīs, cu sfiala sa va īmpodobiti si cu femeile cele necurate sa nu vorbiti, sa aveti īn jos cautarea, iar sufletul sus, sa fugiti de cuvintele cele īmpotriva; dregatorie dascaleasca sa nu doriti, cinstea acestei lumi īntru nimic s-o socotiti.

Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plata s-o astepte si vesnica rasplatire de la Iisus Hristos, Domnul nostru". Acestea zicīndu-le Vasile catre ucenicii lui Libaniu si ei ascultīnd nu fara de mirare, iarasi a plecat cu Eubul īn cale.

Dupa ce au sosit īn Ierusalim, toate Sfintele Locuri cu credinta si cu dragoste īnconjurīndu-le si īntr-īnsele īnchinīndu-se lui Dumnezeu, Care este peste tot, ei s-au aratat episcopului acelei cetati, cu numele Maxim, si l-au rugat ca sa-i boteze īn Iordan. Episcopul, vazīndu-i plini de credinta, a facut dupa credinta lor si luīnd clerul sau a mers cu Vasile si cu Eubul la Iordan, iar cīnd era pe mal, Vasile a cazut la pamīnt si, cu lacrimi si glas, s-a rugat la Dumnezeu ca sa-i arate vreun semn al credintei lui.

Deci, tremurīnd, s-a sculat si s-a dezbracat de hainele sale, odata cu care si pe omul cel vechi l-a lepadat si, intrīnd īn apa, se ruga. Cīnd s-a apropiat arhiereul sa-l boteze, iata s-a pogorīt un fulger de foc spre ei, si iesind un porumbel din fulgerul acela, s-a pogorīt īn Iordan, si, tulburīnd apa, a zburat la cer; iar cei ce stateau pe mal, vazīnd aceea, s-au cutremurat si au preamarit pe Dumnezeu.

Vasile, fiind botezat, a iesit din apa, si mirīndu-se episcopul de dragostea ce avea catre Dumnezeu, l-a īmbracat īn haina Īnvierii lui Hristos, rugīndu-se. Apoi a botezat si pe Eubul, i-a uns pe ei cu mir si i-a īmpartasit cu dumnezeiestile Taine. Īntorcīndu-se īn sfīnta cetate, au petrecut īntr-īnsa un an; dupa aceasta s-au dus īn Antiohia, unde Meletie arhiepiscopul a hirotonit pe Vasile diacon si acolo a tīlcuit Pildele lui Solomon.

Nu dupa multa vreme, s-a dus cu Eubul īn patria sa, Capadocia, apropiindu-se de cetatea Cezareei. Apoi s-a descoperit īntr-o vedenie de noapte lui Leontie, arhiepiscopul Cezareei, despre venirea lor si ca Vasile o sa fie īn vremea sa arhiepiscop al acelei cetati. Deci, dimineata, chemīnd arhiepiscopul pe arhidiaconul sau si pe unii din clericii cei cinstiti, i-a trimis la portile cetatii dinspre rasarit, poruncindu-le ca pe cei doi straini ce-i vor īntīmpina, sa-i aduca la dīnsul cu cinste. Iar ei ducīndu-se si īntīmpinīnd pe Vasile si Eubul, pe cīnd intrau īn cetate, i-au adus la arhiepiscop.

El, vazīndu-i pe dīnsii, s-a mirat, ca pe unii ca acestia īi vazuse īn vedenie, si a preamarit pe Dumnezeu. Apoi i-a īntrebat arhiepiscopul de unde vin si cum se numesc. Īnstiintīndu-se despre numele lor, a poruncit sa-i aduca la masa si sa-i ospateze. Dupa aceea, chemīnd clerul sau si barbati alesi din cetate, le-a spus toate cele ce i s-au vestit lui despre Vasile īn vedenie, de la Dumnezeu. Atunci clerul cu un glas a zis: "De vreme ce pentru cinstita ta viata ti-a aratat Dumnezeu pe mostenitorul scaunului tau, se cade sa faci cu dīnsul precum īti este placerea; caci cu adevarat vrednic este omul pe care judecatile lui Dumnezeu īl descopera".

Apoi a chemat arhiepiscopul pe Vasile si pe Eubul si a īnceput a vorbi cu ei din Scripturi, vrīnd ca sa afle priceperea lor; si auzindu-i, s-a mirat de noianul īntelepciunii ce se afla īntr-īnsii, apoi tinīndu-i la sine, īi cinstea dupa vrednicie. Vasile, petrecīnd īn Cezareea, avea acelasi fel de viata precum a vazut mai īnainte la multi cuviosi, pe cīnd a īnconjurat Egiptul, Palestina, Siria si Mesopotamia, cautīnd pe Eustatie filosoful si cercetīnd īntr-acele parti pe parintii cei nevoitori; deci, le urma bine cu chipul si cu viata monahiceasca.

Dupa aceea a fost hirotonit prezbiter de Ermoghen, episcopul Cezareei, care a fost dupa Leontie, si era povatuitorul monahilor. Murind Ermoghen arhiepiscopul, era cerut īn scaun Sfīntul Vasile, ca un vrednic si de Dumnezeu mai īnainte īnsemnat; dar, fugind de cinste, s-a ascuns, si a fost ridicat la arhiepiscopie Eusebiu, barbat bun la obiceiuri cu adevarat, dar putin īnvatat si īntru īntelepciunea cartii neiscusit; deci, acela stiind pe Vasile ca era de toti foarte cinstit si laudat ca un mai īntelept filosof si cu viata sfīnta, a īnceput ca un om neputincios a fi biruit de zavistie si se arata rau-voitor lui Vasile.

Acest lucru īntelegīndu-l Sfīntul Vasile, nevrīnd sa fie pricinuitor de zavistie, s-a dus īn pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori si pe prietenul sau, pe Sfīntul Grigorie de Nazianz; acolo, adunīnd cu dīnsul multime de monahi, a facut rīnduiala de viata monahala, fiind luminat de Duhul Sfīnt, si petrecea viata īngereasca pe pamīnt. Le ajuta lor la o viata ca aceea si fericita Emilia, maica lui Vasile, petrecīnd nu departe de ei, de cealalta parte de rīu, īn sat, si de hrana lor īngrijindu-se; apoi, ramīnīnd vaduva, toata sīrguinta o avea ca sa placa lui Dumnezeu.

Fiind vremea, Vasile si Grigorie au iesit din pustie, siliti de trebuintele Sfintei Biserici, care atunci era tulburata de eretici. Pentru ca pe Grigorie, tatal sau, l-a luat la sine spre ajutorul drept-credinciosilor īn cetatea Nazianzului, fiind batrīn si neputīnd sa se lupte acum cu lupii; iar Vasile, īmpacīndu-se cu Eusebiu, arhiepiscopul Cezareii, acesta, prin scrisoare, l-a rugat sa se īntoarca la dīnsul si sa ajute Bisericii care lupta contra arienilor.

Vazīnd fericitul Vasile o primejdie ca aceea a Sfintei Biserici, si cinstind mai mult trebuinta cea de obste, decīt viata pustniceasca, a lasat singuratatea si a venit īn Cezareea, unde foarte mult a lucrat cu cuvīntul si cu scrisul, curatind credinta cea dreapta de eresuri. Apoi arhiepiscopul Eusebiu si-a dat sfīrsitul pe bratele lui Vasile, dīndu-si sufletul sau lui Dumnezeu; iar dupa dīnsul, lucrīnd Sfīntul Duh, marele Vasile, chiar nevrīnd a fi ridicat īn scaun, a fost sfintit de multi episcopi, īntre care era si batrīnul Grigorie, tatal lui Grigorie de Nazianz; caci acela, fiind neputincios si obosit de batrīnete, a poruncit sa-l duca īn Cezareea, sa sileasca pe Vasile a veni la arhiepiscopie, ca nu cumva arienii sa ridice pe vreunul dintre ai lor īn scaunul acela.

Deci, Vasile ocīrmuia Biserica lui Hristos; iar pe Petru, fratele sau cel dupa trup, l-a sfintit prezbiter, ca sa-i ajute la ostenelile bisericesti, iar mai tīrziu l-a pus episcop īn cetatea Sevastiei. Īn acelasi timp si mama sa, fericita Emilia, dupa o viata de mai bine de 90 de ani, si-a dat sufletul Domnului. Ea a mai avut īnca un fiu, pe Grigorie, episcopul Nissei, si pe Petru, pe care l-am pomenit, precum si o fiica, Macrina fecioara, īntīia nascuta, si ceilalti fii, crescuti īntru mari fapte bune.

Dupa un timp oarecare, fericitul Vasile a cerut de la Dumnezeu sa i se dea darul īntelepciunii, asa īncīt, cu ale sale cuvinte curate, sa poata savīrsi slujba cea fara de sīnge si sa vie spre el Duhul Sfīnt. Dupa sase zile, adica īn ziua a saptea, pogorīndu-se Duhul Sfīnt, a īnceput a liturghisi si savīrsi īn toate zilele jertfa cea fara de sīnge. Dupa ce a trecut cītava vreme, cu credinta si cu rugaciune a īnceput a scrie cu propria sa mīna tainele sfintei slujbe. Si īn acea noapte i s-a aratat Domnul īn vedenie, cu apostolii, facīnd īnainte punere a pīinii si a paharului, la Sfīntul Jertfelnic; apoi, sculīnd pe Vasile, i-a zis: "Dupa a ta cerere, sa se umple gura ta de lauda, ca adica, cu ale tale curate cuvinte, sa aduci slujba cea fara de sīnge". Iar el s-a sculat tremurīnd, neputīnd sa priveasca cu ochii la aratarea Domnului cea luminoasa.

Dupa aceasta aratare luminoasa a mers īn biserica si, apropiindu-se de Sfīntul Altar, a īnceput a grai si a scrie pe hīrtie, īn limba greceasca, astfel: Sa se umple gura mea de lauda, ca sa cīnt slava Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai zidit pe noi si ne-ai adus īn viata aceasta, rostind apoi si celelalte rugaciuni ale Sfintei Biserici.

Iar dupa sfīrsitul rugaciunilor a ridicat pīinea, rugīndu-se cu dinadinsul si zicīnd: "Ia aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfīnt lacasul Tau si de pe scaunul maririi īmparatiei Tale, si vino ca sa ne sfintesti pe noi; Cel ce sezi sus, īmpreuna cu Tatal, si aici cu noi esti nevazut, īnvredniceste-ne, cu puternica mīna Ta, ca sa ni se dea preacuratul Tau trup si cinstitul Tau sīnge noua, tuturor popoarelor".

Arhiereul savīrsindu-le pe acestea, Eubul, cu cei mai īntīi clerici, au vazut o lumina cereasca luminīnd altarul si pe arhiereu si niste barbati prealuminati īn vesminte albe, īnconjurīnd pe acel mare arhiereu. Vazīnd aceasta, s-au īnspaimīntat foarte mult si au varsat lacrimi, laudīnd pe Dumnezeu.

Īn vremea aceea, marele Vasile chemīnd un argintar, i-a poruncit ca din aur curat sa faca o pasare, īn chipul porumbelului ce s-a aratat deasupra Iordanului, spre pazirea dumnezeiestilor Taine, si l-a asezat deasupra Sfintei Mese.

Alta data, sfīntul, savīrsind dumnezeiasca slujba, un evreu, prefacīndu-se crestin, vrīnd sa iscodeasca despre Sfintele Taine, s-a lipit de cei credinciosi si a intrat īn biserica; acolo a vazut pe Sfīntul Vasile ca avea īn mīinile sale un prunc, pe care-l sfarīma. Īmpartasindu-se credinciosii din mīinile sfīntului, a venit si evreul; si i-a dat arhiereul, ca si celorlalti crestini, o parte din Sfintele Daruri, pe care luīnd-o evreul īn mīini, a vazut ca era adevarata carne. Dupa aceea, apropiindu-se de pahar, a vazut ca era sīnge adevarat īn el.

Deci a pastrat ramasitele Sfintei Īmpartasanii si, mergīnd acasa, le-a aratat femeii sale, si i-a spus despre tot ce a vazut cu ochii sai; apoi crezīnd cu adevarat ca īnfricosata si preaīnalta este taina crestineasca, a doua zi a mers la Fericitul Vasile, rugīndu-l sa-i dea Sfīntul Botez. Iar Vasile, dīnd multumire lui Dumnezeu, nu a īntīrziat a boteza pe evreu, īmpreuna cu toata casa lui.

Alta data, mergīnd undeva sfīntul, o femeie saraca, fiind nedreptatita de eparhul cetatii, a cazut īn cale la picioarele fericitului, rugīndu-l ca sa scrie despre dīnsa la acel boier, ca unul care avea multa trecere catre dīnsul. Sfīntul, luīnd o hīrtie, a scris catre boier astfel: "S-a apropiat de mine aceasta saraca femeie, care īti aduce scrisoarea mea, nadajduind ca ma iubesti si are trecere cuvīntul meu la tine; deci m-a rugat ca sa-ti scriu, sa n-o mai superi. De este adevarata nadajduirea ei, arata cu lucrul, si fa mila cu femeia aceasta".

Scriind sfīntul hīrtia, a dat-o femeii celei sarace, iar ea luīnd-o, a dus-o si a dat-o boierului, care, citind-o, a scris īnapoi sfīntului: "Dupa scrisoarea ta, parinte sfinte, as fi voit sa fac mila acestei femei sarace, dar nu pot, de vreme ce se afla sub dajdie". Iar sfīntul iarasi a scris catre dīnsul: "Daca ai voit si n-ai putut, bine; iar de ai putut si n-ai voit, atunci te va aduce Dumnezeu īn starea celor ce au trebuinta ca, atunci cīnd vei voi sa fii miluit, sa nu poti fi". Acest lucru s-a si īntīmplat, pentru ca, nu dupa multa vreme, suparīndu-se īmparatul pe acest eparh, caci auzea ca face multe napastuiri, l-a aruncat īn īnchisoare, ca sa despagubeasca pe cei pe care īi napastuise. Eparhul a trimis din īnchisoare rugaminte la Sfīntul Vasile ca sa-l miluiasca si sa īnduplece pe īmparat, prin mijlocirea sa.

Vasile grabindu-se, a rugat pe īmparat pentru dīnsul si, dupa sase zile, a venit porunca pentru liberarea boierului de la īnchisoare. Eparhul vazīnd milostivirea sfīntului catre dīnsul, a alergat la el spre a-i multumi, iar femeii sarace i-a dat īndoit din averile sale.

Alta data, era foamete atīta de mare īn eparhia sfīntului, īncīt multi oameni au murit, din lipsa de hrana. Sfīntul, vazīnd pe boieri ca tin grīul īn hambare si nu-l dau saracilor, se mīhnea de īnvīrtosarea inimii acestora; caci o alta neomenie mai mare decīt aceasta nu este, ca īntr-o vreme ca aceea cei bogati sa nu voiasca a vinde grīul, ci sa astepte ca, vīnzīndu-l mai scump, sa adune mai multi bani. Dar nu stiu ticalosii ca, cu cīt asteapta vreme mai multa sa adune bani mai multi si sa strīmtoreze pe cei saraci, cu atīt īsi īnmultesc asupra lor mīnia lui Dumnezeu; caci ce altceva este mai rau decīt sa pastreze grīul si sa negustoreasca strīmtorarea saracilor, sa se lipseasca si sa moara de foame? Cum sa-i numeasca cineva pe acestia crestini? Cum sa-i numeasca oameni pe ei care sīnt mai salbatici decīt fiarele, ca fiarele iubesc pe cele asemenea lor, iar acestia nu se milostivesc spre cei de o semintie cu dīnsii. Unii ca acestia erau, īn vremea aceea, boierii Cezareei.

Sfīntul īi īnvata īn fiecare zi despre milostenie, īi sfatuia, īi ruga, le scria, le aducea aminte de iubirea de straini a lui Avraam, de primirea de straini a lui Lot, de istoria lui Iosif cel preafrumos, cum a hranit pe egipteni, si mai ales cuvintele acestea: Surpa-voi hambarele mele si mai mari le voi zidi. Acestea facīndu-le si zicīndu-le sfīntul, de-abia i-a īnduplecat sa-si deschida hambarele. Atunci, urmīnd lui Hristos, care a spalat picioarele ucenicilor, slujea singur la īmpartirea grīului, singur fierbea seminte, singur le īmpartea saracilor hrana; si asa facīnd multe zile, a potolit primejdia foametei.

Īn acea vreme, īmparatul Iulian (361-363), necuratul si pagīnul, vrīnd sa duca razboi asupra persilor, a venit īn partile Cezareei Capadociei; iar Sfīntul Vasile cunoscīndu-l de la Atena, caci īnvatase acolo īmpreuna cu dīnsul, a luat poporul sau si l-a īntīmpinat, cinstindu-l ca pe un īmparat, si fiindca nu avea alt dar sa-i duca, i-a dus trei pīini de orz, dintr-acelea care mīnca sfīntul; caci asa ceruse īmparatul, sa-i duca dintr-acelea din care manīnca el. Deci, primind īmparatul darul, a zis slujitorilor sa-i rasplateasca lui si sa-i dea iarba din livada.

Sfīntul, vazīnd o necinste ca aceasta, a zis īmparatului: "Noi, īmparate, ti-am adus dintr-acelea care mīncam, precum ai cerut, iar īmparatia ta, precum se vede, ne-ai rasplatit darul, dīndu-ne dintre acelea pe care le manīnci īnsuti". Auzind acestea īmparatul, s-a mīniat foarte si a zis sfīntului: "Acum primeste darul acesta, si cīnd ma voi īntoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot si pe nebunul popor cel amagit de tine īl voi robi, caci necinsteste pe zeii carora ma īnchin eu, si atunci vei lua si tu cuviincioasa rasplatire". Astfel īnfricosīndu-l pagīnul īmparat, s-a dus īn Persia.

Sfīntul īntorcīndu-se īn cetate si chemīnd toata multimea poporului, le-a spus īngrozirile īmparatului, iar dupa aceea i-a sfatuit, zicīnd: "Sa nu va mīhniti, fratii mei crestini, de banii vostri, ci numai de viata voastra sa va īngrijiti; duceti-va si aduceti banii vostri, sa-i adunam īntr-un loc, si cīnd vom auzi ca se īntoarce īmparatul, sa-i punem gramezi īn calea lui, caci vazīndu-i, ca un iubitor de bani ce este, se va īmblīnzi si nu va face asupra noastra precum vorbeste". Ducīndu-se crestinii, au facut precum le-a poruncit sfīntul, au adus avutii nenumarate, aur, argint si pietre scumpe.

Sfīntul primindu-le, le-a pus īn casa de vase, scriind deasupra numele fiecaruia, ca sa se pastreze pīna cīnd vor auzi despre īntoarcerea īmparatului. Cīnd a īnteles sfīntul ca se īntoarce īmparatul, a adunat multimea crestinilor, īmpreuna cu femeile si cu copiii, si le-a poruncit sa posteasca trei zile; apoi i-a suit īn muntele Cezareei, care acum se numeste Didim, adica geaman, caci are doua vīrfuri, īn care era si o biserica a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Rugīndu-se crestinii īn biserica aceea, cu inima zdrobita, milostivului Dumnezeu si Preasfintei Maicii Lui, ca sa risipeasca sfatul pagīnului īmparat, sfīntul a vazut stīnd īmpreuna cu poporul la rugaciune multime de oaste cereasca īmprejurul muntelui, si īn mijlocul lor a vazut o femeie sezīnd pe un scaun cu multa slava, si a zis catre īngerii care stateau īmprejur: "Chemati la mine pe Mercurie, ca sa se duca sa ucida pe Iulian, vrajmasul Fiului meu". Deci, s-a aratat Sfīntului Vasile Mucenicul Mercurie, īmbracat cu armele lui, si luīnd voie de la femeia aceea, care era Preasfīnta Nascatoare de Dumnezeu, s-a dus degraba.

Dupa ce sfīntul a vazut aceasta vedenie, a luat īndata pe unii din clerici si s-a pogorīt īn cetate; si era acolo o biserica a Sfīntului Mercurie, īn care se aflau moastele lui, cinstindu-se de crestini; caci Sfīntul Mercurie a murit acolo īn Cezareea, mai īnainte cu 100 de ani, īn vremea īmparatiei lui Deciu (249-251) si Valerian (253-259).

Deci, īn biserica aceasta intrīnd sfīntul, se ruga īnaintea icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, līnga care era si chipul Sfīntului marelui Mucenic Mercurie, cu sulita ca un ostas. Vasile se ruga ca acel pagīn īmparat, pierzatorul crestinilor, sa nu se īntoarca viu de la razboi. Si a vazut chipul Sfīntului Mercurie, cel de līnga Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, schimbīndu-se, si s-a facut nevazut cītava vreme; iar dupa putin, s-a aratat cu sulita sīngerata; pentru ca īn vremea aceea Iulian a fost īnsulitat la razboi de Sfīntul Mucenic Mercurie, cel trimis de Preacurata Fecioara Nascatoare de Dumnezeu, spre pierzarea vrajmasului lui Dumnezeu. Atunci a cunoscut sfīntul ca acea vedenie a fost adevarata; apoi īndata s-a suit īn munte si a zis crestinilor: "Bucurati-va si va veseliti astazi, fratilor, caci s-a auzit rugaciunea noastra si īmparatul si-a luat cuviincioasa pedeapsa; pentru aceasta, multumind lui Dumnezeu, sa mergem īn cetate, ca sa-si ia fiecare din voi banii sai".

Crestinii auzind acestea, cu un cuget au strigat toti: "Daca am voit sa-i dam īmparatului celui pagīn, acum, oare, sa nu-i daruim Īmparatului cerului si al pamīntului, Cel ce ne-a daruit viata noastra?" Iar sfīntul laudīndu-le sīrguinta lor, a poruncit sa-si ia fiecare a treia parte din cele ce a dat, iar cu cealalta avutie sa zideasca o casa de saraci si de straini, spital, casa de batrīni si de sarmani. Sfīntul Vasile avea si acest dar: pe cīnd slujea si īnalta Sfintele Daruri, cunostea ca vine darul Sfīntului Duh, printr-un semn ca acesta: Porumbelul acela de aur, care era deasupra dumnezeiestii Mese, cea cu Sfintele Daruri, miscīndu-se de dumnezeiasca putere, de trei ori se clatina.

Odata, slujind fericitul si īnaltīnd Sfintele, nu s-a facut obisnuitul semn al porumbelului, care, prin cea de trei ori miscare, īnsemna pogorīrea Duhului Sfīnt. Drept aceea, Vasile gīndind la aceasta, a vazut un diacon din cei ce tineau ripidele facīnd semn spre o femeie ce sta īnaintea altarului. Deci, a poruncit ca sa se departeze diaconul acela de la Sfīnta Masa, si sapte zile i-a dat canon ca sa posteasca si sa se roage, si fara somn toata noaptea la rugaciune sa petreaca; iar din averile lui sa le dea la saraci.

Deci, dintr-acea vreme Sfīntul Vasile a poruncit ca sa fie īn biserica īnaintea altarului perdele si īngradire pentru femei, ca sa nu īndrazneasca vreuna a privi īn altar īn vremea dumnezeiestii slujbe; iar aceea care ar īndrazni, sa fie gonita din biserica si de Sfīnta Īmpartasire sa se desparta.

Īntr-acea vreme tulbura Biserica lui Hristos Valens (364-378), īmparatul cel orbit cu eresul arian, care pe multi episcopi drept- credinciosi izgonindu-i din scaunele lor, a ridicat pe arieni īn locurile acelora; iar pe altii mici la suflet si fricosi i-a silit ca sa se īnvoiasca cu eresul lui. Deci, se mīnia si se tulbura vazīnd pe Sfīntul Vasile pe scaunul sau, fiind fara temere si īn credinta sa fiind nemiscat ca un stīlp, si pe altii sprijinindu-i si sfatuindu-i sa se departeze de eresul arian ca de un lucru urīt de Dumnezeu. Īmparatul, strabatīnd stapīnirea sa, si pe cei dreptcredinciosi pretutindeni chinuindu-i mult, a mers la Antiohia si īn Cezareea Capadociei, īngrijindu-se cu dinadinsul sa aduca pe Vasile la unirea ariana. Deci a īndemnat pe voievozii sai, pe boieri si pe sfetnici cu rugaminte, cu fagaduinte si cu īngroziri sa sfatuiasca pe Vasile spre a face voia lui.

De aceea, suparau foarte mult pe sfīntul cei de un gīnd cu īmparatul; dar īnca si femeile cele de neam mare si care aveau cunostinta cu īmparatul, trimiteau pe eunucii lor la sfīntul, sfatuindu-l si īndemnīndu-l sa vina la unirea gīndului īmparatesc; dar nimic n-au sporit, pentru ca n-au gasit un om slab la inima, ci un om hotarīt.

Dupa aceea, Modest, eparhul, cu mai multa īndīrjire s-a sculat asupra lui; deoarece chemīndu-l la sine si neputīnd sa-l plece cu momeli la credinta īmparateasca, īl īngrozea cu mīnie. Iar sfīntul, la īngrozirile lui, cu īndrazneala a raspuns: "Averile mele voiesti sa le iei? Pe tine nu te vei īmbogati, iar pe mine nu ma vei saraci. Dar, socotesc ca aceste haine vechi ale mele si aceste putine carti, īn care este toata bogatia mea, nu-ti trebuiesc; de izgonire nu ma tem, pentru ca al meu este tot pamīntul, sau mai bine sa zic, al lui Dumnezeu. De chinuri nu ma īngrijesc, care ma vor duce la doritul sfīrsit, si cu acestea bine īmi vei face, caci mai degraba ma vei trimite la Dumnezeul meu".

Modest a zis: "Nimeni n-a vorbit cu mine cu asa īndrazneala". Iar sfīntul i-a raspuns: "Caci nu ti s-a īntīmplat sa vorbesti cu vreun episcop. Noi īntru celelalte aratam smerenie si blīndete, īnsa cīnd cineva voieste sa ia de la noi pe Dumnezeu si dreptatea Lui, apoi nu ne īngrijim de nici unul". La sfīrsit Modest a zis: "Sa te gīndesti pīna dimineata, caci la pierzare te voi da". Iar el a raspuns: "Eu dimineata acelasi voi fi; īnsa voiesc ca si tu sa fii neschimbat īn cuvīntul tau". Niste cuvinte īndraznete ca acestea, ale Sfīntului Vasile, le-a spus Modest īmparatului, iar el i-a poruncit sa nu-l supere mai mult.

Sosind praznicul Aratarii Domnului (Botezul), īmparatul, ca si cum vrīnd sa placa putin lui Vasile, a intrat īn biserica lui si, privind la buna podoaba si la rīnduiala bisericii, la cīntarea si la rugaciunea credinciosilor luīnd aminte, se uimea; caci n-a vazut niciodata īntr-ale sale biserici ariene o rīnduiala si buna podoaba ca aceea. Acolo, Sfīntul Vasile, apropiindu-se de īmparat, graia catre el cuvinte dumnezeiesti, iar nu omenesti, pe care le-a auzit si Grigorie de Nazianz - fiindca se īntīmplase atunci acolo, care a si scris despre aceea. De atunci īmparatul a īnceput a fi mai bun catre Vasile.

Īnsa, ducīndu-se īn Antiohia, iarasi s-a schimbat spre mīnie īmpotriva lui Vasile, fiind īnvatat de oamenii cei rai; la clevetirea acestora plecīndu-se, a judecat sa izgoneasca pe Vasile. Cīnd voia sa iscaleasca hotarīrea, scaunul pe care sedea īmparatul s-a miscat, iar condeiul cu care voia sa scrie i s-a stricat. A luat al doilea condei, dar si acela s-a stricat, la fel si al treilea, apoi mīna i-a tremurat si frica a cazut peste dīnsul; iar el cunoscīnd puterea lui Dumnezeu, a rupt hīrtia.

Atunci vrajmasii dreptei credinte, arienii, staruiau la īmparat ca sa-i faca rau lui Vasile. Deci s-a trimis de īmparat un senator, Anastasie, ca sa aduca pe Vasile īn Antiohia. Ajungīnd īn cetatea Cezareea si spunīnd lui Vasile porunca īmparatului, sfīntul a raspuns: "Eu, fiule, mai īnainte cu putine zile m-am īnstiintat ca īmparatul, supunīndu-se sfatului nepriceputilor oameni, trei condeie a sfarīmat, vrīnd sa iscaleasca hotarīrea mea pentru surghiun si sa īntunece adevarul. Dar condeiele cele nesimtitoare au oprit pornirea lui, preferīnd sa se strice, decīt sa slujeasca la nedreapta lui judecata".

Fiind adus īn Antiohia, a stat īnaintea judecatii eparhului, care l-a īntrebat de ce nu se tine de credinta īmparatului. Sfīntul Vasile a raspuns: "Sa nu fie aceea ca, abatīndu-ma de la dreapta credinta crestineasca, sa urmez necuratei īnvataturi ariene; caci credinta īn Unul Dumnezeu am primit-o de la parinti, spre a o slavi". Judecatorul īl īngrozea cu moartea. Īnsa el a raspuns: "Sa-mi fie mie ca pentru adevar sa patimesc si din legaturile trupesti sa ma dezleg; pentru ca aceasta de multa vreme o doresc, dar voi sa nu va schimbati fagaduinta voastra". Eparhul a vestit despre aceasta īmparatului, spunīndu-i ca barbatul acela este mai presus de īngrozire, caci este neschimbata credinta lui, nemiscata si neslabita inima lui. Iar īmparatul, umplīndu-se de mīnie, se gīndea cum ar putea sa piarda pe Vasile. Īntr-acea vreme, Galatie, fiul īmparatului, s-a īmbolnavit de o durere mare si deznadajduindu-se, era aproape de moarte. Maica aceluia, venind la īmparatul, se certa cu dīnsul, zicīnd: "Pentru ca ai nedreapta credinta īn Dumnezeu si faci rau arhiereului lui Dumnezeu, pentru aceea moare fiul meu".

Auzind acestea Valens, a chemat pe Vasile si i-a zis: "Daca sīnt placute lui Dumnezeu dogmele credintei tale, sa faci sanatos pe fiul meu cu rugaciunile tale". Raspuns-a sfīntul: "De te vei uni, īmparate, cu credinta cea dreapta si vei darui pace Bisericilor, apoi fiul tau va fi viu".

Īmparatul, fagaduind sa īmplineasca aceasta, īndata Sfīntul Vasile, rugīndu-se lui Dumnezeu pentru viata fiului īmparatului, l-a facut sanatos. Apoi a liberat pe Vasile cu cinste la scaunul sau. Arienii auzind si vazīnd acestea, cīrteau īn inimile lor pline de zavistie si de rautate si ziceau īmparatului: "Si noi putem sa facem aceasta". Dupa aceea au īnselat pe īmparatul, īncīt a īngaduit a se boteza fiul sau.

Dupa ce arienii l-au botezat, īndata a murit īn mīinile lor. Aceasta vazīnd-o cu ochii sai, cel mai sus pomenit Anastasie, a spus-o īmparatului Valentinian (364-375), adica fratelui lui Valens, care īmparatea īn Apus, īmparatul Rasaritului. El, mirīndu-se de o minune ca aceea, a preamarit pe Dumnezeu. Apoi Sfīntului Vasile i-a trimis multa avere, prin mīinile lui Anastasie, pe care Vasile luīnd-o, a zidit prin cetati spitale, īn eparhia sa, si a miluit multime de saraci si de neputinciosi.

Sfīntul Grigorie de Nazianz povesteste ca Sfīntul Vasile a tamaduit si pe Modest eparhul, acel care era vrajmas sfīntului, pe cīnd acela se īmbolnavise foarte rau si cauta ajutor cu smerenie īn boala sa, la sfintele lui rugaciuni. Apoi multa vreme trecīnd, a venit dupa Modest alt eparh īn tara aceea, anume Eusebiu, rudenia īmparatului.

Era īn zilele acelea, īn Cezareea, o vaduva tīnara, bogata si foarte frumoasa, anume Vestiana, fiica lui Arax, care era senator al mai marelui sfat; pe acea vaduva, Eusebiu eparhul voia s-o dea cu sila īn īnsotirea unui om cu boierie. Dar ea, fiind cu mintea īntreaga si vrīnd sa pazeasca curatia vaduviei sale neprihanita, nu voia sa se marite dupa barbat. Cīnd a īnteles ca vor s-o dea cu sila, a fugit la biserica si a alergat la Sfīntul Vasile, arhiereul lui Dumnezeu.

El, primind-o spre aparare, nu voia s-o dea oamenilor care venisera dupa dīnsa. Apoi a trimis-o īn taina īn manastirea de fecioare, la sora sa, Cuvioasa Macrina. Drept aceea, eparhul, suparīndu-se pe Sfīntul Vasile, a trimis pe ostasii sai sa ia cu sila din biserica pe acea vaduva. Dar, negasind-o, a poruncit s-o caute īn camera sfīntului, unde īngerii petreceau; iar eparhul fiind necurat, credea ca Vasile o tine la dīnsul pentru pacat. Negasind-o nicaieri, a chemat pe Vasile la dīnsul si l-a certat foarte aspru, voind a-l pune la grele chinuri ca sa-i dea pe acea vaduva. Sfīntul Vasile era gata la toate chinurile, zicīnd: "De vei porunci sa se striveasca cu fiare corpul meu, īmi vei tamadui pīntecele meu, caci ma vezi ca sīnt bolnav". Īn acel timp s-au īnstiintat cetatenii despre cele ce se faceau, si ridicīndu-se cu totii, nu numai barbatii, ci si femeile, alergara cu arme si ciomege la curtea eparhului, voind a-l ucide pentru sfīntul parinte, pastorul lor. Daca Sfīntul Vasile n-ar fi potolit poporul, l-ar fi ucis pe eparh, care, vazīnd atīta tulburare īn popor, s-a temut foarte mult si a eliberat pe sfīnt, fara a-l supune la vreo pedeapsa.

Eladie, fostul ucenic al marelui Vasile, īnsusi vazator si urmas al minunilor lui la mostenirea scaunului sau, barbat īmbunatatit si sfīnt, a spus un lucru nemincinos ca acesta: "Un boier drept- credincios, anume Proterie, cercetīnd Locurile Sfinte, a gīndit sa dea pe fiica sa īntr-una din manastiri, sa slujeasca lui Dumnezeu. Dar diavolul, care de la īnceput uraste binele, a īmpins pe o sluga a lui Proterie spre dorirea fiicei stapīnului sau. Vazīnd sluga ca acest lucru este greu, spre care nici nu īndraznea, simtindu-se ne-vrednic, a mers la un vrajitor care locuia īn acea cetate, caruia i-a spus toata dorinta sa, si i-a fagaduit sa-i dea mult aur daca va face cu farmecele sale sa ia de sotie pe fiica stapīnului sau.

La īnceput vrajitorul n-a voit, apoi mai pe urma a zis: "De vei voi, te voi trimite la stapīnul meu, diavolul, si el īti va ajuta la aceasta, daca vei face si tu voia lui"; iar acel ticalos rob a zis: "Fagaduiesc ca voi face tot ce-mi va porunci". Fermecatorul a zis: "Te vei lepada de Hristos al tau si vei da scrisoare pentru aceasta?". Iar el a zis: "Gata sīnt, numai sa-mi cīstig dorinta mea". Vrajitorul a raspuns: "De fagaduiesti asa, apoi si eu īti voi fi de ajutor".

Luīnd o hīrtie, a scris diavolului astfel: "De vreme ce mi se cade a ma sīrgui, stapīne al meu, ca sa ma lepad de crestineasca credinta si sa vin spre a ta stapīnire, īntru īnmultirea partii tale, iata trimit la tine acum pe tīnarul care va aduce scrisoarea mea, fiindca este aprins de dor catre o fecioara; si te rog sa-i dai ajutor sa-si cīstige dorinta sa, ca si eu īntru aceasta sa ma preamaresc si cu mai mare sīrguinta sa cīstig pe multi care īti vor fi placuti".

O scrisoare ca aceasta scriind catre diavol, a dat-o acelui tīnar si l-a trimis, zicīndu-i: "Sa mergi īn aceasta ora a noptii si sa stai la mormintele pagīne, sa ridici hīrtia īn vazduh si-ti vor sta de fata cei ce te vor duce la diavolul". Iar el, ticalosul, degraba s-a dus si ajungīnd la morminte, a īnceput a chema pe diavoli īn ajutor. De īndata duhurile viclene s-au aratat īn fata lui si cu bucurie au dus pe cel īnselat la stapīnul lor; apoi vazīndu-l ca sedea pe scaun īnalt si īnconjurat de duhuri viclene, i-a dat scrisoarea de la vrajitor si, luīnd-o, diavolul a zis catre tīnar: "Crezi īn mine?". Iar el a zis: "Cred". Si diavolul i-a zis: "Te lepezi de Hristos al tau?".

Iar ticalosul a zis: "Ma lepad". Satana i-a zis: "De multe ori ma īnselati voi crestinii; cīnd va trebuie ajutorul meu, veniti la mine, iar dupa ce va īmpliniti dorinta voastra, iarasi va lepadati de mine si va apropiati de Hristos al vostru; iar El, ca un bun si iubitor de oameni, va primeste. Voiesc sa-mi faci zapis, cum ca te lepezi de bunavoie de Hristos si de Botez si fagaduiesti ca sa fii al meu īn veci, sa rabzi cu mine vesnica munca īn ziua judecatii; si asa eu īndata voi īmplini dorinta ta". Iar tīnarul a scris precum diavolul a voit.

Atunci balaurul pierzator de suflete a trimis pe diavolul desfrīnarii si a aprins pe fecioara aceea de nesatioasa dragoste catre acest tīnar, īncīt neputīnd rabda patima trupeasca, a cazut la pamīnt, rugīndu-se de tatal sau: "Miluieste-ma, miluieste-ma pe mine, fiica ta, si ma da ca sotie acelui tīnar al nostru, pe care l-am iubit foarte mult; iar de nu vei face aceasta unicei tale fiice, īn scurt timp ma voi omorī si vei da seama pentru mine īn ziua judecatii".

Auzind aceasta tatal, s-a īnspaimīntat si se tīnguia, zicīnd: "Vai mie pacatosul, cum s-a īntīmplat aceasta fiicei mele? Cine mi-a furat comoara? Cine a amagit pe fiica mea? Cine mi-a īntunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, voiam sa te logodesc cu Mirele ceresc, ca sa fii vietuitoare īmpreuna cu īngerii, si ca totdeauna sa preamaresti pe Dumnezeu īn psalmi si īn cīntari duhovnicesti, si prin tine nadajduiam ca si eu sa fiu mīntuit. Iar tu fara rusine īmi vorbesti pentru unirea nuntii. Sa nu ma pogori cu mīhnire īn iad, sa nu-ti rusinezi neamul tau cel bun, īnsotindu-te cu o sluga". Iar ea īntru nimic nu socotea cuvintele tatalui sau, zicīnd īntr-una: "De nu vei face dupa dorinta mea, atunci singura ma voi ucide".

Tatal ei, nepricepīnd ce sa faca, dupa sfatul rudelor si al prietenilor sai, a lasat ca mai bine sa fie voia ei, decīt sa o piarda; deci chemīnd pe sluga lui, i-a dat de sotie pe fiica sa si avere multa; apoi a zis catre dīnsa: "Mergi, fiica ticaloasa si patimasa dupa barbat; īnsa mi se pare ca mult te vei cai pe urma si nu-ti va fi de nici un folos".

Savīrsindu-se nedreapta īnsotire si diavoleasca lucrare īmplinindu-se, dupa cītava vreme au observat si altii ca acel tīnar nu intra īn Biserica si cu Sfintele Taine nu se īmpartaseste. De aceea, au spus ticaloasei sale sotii, zicīndu-i: "Nu stii ca barbatul tau, pe care l-ai ales, nu este crestin, ci strain de credinta lui Hristos?". Ea, auzind aceasta s-a umplut de mīhnire si, aruncīndu-se la pamīnt, a īnceput sa-si loveasca obrazul si sa-si bata pieptul cu pumnii, strigīnd: "Nimeni neascultīnd de parintii sai, nu s-a mīntuit vreodata. Cine va spune rusinea tatalui meu, vai mie, ticaloasa, īn cīta pieire am cazut astazi; de ce m-am nascut? Si nascīndu-ma de ce n-am pierit?"

Astfel tīnguindu-se ea, a auzit barbatul ei si a alergat la dīnsa, īntrebīnd-o despre pricina tīnguirii. Cunoscīnd lucrul, dīnsul a īnceput a o mīngīia, zicīnd ca nu sīnt adevarate cele despre dīnsul, si īi spunea ca este crestin. La cuvintele lui putin mīngīietoare, dīnsa a zis: "De vei voi ca sa ma īncredintezi cu adevarat, iar ticalosul meu de suflet sa fie fara grija, sa mergi dimineata cu mine īn Biserica si īnaintea mea sa te īmpartasesti cu Sfintele Taine si atunci te voi crede".

Ticalosul ei barbat, vazīnd ca nu poate tainui acel lucru, a fost nevoit a-i spune toate cele petrecute si cum s-a dat diavolului. Ea, capatīnd curaj si scuturīndu-se de slabiciunea femeiasca, a alergat la Sfīntul Vasile si a strigat: "Miluieste-ma, ucenice al lui Hristos, miluieste-ma pe mine, care n-am ascultat pe parintele meu si diavolescului sfat m-am supus".

Povestindu-i toate cele petrecute cu barbatul sau, iar sfīntul chemīndu-l, l-a īntrebat daca sīnt adevarate toate cele spuse despre dīnsul de femeia sa. El cu lacrimi īn ochi a raspuns: "Adevarat, sfinte al lui Dumnezeu, asa este; de voi tacea, faptele mele vor striga". Si i-a povestit cum s-a dat diavolilor, iar sfīntul a zis: "Voiesti sa te īntorci iarasi la Dumnezeul nostru, Iisus Hristos?". Tīnarul a raspuns: "Da, voiesc, dar nu pot". Vasile l-a īntrebat pentru ce nu poate, iar tīnarul i-a raspuns: "Pentru ca m-am lepadat de Hristos si diavolului m-am īncredintat cu zapis". Iar Vasile a zis: "Nu te mīhni de aceasta; caci Dumnezeu este iubitor de oameni si primeste pe cei ce se pocaiesc".

Atunci femeia lui, aruncīndu-se la picioarele sfīntului, īl ruga, zicīndu-i: "Ucenice al lui Hristos, cīt poti, ajuta-ne noua!"; iar sfīntul a grait catre tīnar: "Dar crezi ca te vei mīntui?" Iar el a zis: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!". Luīndu-l sfīntul de mīna, a facut pe dīnsul semnul Sfintei Cruci si l-a īnchis la un loc, īnauntrul sfintelor ograzi; apoi a poruncit ca neīncetat sa se roage lui Dumnezeu.

Singur a petrecut acolo trei zile, rugīndu-se lui Dumnezeu; dupa care sfīntul, cercetīndu-l, l-a īntrebat: "Cum te afli, fiule?". Tīnarul a raspuns: "Īntr-o mare primejdie ma aflu, stapīne; nu pot rabda chiotul diavolesc, īnfricosarile, sagetaturile si lovirea pietrelor, pentru ca, tinīndu-mi zapisul, ma ocarasc, zicīndu-mi: "Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine"". Sfīntul i-a zis: "Nu te teme, fiule, si numai sa crezi". Dīndu-i putina hrana, l-a īnsemnat cu semnul Crucii si iarasi l-a īnchis. Dupa putine zile, cercetīndu-l din nou, i-a zis: "Cum te afli, fiule?". Iar tīnarul a raspuns: "De departe aud īngrozirile si chiotul, iar pe dīnsii nu-i vad". Apoi, dīndu-i putina mīncare si rugīndu-se pentru dīnsul, l-a īnchis din nou si s-a dus.

Dupa patru zile, a venit din nou la dīnsul si l-a īntrebat: "Cum te afli, fiule?". Iar el a raspuns: "Acum sīnt bine, sfinte parinte; pentru ca te-am vazut pe tine īn vis, luptīndu-te pentru mine si biruind pe diavolul". Deci, sfīntul, facīnd rugaciuni, l-a scos din īnchisoare si l-a dus īn chilia sa. A doua zi a chemat tot clerul bisericesc, pe monahi si tot poporul cel iubitor de Hristos, si le-a zis: "Sa preamarim, fratilor, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, ca iata, Bunul Pastor voieste sa ia pe umeri oaia cea pierduta si s-o aduca īn Biserica. Deci se cade sa ne rugam īn aceasta noapte bunatatii Lui, ca sa biruiasca si sa rusineze pe vrajmasul sufletelor noastre". Atunci s-a adunat poporul īn Biserica si a facut rugaciuni de toata noaptea pentru tīnarul ce se pocaia, strigīnd: "Doamne miluieste!".

Facīndu-se ziua, Vasile a luat pe tīnar de mīna si l-a dus cu tot poporul īn biserica, cīntīnd psalmi si laude. Si iata diavolul, fara rusine, a venit pe nevazute cu toata puterea sa pierzatoare, vrīnd sa rapeasca pe tīnar din mīinile sfīntului. Iar tīnarul a īnceput a striga: "Sfinte al lui Dumnezeu, ajuta-ma!". Diavolul tabarīse asupra tīnarului cu atīta īndrazneala si nerusinare, īncīt pe Sfīntul Vasile īl zgīria, tragīnd la dīnsul pe tīnar. Īntorcīndu-se fericitul, a zis catre diavol: "Nerusinat pierzator de suflete, īncepator al īntunericului si al pierzarii, oare nu-ti ajunge tie a ta pierzare, pe care ai adus-o tie si celor ai tai?

Nu īncetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?" Iar diavolul a strigat catre dīnsul: "Ma nedreptatesti, Vasile!". Si acest glas diavolesc l-au auzit multi. Iar arhiereul a zis: "Sa te certe pe tine Domnul, diavole!". Iar diavolul iarasi a zis catre dīnsul: "Vasile, ma nedreptatesti, ca nu eu am mers la dīnsul, ci el la mine si s-a lepadat de Hristos al tau, dīndu-mi zapisul pe care īl am īn mīinile mele, iar īn ziua judecatii īl voi aduce īnaintea Celui de obste Judecator".

Vasile a zis: "Bine este cuvīntat Domnul Dumnezeul meu, ca nu-si va lasa poporul mīinile īn jos, rugīndu-se, pīna nu vei da zapisul!". Īntorcīndu-se sfīntul catre popor, a zis: "Īnaltati mīinile voastre īn sus si strigati: Doamne miluieste!". Poporul, īnaltīnd mīinile spre cer, a strigat cu lacrimi: "Doamne miluieste!", multa vreme, si iata a venit zapisul tīnarului acela, purtat prin vazduh, vazīndu-l toti, si s-a dat Fericitului Vasile īn mīini. Sfīntul, luīnd zapisul, s-a bucurat si a dat multumire lui Dumnezeu; apoi īnaintea tuturor a zis catre tīnar: "Cunosti, frate, zapisul acesta?" Tīnarul a raspuns: "Da, sfinte al lui Dumnezeu, este al meu, ca l-am scris singur cu mīna mea". Marele Vasile l-a rupt īndata bucati, īnaintea tuturor si l-a ars; apoi, ducīnd pe tīnar īn biserica, l-a īmpartasit cu dumnezeiestile Taine si pe popor l-a ospatat din belsug. Pe tīnar, mult īnvatīndu-l si dīndu-i canonul cel cuviincios, l-a dat femeii lui, care cu negrait glas slavea si multumea lui Dumnezeu.

Acelasi barbat vrednic de credinta, Eladie, povestea si aceasta despre Sfīntul Vasile: Īntr-una din zile, Cuviosul nostru parinte Vasile, fiind luminat de darul lui Dumnezeu, a zis catre clerul sau: "Veniti fiilor dupa mine, sa vedem īmpreuna slava lui Dumnezeu si sa preamarim pe Stapīnul nostru". Si a iesit afara din cetate, nestiind nimeni unde voieste sa mearga. Un prezbiter, cu numele Anastasie, care vietuia īntr-un sat, avea de sotie o femeie cu numele Teognia, cu care a trait patruzeci de ani īn feciorie; si se socotea Teognia de catre multi ca este neroditoare, pentru ca nimeni nu stia curatia fecioriei lor, cea pazita īn taina. Anastasie avea duhul lui Dumnezeu, pentru sfīnta sa viata, si era barbat īnainte-vazator; caci īntr-acea vreme, vazīnd mai īnainte cu duhul, ca Vasile are sa-l cerceteze, a zis catre femeia sa, Teognia: "Eu ma voi duce la cīmp sa lucrez pamīntul, iar tu doamna, sora mea, sa īmpodobesti casa si la noua ceasuri din zi sa aprinzi lumīnari si sa iesi īn īntīmpinarea Sfīntului Vasile, arhiepiscopul, pentru ca vine sa ne cerceteze pe noi pacatosii". Ea, mirīndu-se de cuvintele barbatului sau, a īndeplinit porunca. Sfīntul Vasile, fiind nu departe de casa lui Anastasie, l-a īntīmpinat Teognia si i s-a īnchinat. Vasile a zis: "Cum te afli doamna Teognia?". Ea, auzind ca o cheama pe nume, s-a īnspaimīntat si a raspuns: "Sīnt sanatoasa, stapīne sfinte".

Fericitul i-a zis: "Unde este domnul Anastasie, fratele tau?". Ea a raspuns: "Nu-mi este frate, ci barbat, si s-a dus la cīmp sa lucreze pamīntul". Vasile a zis: "A venit si este īn casa, nu te īndoi". Auzind aceste cuvinte, s-a umplut de mai multa spaima ca sfīntul a stiut mai īnainte toata taina lor; si tremurīnd, a cazut la picioarele sfīntului si i-a zis: "Roaga-te pentru mine pacatoasa, sfinte al lui Dumnezeu, ca mari si minunate lucruri vad īn tine!". Sfīntul s-a rugat pentru dīnsa īnaintea tuturor, si a intrat īn casa.

Intrīnd el īn casa prezbiterului, l-a īntīmpinat singur Anastasie si, sarutīnd picioarele sfīntului, a zis: "De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului meu la mine?". Arhiereul a raspuns: "Bine ca te-am aflat, ucenice al lui Hristos, sa mergem īn biserica si sa facem dumnezeiasca slujba". Caci se obisnuise prezbiterul acela ca īn toate zilele sa posteasca, afara de sīmbata si duminica, si nu gusta nimic decīt numai pīine si apa. Cīnd au ajuns īn biserica, Sfīntul Vasile a poruncit lui Anastasie sa slujeasca Liturghia, dar el se lepada zicīnd: "Stii, stapīne, Scriptura care zice: Cel mai mic de catre cel mai mare se binecuvīnteaza". Vasile a zis catre dīnsul: "Pe līnga toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare". Cīnd slujea Anastasie, īn vremea īnaltarii īnfricosatelor Taine, a vazut Sfīntul Vasile si ceilalti care erau vrednici pe Preasfīntul Duh pogorīndu-se īn chip de foc si īnconjurīnd pe Anastasie.

Dupa savīrsirea dumnezeiestii slujbe, au intrat īn casa, iar prezbiterul a pus la masa pe sfīnt si clerul sau. Cīnd mīncau, sfīntul a īntrebat pe preot: "De unde īti este averea si ce fel este viata ta?". Preotul raspunse: "Eu, arhiereule al lui Dumnezeu, sīnt om pacatos si ma aflu supus la dajdia poporului; am doua perechi de boi, cu una lucrez singur, iar cu alta sluga mea. Dintr-aceste averi, o parte este pentru odihnirea strainilor, iar alta pentru plata dajdiilor; apoi se osteneste cu mine si femeia mea, slujind strainilor si mie".

Vasile a zis catre dīnsul: "S-o numesti sora ta, precum si este; apoi spune-mi si bunatatile tale". Anastasie raspunse: "Eu n-am facut nimic bun pe pamīnt". Atunci Vasile a zis: "Sa ne sculam si sa mergem īmpreuna". Deci, sculīndu-se, s-au dus la un bordei si Vasile a zis: "Sa-mi deschideti usa aceasta". Anastasie a raspuns: "Nu, sfinte al lui Dumnezeu, sa nu voiesti a intra, ca nu este nimic acolo, decīt numai trebuintele de casa." Vasile a zis: "Eu pentru trebuintele acestea am si venit". Prezbiterul nevoind sa deschida usa, sfīntul a deschis-o cu cuvīntul, si intrīnd, a gasit acolo un om foarte bolnav de lepra, caruia īi cazusera mai multe madulare trupesti si nu stia de dīnsul nimeni, decīt numai prezbiterul si sora sa. Deci Vasile a zis catre preot: "Pentru ce ai voit sa tainuiesti de mine aceasta comoara a ta?". Preotul raspunse: "Stapīne, omul acesta este mīnios, pentru aceea m-am temut sa ti-l arat, sa nu greseasca cu vreun cuvīnt īmpotriva Sfintiei Tale".

Vasile a zis atunci: "Cu buna vointa alergi; dar sa ma lasi si pe mine sa-i slujesc īn aceasta noapte, ca sa fiu si eu partas la plata ta". Drept aceea, a ramas fericitul Vasile singur cu cel bolnav si, īnchinīndu-se, a petrecut īn rugaciune toata noaptea, iar dimineata l-a scos cu totul sanatos. Preotul cu sora sa si toti cei ce erau acolo, vazīnd o minune ca aceea, au marit pe Dumnezeu. Apoi Sfīntul Vasile, dupa placuta vorba cu preotul si dupa duhovnicescul ospat, s-a īntors la casa sa.

Auzind despre Sfīntul Vasile, Cuviosul Efrem Sirul, care vietuia īn pustie, s-a rugat lui Dumnezeu sa-i arate cum este Vasile. Fiind īn vedenie, a vazut un stīlp de foc, al carui capat ajungea la cer si a auzit un glas de sus, zicīndu-i: "Efreme, Efreme, īn ce chip vezi acest stīlp de foc, astfel este Vasile". Deci, īndata Cuviosul Efrem, luīnd cu sine talmaciul, de vreme ce el nu stia elineste, a mers īn Cezareea, la praznicul Aratarii Domnului (Botezul). Privind īn taina de departe, a vazut pe Sfīntul Vasile mergīnd la biserica cu multa slava, īmbracat īn haine luminoase; ca de altfel si clerul care era īmprejurul lui. Īntorcīndu-se Efrem catre talmaci, care mergea dupa dīnsul, i-a zis: "Mi se pare ca īn desert m-am ostenit, frate, pentru ca acesta fiind īntr-o rīnduiala ca aceasta, nu este precum l-am vazut". Intrīnd īn biserica Efrem, a stat īntr-un colt, la loc ascuns, si gīndind, zicea īn sine: "Noi, suferind greutatea si zaduful zilei, nimic n-am sporit, iar acesta fiind īntr-atīta slava si cinste omeneasca, este stīlp de foc. Ma minunez!". Astfel gīndind despre Marele Vasile, acesta s-a īnstiintat despre Efrem prin Duhul Sfīnt, si a trimis la dīnsul pe arhidiaconul sau, zicīnd: "Sa mergi la usa bisericii cea dinspre apus, si vei afla acolo un monah īn coltul bisericii, cu barba scurta si mic la stat, stīnd cu altul, si īi vei zice lui: "Vino, si sa intri īn altar, caci te cheama arhiepiscopul". Iar arhidiaconul, cu multa osteneala īmpingīnd poporul, a ajuns unde statea Cuviosul Efrem si i-a zis: "Binecuvinteaza, parinte, sa intram īn altar, caci te cheama arhiepiscopul".

Efrem, prin talmaci īntelegīnd cuvīntul arhidiaconului, a raspuns celui ce-l chema: "Ai gresit, frate, pentru ca noi sīntem oameni straini si nu ne stie arhiepiscopul". Arhidiaconul s-a dus sa spuna aceasta lui Vasile. Īn acea vreme Sfīntul Vasile citea sfintele carti la popor. Apoi a vazut Cuviosul Efrem o limba de foc, graind cu gura lui Vasile. Dupa aceea, Vasile iarasi a zis arhidiaconului: "Mergi si spune acelui strain monah: Parinte Efreme, vino si intra īn Sfīntul Altar, caci te cheama arhiepiscopul".

Mergīnd arhidiaconul, i-a spus precum i s-a poruncit; apoi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem si a preamarit pe Dumnezeu. Dupa aceea, facīnd metanie, a zis: "Cu adevarat mare este Vasile, cu adevarat stīlp de foc este Vasile, cu adevarat Duhul Sfīnt graieste prin gura lui". Deci, a rugat pe arhidiacon ca sa vesteasca arhiepiscopului ca dupa savīrsirea sfintei slujbe are sa i se īnchine la un loc si sa-l sarute mai deoparte. Savīrsindu-se dumnezeiasca slujba, a intrat Sfīntul Vasile īn camera de vase si, chemīnd pe Cuviosul Efrem, i-a dat īntru Domnul sarutare si i-a zis: "Bine ai venit, parinte, care ai īnmultit ucenicii lui Hristos īn pustie, si ai izgonit pe diavoli dintr-īnsa, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai suferit atīta osteneala, parinte, venind ca sa vezi un pacatos? Domnul sa-ti dea plata pentru osteneala ta". Efrem, prin talmaci, raspunzīnd lui Vasile, a spus cuvintele cele ce erau gatite īn inima lui, si s-a īmpartasit cu fratele sau cu preacuratele Taine din sfintele mīini ale lui Vasile.

Dupa aceasta, ospatīndu-se, Cuviosul Efrem a zis catre Sfīntul Vasile: "Preasfintite Parinte, un dar cer de la tine, pe care voiesc a mi-l da". Marele Vasile i-a zis: "Cere cele ce-ti sīnt trebuincioase, pentru ca mult īti sīnt dator pentru osteneala ta; caci atīta cale ai suferit pentru mine". Cinstitul Efrem i-a zis: "Stiu, parinte, ca toate cīte vei cere de la Dumnezeu, īti da; deci, voiesc ca sa te rogi bunatatii Lui ca sa-mi dea stiinta sa graiesc elineste". Iar el a raspuns: "Este mai presus de puterea mea sa-ti īmplinesc cererea; dar de vreme ce cu multa nadajde ceri, sa mergem īn biserica, cinstite parinte si povatuitorule al pustiei, si sa ne rugam catre Domnul, Care este puternic sa asculte rugaciunea ta. Pentru ca scris este: Voia celor ce se tem de El va face si rugaciunea lor va auzi si īi va mīntui pe ei". Fiind atunci buna vreme, au facut rugaciune īn biserica, apoi marele Vasile a zis: "Pentru ce parinte Efrem nu primesti sfintire de prezbiter, fiind vrednic?"

Efrem a raspuns prin talmaci: "Fiindca sīnt pacatos, stapīne". Vasile i-a zis: "O! de-as avea eu pacatele tale!". Si i-a zis lui: "Sa facem īnchinaciune". Apoi, fiind el la pamīnt, Sfīntul Vasile si-a pus mīna sa pe capul Cuviosului Efrem si a zis cu mare glas rugaciunea de hirotonie diaconeasca. Apoi a zis catre cuviosul: "Graieste acum ca sa ne ridicam de la pamīnt". Deci s-a limpezit limba lui Efrem si a zis īn limba elineasca: "Mīntuieste, milueste, apara si ne pazeste pe noi, Dumnezeule, cu darul Tau". Si s-a īmplinit Scriptura: Atunci va sari schiopul ca cerbul si limpede va fi limba gīngavilor. Deci au preamarit toti pe Dumnezeu, care a facut limba lui Efrem sa vorbeasca elineste. Apoi Cuviosul Efrem a petrecut trei zile cu Sfīntul Vasile, veselindu-se duhovniceste. Dupa aceea Vasile a facut pe Efrem preot, iar pe talmaciul lui l-a facut diacon si i-a liberat cu pace.

Odata, s-au apropiat de dīnsul, nelegiuitul īmparat Valens, fiind īn cetatea Niceea, īncepatorii eresului arian, cerīnd ca sa goneasca din soborniceasca Biserica, din cetatea aceea, pe poporul cel dreptcredincios, iar biserica s-o dea adunarii lor celei ariene. Si a facut astfel īmparatul cel rau, īnsusi fiind eretic; caci a luat cu sila biserica de la cei dreptcredinciosi si a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, fiind īn mare mīhnire toata multimea dreptcredinciosilor, a sosit acolo marele Vasile, partinitorul si aparatorul cel de obste al Bisericilor; la el venind toata multimea celor dreptcredinciosi, cu tīnguire i-au spus nedreptatea ce li s-a facut lor de īmparatul. Sfīntul, mīngīindu-i cu cuvintele sale, īndata s-a dus la īmparatul īn Constantinopol si, stīnd īnaintea lui, i-a zis: "Cinstea īmparatului iubeste judecata". Si īntelepciunea zice: "Dreptatea īmparatului īntru judecata". Deci pentru ce, īmparate, ai facut judecata nedreapta, izgonind pe credinciosi din Sfīnta Biserica si dīnd-o pe ea rau-credinciosilor?

Zis-a lui īmparatul: "Iarasi spre mustrarea mea ai venit Vasile? Nu ti se cuvine sa fii astfel". Vasile raspunse: "Se cuvine mie a muri pentru dreptate". Acolo statea de fata mai marele bucatar de la curtea īmparatului, cu numele Demostene. Acela vrīnd sa ajute arienilor, a vorbit ceva, ocarīnd pe sfīntul. Sfīntul a zis: "Vedem si pe necarturarul Demostene", iar acela, nerusinīndu-se, iarasi a grait ceva īmpotriva. Apoi sfīntul i-a zis: "Lucrul tau este ca pentru mīncari sa te īngrijesti, iar nu dogmele bisericesti sa le tulburi". Atunci a tacut Demostene rusinat.

Īmparatul, pe de o parte mīniindu-se si pe de alta rusinīndu-se, a zis lui Vasile: "Sa mergi tu īntre ei, īnsa astfel sa judeci, īncīt sa nu te afli ajutīnd pe poporul credintei tale". Sfīntul a raspuns: "De voi judeca cu nedreptate, sa ma trimiti si pe mine īn surghiun si pe cei de o credinta cu mine sa-i izgonesti, iar biserica s-o dai arienilor". Apoi sfīntul, luīnd de la īmparat scrisoare, s-a īntors īn Niceea si chemīnd pe arieni, le-a zis: "Iata, īmparatul mi-a dat putere, ca sa fac judecata īntre voi si īntre credinciosi, pentru biserica pe care cu sila ati luat-o". Iar ei i-au raspuns: "Deci judeca dupa judecata īmparatului".

Sfīntul a zis: "Sa mergeti si voi arienii si voi credinciosii sa īnchideti biserica si, īncuind-o, s-o pecetluiti cu pecetile, voi cu ale voastre si acestia cu ale lor; apoi sa puneti pe amīndoua partile strajeri tari. Mergīnd mai īntīi voi, arienii, sa va rugati trei zile si trei nopti si dupa aceea sa va apropiati de biserica. Daca se vor deschide singure usile bisericii cu rugaciunea voastra, apoi sa fie biserica a voastra īn veci; iar de nu, atunci ne vom ruga noi o noapte si vom merge spre biserica cīntīnd si daca se va deschide noua, apoi s-o avem noi pe ea īn veci. De nu se vor deschide nici noua, apoi iarasi a voastra sa fie biserica". Si a fost placut cuvīntul acesta īnaintea arienilor. Īnsa credinciosii se mīhneau asupra sfīntului, zicīnd ca nu dupa dreptate, ci de frica īmparatului a facut judecata. Facīndu-se īntelegere de amīndoua partile, a fost strajuita cu tot dinadinsul sfīnta Biserica, pecetluita si īntarita.

Rugīndu-se arienii trei zile si trei nopti si apropiindu-se de biserica, nu s-a facut nici un semn, si s-au rugat de dimineata pīna la al saselea ceas (adica 12, dupa noi), stīnd si strigīnd: "Doamne, miluieste!", dar nu li s-au deschis usile bisericii si s-au īntors cu rusine. Atunci, marele Vasile adunīnd pe toti credinciosii, cu femeile si cu copiii, au iesit din cetate la biserica Sfīntului Mucenic Diomid; acolo facīnd priveghere de toata noaptea, au mers cu totii la soborniceasca biserica cea pecetluita, cīntīnd: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!". Apoi, stīnd īnaintea usii bisericii, a zis catre popor: "Ridicati mīinile voastre spre īnaltimea cerului si strigati cu dinadinsul: Doamne, miluieste!". Astfel facīndu-se, sfīntul a poruncit ca sa fie tacere si, apropiindu-se de usa, a īnsemnat-o cu semnul Sfintei Cruci de trei ori si a zis: "Bine este cuvīntat Dumnezeul crestinilor, totdeauna, acum si pururea si īn vecii vecilor".

Glasuind poporul: "Amin", īndata s-a facut cutremur si au īnceput a se sfarīma zavoarele, au cazut īntaririle, s-au dezlegat pecetile, si s-au deschis usile ca de un vīnt si furtuna mare si s-au lovit de zid. Sfīntul Vasile a īnceput a cīnta: Ridicati boieri portile voastre, ridicati portile vesnice si va intra Īmparatul slavei. Vasile, intrīnd īn biserica cu toata multimea credinciosilor si savīrsind dumnezeiasca slujba, a liberat pe popor cu veselie. Acea multime mare de arieni, vazīnd minunea, s-au lepadat de credinta lor cea rea si s-au adaugat la cei dreptcredinciosi. Īnstiintīndu-se īmparatul de dreapta judecata a lui Vasile si de acea minune preamarita, s-a mirat foarte si defaima urīciunea relei credinte ariene. Īnsa orbindu-se de rautate, nu s-a īntors la dreapta credinta si dupa aceea a pierit ticalosul. Pentru ca el, fiind biruit la razboi īn partile Traciei, a fugit si s-a ascuns īntr-o sura de paie, iar prigonitorii lui, īnconjurīnd claia, cu foc au aprins-o si acolo īmparatul arzīnd, s-a dus īn focul cel nestins. Deci a fost moartea īmparatului īn acelasi an, dupa plecarea la Domnul a Sfīntului parintelui nostru Vasile.

Odata Petru, episcopul Sevastiei, fratele sfīntului, a fost defaimat ca traieste cu femeia sa, pe care mai īnainte de episcopie o lasase, ca nu se cade episcopului sa fie cu femeie. Iar Vasile, auzind, a zis: "Bine ca mi-ati spus aceasta, ca iata voi merge eu cu voi si-l voi mustra". Apropiindu-se sfīntul de cetatea Sevastiei, Petru a stiut cu duhul de venirea fericitului; pentru ca era si Petru plin de Duhul lui Dumnezeu, si locuia cu femeia sa cum locuieste un frate cu sora sa, īn curatie. Deci, a iesit din cetate īn īntīmpinarea lui Vasile, ca la opt stadii si, vazīnd pe fericitul mergīnd cu multi, a zīmbit si a spus: "Ca la un tīlhar ai venit la mine, stapīne si frate". Apoi, dīndu-si sarutare unul altuia īntru Domnul, au intrat īn cetate si rugīndu-se la biserica Sfintilor patruzeci de mucenici, au mers īn episcopie. Apoi vazīnd Vasile pe cumnata sa, i-a zis: "Bucura-te, buna mea, iar mai bine-zis mireasa Domnului, caci pentru tine m-am ostenit a veni aici".

Iar ea a zis catre dīnsul: "Bucura-te si tu, preacinstite parinte, caci multa vreme am dorit, ca sa sarut picioarele tale cele cinstite". Apoi a zis Vasile lui Petru: "Rogu-ma tie, frate, ca īn aceasta noapte sa te odihnesti īn biserica, cu doamna ta". Iar Petru a zis: "Pe toate cīte vei porunci, le voi face". Facīndu-se noapte, iar Petru odihnindu-se īn biserica cu doamna sa, era acolo si Sfīntul Vasile cu cinci barbati drepti si le-a zis lor: "Ce vedeti deasupra fratelui meu si deasupra cumnatei mele?" Iar ei au zis: "Vedem pe īngerii lui Dumnezeu, adumbrindu-i si ungīnd cu aromate patul lor cel neprihanit". Vasile a zis: "Taceti acum, nimanui sa nu spuneti ce-ati vazut."

A doua zi, Vasile a poruncit ca sa se adune poporul, si, īnaintea tuturor, sa se aduca un vas de fier, plin de carbuni foarte aprinsi, apoi a zis: "Cinstita mea sora, sa-ti īntinzi rochia ta". Ea īntinzīnd-o, sfīntul a zis catre cei ce tineau carbunii: "Puneti īn rochia ei carbunii cei aprinsi". Si i-au pus; apoi a zis catre dīnsa: "Sa tii acei carbuni īn haina ta, pīna cīnd īti voi zice tie". Si a poruncit iarasi ca sa mai aduca alti carbuni aprinsi. Apoi a zis catre fratele sau: "Īntinde-ti, frate, felonul tau!". El l-a īntins. Dupa aceea a zis catre slujitori: "Turnati carbunii din vas īn felon!" Tinīnd ei multa vreme carbunii cei aprinsi īn hainele lor si ramīnīnd nevatamati, s-a īnspaimīntat poporul, vazīnd aceasta, si zicea: "Domnul pazeste pe cuviosii sai si īi va ferici pe pamīnt". Cīnd Petru si sotia sa au aruncat carbunii pe pamīnt, nu era īntr-īnsii miros de fum, pentru ca nu li s-au ars hainele lor. Apoi Vasile a poruncit celor cinci barbati drepti sa spuna īnaintea tuturor ceea ce au vazut. Si au spus poporului cum au vazut pe īngerii lui Dumnezeu īn biserica, adumbrind pe Fericitul Petru si pe sora lui si ungīnd cu aromate neprihanitul lor pat. Atunci toti au preamarit pe Dumnezeu, Care curateste pe placutii Sai de clevetirile omenesti cele nedrepte.

Īn zilele Cuviosului nostru Vasile era īn Cezareea o vaduva dintr-o familie nobila si foarte bogata, care petrecea īn desfatari si se tavalea īn necuratenia desfrīnarii de multi ani. Dumnezeu, Care vrea pocainta tuturor, s-a atins de inima ei cu darul Sau si s-a īndreptat femeia pe calea cea buna. Aflīndu-se singura, se gīndea la numeroasele sale pacate si a īnceput a se tīngui, zicīnd: "Vai mie pacatoasei, cum voi raspunde dreptului Judecator, pentru atītea pacate ce am facut? Casa trupului mi-am stricat-o si sufletul mi l-am īntinat. Vai mie, cea mai pacatoasa decīt toti, cui m-am asemanat cu pacatele, desfrīnatei sau vamesului? Caci nimeni n-a gresit ca mine, mai ales ca dupa Botez am facut atītea rautati; si de unde voi avea stire ca ma va primi Dumnezeu, pocaindu-ma?".

Astfel, tīnguindu-se, si-a adus aminte de toate faptele ce a facut, din tinerete pīna la batrīnete si pe care le-a scris pe o bucata de hīrtie. Mai pe urma a scris unul din pacatele cele mai grele si cu plumb a pecetluit hīrtia. Apoi, asteptīnd vremea cīnd Sfīntul Vasile mergea la biserica, a alergat la dīnsul si aruncīndu-se īnaintea picioarelor lui, cu hīrtia, zicea: "Miluieste-ma, sfinte al lui Dumnezeu, pe mine care am gresit mai mult decīt toti!". Sfīntul a īntrebat-o ce voieste de la dīnsul, iar ea, dīndu-i hīrtia cea pecetluita, i-a zis: "Iata, stapīne, toate pacatele si faradelegile mele le-am scris pe hīrtia aceasta si le-am pecetluit; iar tu, ca un placut al lui Dumnezeu sa nu le citesti, nici sa dezlegi pecetea, ci numai cu rugaciunea ta sa le curatesti, caci cred ca Cel ce mi-a dat gīndul acesta te va auzi cīnd te vei ruga pentru mine".

Vasile, luīnd hīrtia, a cautat spre cer si a zis: "Doamne, al tau este lucrul acesta, ca daca pacatele a toata lumea le-ai ridicat, cu atīt mai vīrtos poti sa curatesti pacatele unui asemenea suflet; pentru ca toate pacatele noastre sīnt numarate la tine, iar milostivirea Ta este mare si neurmata". Acestea zicīnd, sfīntul a intrat īn biserica, tinīnd hīrtia īn mīna si aruncīndu-se īnaintea jertfelnicului, a petrecut toata noaptea rugīndu-se pentru acea femeie. A doua zi, savīrsind dumnezeiasca slujba, a chemat pe femeie, i-a dat hīrtia pecetluita precum o primise, zicīnd catre dīnsa: "Ai auzit femeie ca nimeni nu poate sa ierte pacatele decīt numai Bunul Dumnezeu?". Iar ea a zis: "Am auzit, cinstite parinte, si pentru aceasta te-am īndemnat la rugaciune, spre īndurarile Lui".

Acestea zicīndu-le femeia, si-a dezlegat hīrtia si a aflat sterse toate pacatele sale, afara de unul, care era cel mai greu pacat, scris pe urma. Vazīnd aceasta femeia, s-a spaimīntat si batīndu-si pieptul, a cazut la picioarele sfīntului, strigīnd: "Miluieste-ma, robule al lui Dumnezeu, precum pentru toate faradelegile mele ai voit si ai rugat pe Dumnezeu, asa si pentru aceasta te roaga ca sa fiu cu totul curatita!". Iar arhiereul, curgīndu-i lacrimi si facīndu-i-se mila de dīnsa, i-a zis: "Scoala-te femeie, ca si eu sīnt om pacatos si-mi trebuie si mie milostivire si iertare! Acela Care a curatit pacatele tale este puternic sa curateasca si acest pacat nesters, daca te vei feri de acum īnainte de pacat si de vei īncepe a umbla pe calea Domnului. Apoi nu numai iertata vei fi, ci si slavei celei ceresti te vei īnvrednici. Īnsa te sfatuiesc sa mergi īn pustie si vei afla un barbat sfīnt, anume Efrem; aceluia sa-i dai aceasta hīrtie si sa-l rogi, ca sa milostiveasca pentru tine pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu".

Femeia, dupa cuvīntul sfīntului, s-a dus īn pustie, si, dupa o cale īndelungata, a aflat chilia Fericitului Efrem si batīnd la dīnsul, a zis: "Cuvioase parinte, miluieste-ma pe mine, pacatoasa!". Iar Efrem, stiind cu duhul pricina venirii ei, i-a zis: "Du-te de la mine, femeie, caci si eu sīnt un pacatos, trebuindu-mi si mie de la altii ajutor!". Atunci ea, aruncīndu-i hīrtia, i-a zis: "Arhiepiscopul Vasile m-a trimis la tine, ca, rugīndu-te lui Dumnezeu, sa-mi curateasca pacatul meu, cel scris īn hīrtia aceasta, pentru ca pe celelalte pacate el le-a curatit; iar tu pentru un pacat sa nu te lenevesti a te ruga, pentru ca la tine sīnt trimisa".

Cuviosul Efrem i-a zis: "Nu, fiindca cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru pacatele tale cele multe, cu atīt mai vīrtos Īl poate ruga pentru un singur pacat. Deci du-te si nu sta, ca sa-l afli īntre cei vii, mai īnainte pīna a nu se duce la Domnul". Ea, īnchinīndu-se cuviosului, s-a īntors īn oras. Apoi, intrīnd īn cetate, a sosit la īngroparea Sfīntului Vasile, pentru ca acum murise si se ducea sfīntul lui trup la mormīnt. Dar femeia īntīmpinīndu-l, a īnceput a striga cu multa tīnguire, aruncīndu-se la pamīnt si zicīnd catre dīnsul, ca si cīnd ar fi fost viu: "Vai mie, sfinte al lui Dumnezeu, vai mie ticaloasei, pentru aceasta m-ai trimis īn pustie, ca fara a mea suparare sa iesi din corp! Iata m-am īntors īn zadar, suferind atīta osteneala īn pustie. Dumnezeu sa vada si sa judece īntre mine si īntre tine, caci ai putut singur sa-mi dai ajutor si la altul m-ai trimis".

Zicīnd acestea, a aruncat hīrtia deasupra patului sfīntului, spunīnd la tot poporul despre osteneala sa. Unul din clerici, vrīnd sa vada ce este scris pe hīrtie, a luat-o si, dezlegīnd-o, n-a aflat īntr-īnsa nimic, caci toata hīrtia era curata si a zis femeii: "Nimic nu este scris aici, dar pentru ce te ostenesti, nestiind iubirea de oameni cea negraita a lui Dumnezeu, care s-a facut catre tine?". Vazīnd poporul aceasta minune, a preamarit pe Dumnezeu, Care a dat o asemenea putere robilor sai, si dupa mutarea lor din viata.

Un evreu, anume Iosif, locuia īn Cezareea si era doctor atīt de iscusit, īncīt cunostea pe omul care era sa moara cu patru sau cinci zile mai īnainte. Purtatorul de Dumnezeu, Parintele nostru Vasile, mai īnainte vazīnd cu duhul īntoarcerea lui catre Hristos, care avea sa fie, īl iubea foarte mult si adeseori īl chema la dīnsul si īl povatuia sa se lase de legea lui si sa primeasca Sfīntul Botez; iar Iosif se ferea, zicīnd: "Īn credinta īn care m-am nascut, īn aceea voiesc sa mor". Sfīntul i-a zis: "Sa ma crezi pe mine, ca nici eu, nici tu nu vei muri, pīna ce nu te vei naste din apa si din Duh; caci fara de acest dar nu-ti este cu putinta sa intri īn īmparatia lui Dumnezeu. Oare parintii tai nu s-au botezat īn nor si īn mare? Ei au baut din piatra care era preīnchipuire a lui Hristos, piatra duhovniceasca, Care S-a nascut din Fecioara pentru mīntuirea noastra si pe care parintii tai L-au rastignit; dar fiind īngropat, a īnviat a treia zi, apoi īnaltīndu-Se la ceruri, a sezut de-a dreapta Tatalui si de acolo va veni sa judece viii si mortii".

Sfīntul īi spunea multe si folositoare cuvinte, dar evreul ramīnea īn necredinta sa. Cīnd a sosit vremea ducerii sfīntului la Dumnezeu, s-a īmbolnavit si a chemat pe evreu, trebuindu-i ajutor doctoricesc de la dīnsul, si i-a zis: "Ce ti se pare de mine, Iosife?" El, pipaind vinele sfīntului, a zis catre paznici: "Sa gatiti toate cele de īngropare, ca va muri īndata." Iar Vasile i-a zis: "Nu stii ce graiesti". Evreul raspunse: "Sa ma crezi stapīne, ca astazi pīna a nu apune soarele, vei muri". Vasile i-a zis: "De voi ramīne pīna dimineata la ceasul al saselea, atunci ce vei zice?" Iosif raspunse: "Sa mor eu". Sfīntul i-a zis: "Cu adevarat sa mori pacatului si sa viezi Domnului". Evreul a zis: "Stiu ce graiesti, stapīne; iata ma jur tie ca de vei fi viu pīna mīine, apoi voi face voia ta".

Deci, Sfīntul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu ca sa-i prelungeasca viata pīna a doua zi pentru mīntuirea evreului; si a dobīndit cererea. A doua zi a trimis sa-l cheme si Iosif nu credea pe sluga care-l chema, ca, adica Vasile sa fie viu; īnsa s-a dus, vrīnd sa-l vada mort. Dar, vazīndu-l ca este viu, a cazut la picioarele lui cu inima curata si a spus: "Mare este Dumnezeul crestinilor si nu este alt Dumnezeu afara de El; deci ma lepad de evreimea cea urīta de Dumnezeu si ma apropii de adevarata credinta crestineasca; porunceste, sfinte parinte, sa-mi dea Sfīntul Botez, mie si la toata casa mea".

Sfīntul Vasile i-a raspuns: "Te voi boteza eu singur cu mīinile mele". Apropiindu-se, evreul a pipait mīna cea dreapta a sfīntului si i-a zis: "Neputincioase sīnt puterile tale, stapīne, si firea a slabit desavīrsit; drept aceea nu vei putea singur sa ma botezi". Vasile raspunse: "Avem pe Ziditorul Care ne īntareste". Sculīndu-se, a intrat īn biserica si a botezat īnaintea tuturor pe evreu si toata casa lui, numindu-l Ioan, si l-a īmpartasit cu dumnezeiestile Taine, slujind singur īn acea zi si īnvatīnd multe pe cel botezat, despre vesnica viata. Dīnd cuvīnt de īnvatatura cuvīntatoarelor sale oi, a vietuit pīna la ceasul al noualea; apoi, dīnd tuturor cea mai de pe urma sarutare si iertare, a īnaltat multumire lui Dumnezeu pentru toate negraitele Lui daruri; si, fiind īnca rugaciunea īn gura lui, si-a dat sufletul īn mīinile lui Dumnezeu. Deci, s-a dus arhiereul si marele cuvīntator īn viata de veci, īn ziua dintīi a lunii ianuarie, īn al cinsprezecilea si cel mai de pe urma an al īmparatiei lui Valens si īn al patrulea an al īmparatiei lui Gratian (375-379), care a īmparatit dupa Valentinian, tatal sau.

Marele Sfīnt Vasile a pastorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni si 16 zile; deci a vietuit toti anii de la nasterea sa patruzeci si cinci (333-378). Evreul cel nou botezat, vazīnd pe sfīntul raposat, a cazut īn fata lui si a zis cu lacrimi: "Cu adevarat, robule al lui Dumnezeu, Vasile, nici acum n-ai fi murit, daca n-ai fi voit singur".

Adunīndu-se multi arhierei, au cīntat psalmii cei deasupra gropii si au īngropat cinstitele moaste ale marelui placut al lui Dumnezeu, Vasile, īn biserica Sfīntului Mucenic Eupsihie. Īnstiintīndu-se de aceasta Grigorie, Cuvīntatorul de Dumnezeu, fiind pe atunci episcop al cetatii Sasima, a scris cuvīntul de īngropare, si venind dupa cīteva zile, l-a citit deasupra mormīntului cu multe lacrimi, laudīnd pe Unul Dumnezeu īn Treime, Caruia I se cuvine slava īn veci. Amin.