Iubiti credinciosi,

Cînd Domnul Hristos S-a înaltat la ceruri a spus si ultimele Sale cuvinte aici pe pamînt, pe care le gasim în Faptele Apostolilor, în istorisirea despre înaltarea la cer a Domnului Iisus Hristos. Cuvintele au fost spuse de Domnul Hristos ucenicilor: ” si-mi veti fi Mie martori în Ierusalim si-n toata Iudeea si-n Samaria, si pîn”™ la marginea pamîntului” (F. Ap. 1, 8). Acestea am putea spune ca sunt cuvintele testament spuse de Domnul Hristos aici pe pamînt.

Ceea ce trebuie sa stim noi este ca Domnul Hristos ne cere noua, tuturor crestinilor, sa fim martori ai Lui, sa marturisim despre El: “Pe cel ce Ma va marturisi pe Mine în fata oamenilor, îl voi marturisi si Eu în fata Tatalui Meu Care este în ceruri” (Mt. 10, 33). Avem obligatia sa-L marturisim pe Domnul Hristos înaintea oamenilor, iar marturisirea pe care o dam noi este marturisirea pornita din credinta noastra.

Iubiti credinciosi,

Noi, marturisitorii Domnului Hristos, suntem marturisitori la tot ceea ce a facut Domnul Hristos, la tot ceea ce stim din Sfînta Evanghelie, la tot ceea ce stim despre minunile Domnului Hristos. Suntem martori si ai faptului ca Domnul Iisus Hristos, cîndva, aici pe pamînt, a dat vedere la doi oameni fara vedere care L-au rugat sa le dea si a dat grai unui om care nu vorbea.

Si marturia noastra o dam pentru credinta pe care o avem si daca nu credem în aceste doua minuni care s-au propovaduit în aceasta zi prin citirea din Sfînta Evanghelie, nu suntem martori ai Domnului Iisus Hristos. Iar daca credem în aceste minuni, credem pentru toata viata noastra întreaga, si-L avem la temelia vietii noastre.

Fata de suferinta oamenilor, de orice fel ar fi ea, Dumnezeu are doua chipuri de raportare. Si anume: pe unii îi vindeca, pe altii îi ajuta sa-si poarte partea de greutate cîta le-a fost rînduita, si aceasta pentru mîntuirea lor.

Noi nu cunoastem tainele lui Dumnezeu, nu le cunoastem si nu le putem cunoaste. Credem ca le vom cunoaste cîndva. Cînd anume? Atunci cînd vom trece de viata aceasta pamînteasca, atunci cînd ni se vor descoperii tainele lui Dumnezeu.

Asteptam vremea în care vom putea sti ce nu stim aici pe pamînt. Si daca va vrea Dumnezeu sa nu stim nici atunci, bineînteles ca vom da slava lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu este mai mare decît cunostinta noastra, este mai mare decît ceea ce putem noi întelege, si nu putem avea pretentia noi, oameni marginiti, sa stim lucruri mai presus de noi, si daca, totusi, va veni vremea sa stim lucruri mai presus de noi, le vom sti prin descoperire dumnezeiasca.

Ceea ce trebuie sa stim noi este sa ne întemeiem viata pe ceea ce stim, si stim ca Domnul Hristos are putere sa faca minuni, si ca ar putea sa faca minuni si pentru noi.

Dar ceea ce ne intereseaza mai mult decît o minune de aceasta care priveste viata trupeasca, este sa faca Dumnezeu minunea învierii noastre sufletesti. Pe aceasta nu o vedem cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.

Psalmistul, cînd a zis: “Cît de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu întelepciune le-ai facut” (Ps. 103, 24), a avut o descoperire dumnezeiasca. A înteles ceva ce nu ar fi putut întelege daca nu i-ar fi dat Dumnezeu sa înteleaga. ” Multumescu-Ti Parinte, Doamne al cerului si al pamîntului, ca ai ascuns acestea de cei întelepti si de cei priceputi si le-ai descoperit pruncilor. Da, Parinte, ca asa a fost înainte-Ti bunavointa Ta” (Lc. 10, 21).

Sunt cuvinte spuse de Domnul Hristos, ramase în Sfînta Evanghelie, din care întelegem ca pentru a cunoaste lucruri mai presus de noi, lucruri din descoperiri dumnezeiesti, trebuie sa avem o conditie: sa fim cum sunt pruncii, sa avem inima curata dupa cuvîntul Domnului Hristos: ” Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8).

Fara inima curata nu putem întelege cele mai presus de noi, nu putem întelege decît doar daca zicem împreuna cu psalmistul: ” Cît de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu întelepciune Le-ai facut”. Spunem cuvinte ale altuia, si nu spunem cuvinte ale noastre. Daca ajungem sa vedem maretiile lui Dumnezeu prin fapturile Sale, zicem si noi cu psalmistul: ” Cît de mari sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu întelepciune Le-ai facut” sau cu Biserica “Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale, si nici un cuvînt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale “, ” Cît de minunat este numele tau Doamne în tot pamîntul!” si ” stralucirea slavei Tale se înalta mai presus de ceruri” (Ps. 8). “Te maresc Doamne, ca sunt minunat întocmit” (Ps. 138), sunt cuvinte ale vederii duhovnicesti, sunt cuvinte pe care le poate spune cineva care a înteles ceva din ceea ce descopera Dumnezeu, nu din ceea ce descopera omul.

Noi citim despre Dumnezeu din carti, citim despre Dumnezeu din Evanghelie, citim despre Dumnezeu din Scriptura, dar toate acestea sunt informatii din afara. Nu sunt cunostinte dinauntru cîta vreme nu avem inima curata pentru ca nu împlinim conditia vederii duhovnicesti.

Sunt oameni care asteapta sa primeasca darul de înainte-vedere, de înainte-cunoastere, de la alti oameni. Darurile acestea însa, le da numai Dumnezeu, cînd stie El si unde stie El. Noi, este destul sa-i fim martori ai Mîntuitorului Iisus Hristos ” în Ierusalim - în cetatea pacii - în Iudeea, în Samaria, si pîna la marginile pamîntului”, adica acolo unde ne traim viata.

Sa se vada din viata noastra ca suntem credinciosi, sa se vada din viata noastra ca suntem doritori de înaintare duhovniceasca, sa se vada din viata noastra ca traim altfel decît necredinciosii, sa se vada din viata noastra ca avem vedere duhovniceasca.

Vederea lui Dumnezeu

Au fost miluiti de Dumnezeu doi oameni care au fost lipsiti de vedere, prin aceea ca Domnul Hristos le-a dat vedere. Dar tot binele si toata darea cea buna din lumea aceasta este de la Dumnezeu. Dumnezeu a facut omul, Dumnezeu a dat vederea. Noi spunem în psalm: ” Cel ce-a plasmuit ochiul, El oare nu întelege? Cel ce-a sadit urechea, El oare nu aude? ” (Ps. 93, 9).

Sigur aude, sigur vede! Noi ne-am pomenit în lumea aceasta asa cum suntem fiecare dintre noi. Mai apoi a trebuit sa avem si o alta vedere, si anume, am început sa-L vedem pe Dumnezeu Cel nevazut în constiinta noastra, sa-L vedem pe Dumnezeu Cel ce este în sufletul nostru, sa-L vedem pe Dumnezeu cîrmuitor al vietii noastre, sa-L vedem pe Dumnezeu datator a tot binele, si acestea cu vedere duhovniceasca.

Apoi, dupa ce L-am vazut pe Dumnezeu care se arata inimii curate, vom spune cuvinte de lauda pentru Dumnezeu, dar de obicei spunem prin cuvinte alte altora. Si anume, spunem ca: ” Tie Ti se cuvine toata cinstea, marirea si închinaciunea, Tatalui si Fiului si Sfîntului Duh “; ” Ca sfînt esti Dumnezeul nostru si Tie marire înaltam”¦ “; ” Ca bun si iubitor de oameni esti si Tie marire înaltam”¦ “; Ca milostiv si bun si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie marire înaltam”¦ “, “Ca Tu esti Dumnezeul nostru si Tie marire înaltam”¦ “; Ca Tu esti Împaratul pacii si Mîntuitorul sufletelor noastre si Tie marire înaltam”¦ “; ” Ca pe Tine Te lauda toate puterile ceresti si Tie marire înaltam”¦ “; ” Ca al Tau este a ne milui si a ne mîntui si Tie marire înaltam”¦ “; ” Ca Dumnezeul milei si al îndurarilor si al iubirii de oameni esti si Tie marire înaltam”¦ “.

Si cuvintele acestea le spunem nu ca unii care ne-am întîlnit cu cunostinta de Dumnezeu, ci ca unii care nu se potrivesc cu ceea ce gîndim noi, cu ceea ce simtim noi. Si totusi trebuie sa fim martori ai Mîntuitorului Iisus Hristos, Cel ce a dat vedere celor lipsiti de vedere, Cel ce a dat grai celor lipsiti de grai, si care ne poate da si noua vedere duhovniceasca si ne poate da si noua grai preamaritor de Dumnezeu.

Iubiti credinciosi,

Sunt însa si împrejurari în care trebuie sa ne vedem cum suntem, sa nu vedem rautatile altora, sa trecem cu vederea peste pacatele oamenilor, sa fim si noi asa cum a fost si cuviosul Macarie, care a fost învrednicit sa se numeasca Dumnezeu pamîntesc. Asa cum Dumnezeu acopera lumea, tot asa si el acopera pacatele oamenilor, pe cele pe care le vedea ca si cum nu le-ar fi vazut si pe cele de care auzea ca si cum nu ar fi auzit de ele.

Iubiti credinciosi,

Trebuie sa avem vedere sufleteasca si pentru altceva, ca sa ne vedem neputinta noastra, ca sa vedem rautatile noastre, ca sa vedem neîndestularile noastre. Sa ne dea Dumnezeu sufletul Lui ca sa ne vedem pacatele noastre, dar sa ne dea Dumnezeu vedere sufleteasca si ca sa vedem maririle lui Dumnezeu, mila lui Dumnezeu, bunatatea Lui.

Sunt atîtia oameni care se tînguiesc o viata întreaga si daca ar mai avea viata s-ar tîngui si mai departe pentru unele pacate care le-au facut cîndva în vremea nestiintei, aceia vad pacatele, dar nu vad bunatatea lui Dumnezeu. Pocainta pe care o facem noi nu trebuie sa fie o pocainta zdrobitoare chiar daca psalmistul spune ” inima înfrînta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”.

Noi trebuie sa avem încredere în bunatatea lui Dumnezeu. Dumnezeu, care le poate pe toate, poate sa nimiceasca tot raul din noi, poate sa ne dea iarasi bucuria mîntuirii: ” Da-mi iarasi bucuria mîntuirii Tale si cu duh stapînitor ma întareste “, spunem noi în rugaciuni pentru ca credem ca Dumnezeu poate face aceasta si face aceasta.

Sfînta Evanghelie este izvor de bucurie si de nadejde si în întelesul acesta.

Ne trebuie deci si o vedere launtrica pentru a întelege cele despre Dumnezeu, ca de exemplu: ” Pe cît este de sus cerul de pamînt pe atît este de mare bunatatea Lui spre cei care se tem de Dînsul”, ca “precum este de mare marirea Ta asa este de mare si mila Ta”. Toate ale lui Dumnezeu sunt nemarginite. Si vine bunatatea lui Dumnezeu si ne întareste în credinta ca Dumnezeu iarta pacatele, ca Domnul Hristos si-a varsat sîngele pentru mîntuirea noastra, ca Domnul Hristos iarta pacatele omului care paraseste pacatul, ca Domnul Hristos a spus ca ” în cer se face mai mare bucurie pentru un pacatos care se întoarce la pocainta decît pentru 99 de drepti care nu au trebuinta de pocainta”.

Asa ceva trebuie sa vedem.

Sa Îl vedem pe Dumnezeu bun si iubitor de oameni, dar nu cînd vrem sa facem pacate, ci cînd vrem sa parasim pacatul. Daca înmultim pacatul, pentru ca Dumnezeu ne iarta, nu o sa ajungem niciodata la iertare de le Dumnezeu.

Sa luam aminte la minunile acestea care s-ar citit în Sfînta Evanghelie din aceasta zi si sa cerem de la Dumnezeu sa ne dea dar de cunoastere de noi însine.

Sa ne dea darul de a-L cunoaste pe El nu numai din spusele altora, sa zicem si noi împreuna cu psalmistul: ” Cît de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu întelepciune Le-ai facut”. Iar cuvintele acestea sa nu le zicem numai ca sunt scrise în carte, ci sa porneasca din inima noastra ca un adevar pentru noi si pentru altii.

Sfîntul Isaac Sirul spune ca sunt niste oameni care atunci cînd se roaga lui Dumnezeu, din multa cunostinta de Dumnezeu nu mai pot spune cuvinte de rugaciune, ci pot sta doar în uimire, si pot sta sa li se taie cuvintele de pe buze. Dar nu mai spune Sfîntul Isaac Sirul si altceva, ca mai sunt multi oameni care din necunoasterea de Dumnezeu nu pot sa înmulteasca aducerea de marire lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca li se taie cuvintele de pe buze, nu mai au ce spune, nu mai stiu ce sa spuna din multa neluare aminte si din multa nepasare.

Iubiti credinciosi,

Sa ne gîndim cu totii la puterea multa a Domnului Hristos, sa-I multumim Domnului Hristos pentru binele pe care îl face pentru trup si pentru suflet si sa cautam cunostinta de Dumnezeu, pe care sa o cerem fiecare dintre noi dupa puterea noastra.

Si apoi sa dam marturie despre Domnul Iisus Hristos prin credinta noastra, prin viata noastra, prin sarbatoririle noastre, prin rugaciunile si posturile noastre, prin tot ceea ce este frumos si bun în lumea aceasta si în care se preamareste Tatal, Fiul, si Sfîntul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Amin!