HOME -> pagina preotului
 

Pagina Preotului Bisericii Sf. Pr. Ilie Tesviteanul - Schomberg

Adormirea Maicii Domnului - 15 august

Predica la Duminica a X-a dupa Rusalii (Vindecarea lunaticului) - 16 august

Predica la Duminica a XI-a dupa Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv) - 23 august

Predica la Duminica a XII-a dupa Rusalii (Tanarul cel bogat) - 30 august

Cuvānt la Duminica a X-a dupa Rusalii (Vindecarea lunaticului)



"Venind ei spre multime, s-a apropiat de El un om, īngenunchind īnaintea Lui si zicīnd: «Doamne, miluieste pe fiul meu, ca este lunatic si rau patimeste; de multe ori cade īn foc si de multe ori īn apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece".

(Matei 17, 14-16)

“Scriptura ni-l arata pe acest om foarte slab īn credinta. Din multe fapte se vede aceasta: din cele spuse de Hristos: „Toate sīnt cu putinta celui ce crede”; din cele spuse chiar de cel care a venit la Hristos: “Ajuta necredintei mele!”; din porunca data de Hristos demonului ca sa nu mai intre īn fiul lui; si īn sfīrsit din cele spuse de om lui Hristos: “Daca poti!”

As putea fi īnsa īntrebat:

- Dar daca necredinta aceluia a fost de vina ca ucenicii n-au scos demonul din fiul lui, pentru ce Hristos īi mai īnvinuieste?

- Ca sa le arate ca pot vindeca īntotdeauna, chiar fara credinta celor ce se apropie de ei. Dupa cum de multe ori a fost de ajuns credinta celui ce cerea pentru a dobīndi cererea chiar de la sfinti mai mici, tot asa de multe ori a fost de ajuns numai puterea sfintilor pentru savīrsirea unei minuni, chiar daca nu credeau cei care veneau la ei. Amīndoua aceste cazuri se vad īn Sfintele Scripturi. Corneliu si cei din casa lui au atras harul Duhului numai prin credinta lor. Pe vremea lui Elisei īnsa un mort a īnviat fara sa creada cineva. Cei care au aruncat mortul īn groapa lui Elisei, l-au aruncat fara nici o socoteala si la īntīmplare, nu din credinta, ci de teama; temīndu-se de tīlhari, au aruncat mortul īn groapa si au fugit; iar mortul a īnviat numai prin puterea sfīntului trup al lui Elisei. De aici se vede ca si unii din ucenici erau slabi īn credinta, dar nu toti. Stīlpii nu erau acolo.

Priveste acum si īn alt chip nesocotinta omului acestuia! Vine la Iisus si, de fata cu toti oamenii, vorbeste īmpotriva ucenicilor Lui, spunīnd: „L-am adus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece”. Hristos īnsa, īn fata īntregii multimi, scapa pe ucenici de īnvinuirea adusa si arata ca vina cea mare o are el, tatal copilului, spunīnd: „0, neam necredincios si īndaratnic! Pīnā cīnd voi fi cu voi!”

 Nu adreseaza aceste cuvinte numai tatalui copilului, ca sa nu-l rusineze, ci tuturor iudeilor. Daca Hristos n-ar fi luat apararea ucenicilor Sai, poate ca multi din cei de fata s-ar fi smintit si ar fi gīndit despre ucenici ce nu trebuia.

Prin cuvintele: „Pīna cīnd voi fi cu voi!”, Domnul arata cīt de placuta ii este moartea; arata ca o doreste, ca vrea sa plece cīt mai repede si ca pentru El nu rastignirea e grea, ci ramīnerea īmpreuna cu iudeii.

Hristos īnsa nu S-a marginit sa-l tina numai de rau.

- Dar ce spune? - “Aduceti-Mi-l aici.“

Hristos īl īntreaba pe tatal copilului de cīta vreme se chinuie fiul lui. Pune aceasta īntrebare si pentru a apara pe ucenici de īnvinuire, dar si pentru a sadi īn sufletul tatalui bune nadejdi, ca sa creada ca fiul lui va fi izbavit de boala sa. Apoi īl lasa pe copil sa se zvīrcoleasca. N-o face spre lauda - ca se adunase multimea si a tinut-o de rau -, ci o face pentru tatal copilului; pentru ca tatal, cīnd va vedea pe demon ca se tulbura de cuvintele Domnului, sa fie adus macar asa sa creada īn minunea pe care o va face.

Cīnd tatal īi spune: “Din pruncie” si: „Daca poti, ajuta-ma!”, Hristos īi raspunde: „Toate sīnt cu putinta celui ce crede!”, si īntoarce īmpotriva tatalui īnvinuirea pe care acesta o adusese ucenicilor. Cīnd leprosul a spus: “Daca vrei, poti sa ma curatesti”, leprosul a dat marturie de puterea lui Hristos, iar Domnul l-a laudat si a īntarit spusele lui, zicīnd: „Vreau! Curateste-te!” Cīnd īnsa tatal copilului a rostit cuvinte nevrednice de puterea lui Hristos, spunīnd: „Daca poti, ajuta-mā!”, Domnul īl īndreapta pentru ca nu graise asa cum trebuia.

- Si ce-i spune Domnul?

- „Daca poti sa crezi toate sīnt cu putinta celui ce crede!” Cu alte cuvinte Hristos īi spune asa: „Atīt de mare este puterea Mea, ca pot sa dau si altora puterea de a face minuni. Deci, daca crezi cum trebuie, si tu poti vindeca si pe fiul tau si pe altii multi”. Si dupa ce a spus aceste cuvinte, a vindecat pe īndracit. Tu īnsa sa vezi aici nu numai purtarea de grija si facerea de bine a lui Hristos, ci si aceea ca din clipa aceea n-a mai īngaduit demonului sa locuiasca īn el, ca daca tīnarul nu s-ar fi bucurat si atunci de multa purtare de grija a lui Dumnezeu, demonul l-ar fi ucis de mult. Ca spunea tatal lui ca īl arunca īn apa si īn foc. Iar demonul care a īndraznit aceasta l-ar fi ucis negresit, daca Dumnezeu n-ar fi pus frīu puternic marii lui furii, asa cum i-a aparat si pe īndracitii aceia care umblau goi, care alergau prin pustietati si se taiau īn pietre.

Sa nu te tulburi ca tīnarul acesta este numit lunatic, si nu īndracit. Asa īl numea tatal lui.

- Pentru ce atunci si evanghelistul Matei spune ca Hristos a vindecat multi lunatici?

- Il numeste asa, slujindu-se de felul de a vorbi al multimii. Ca diavolul, ca sa huleasca luna, tabaraste peste cei stapīniti de el si-i face sa mearga dupa mersul lunii. Nu trebuie īnsa sa se creada ca luna lucreaza asupra lor - Doamne pazeste! -, ci ca diavolul falsifica adevarul pentru a huli luna. De aceea, aceasta parere gresita a prins īn popor; unii oameni simpli, īnselati fiind, numesc pe unii ca acestia demoni; dar nici aceasta nu-i adevarat.

“Atunci apropiindu-se ucenicii Lui īndeosebi, L-au īntrebat pentru ce ei n-au putut sa scoata demonul”. Mi se pare ca apostolii L-au īntrebat pentru ca erau nelinistiti si se temeau sa nu fi pierdut harul ce li se daduse. Ca primisera putere īmpotriva demonilor necurati. De aceea īl si īntreaba, apropiindu-se de El īndeosebi; nu-L īntreaba īndeosebi pentru ca le-ar fi fost rusine - ca fapta se petrecuse, iar neputinta lor, vadita, asa ca era de prisos sa le mai fie rusine sa-si marturiseasca neputinta lor si cu cuvīntul -, ci pentru ca voiau sa-L īntrebe despre un lucru mare si tainic.

- Ce le-a raspuns Hristos?

- „Din pricina necredintei voastre, le-a spus El. Daca veti avea credinta cīt un graunte de mustar si veti zice muntelui acestuia: «Muta-te!», se va muta si nimic nu va va fi cu neputinta”.

Daca ai īntreba: „Ce munte au mutat apostolii?”, īti voi spune ca ei au facut minuni cu mult mai mari, īnviind nenumarati morti. De altfel nici nu este acelasi lucru a muta un munte cu a urni moartea din trup. Se spune ca mai tīrziu unii sfinti, cu mult mai mici decīt apostolii, au mutat si munti cīnd a fost nevoie. Asadar e lamurit ca, daca ar fi fost nevoie, ar fi mutat si apostolii munti. Nu-i īnvinui, dar, daca n-a fost nevoie atunci sa mute muntii! De altfel si Hristos n-a spus: „Negresit veti muta munti”, ci ca „veti putea face si asta”. Iar daca n-au mutat munti, nu i-au mutat, nu pentru ca n-au putut - cum sa nu fi putut, cīnd au tacut minuni mai mari? -, ci pentru ca n-au voit, nefiind nevoie. Se poate īnsa ca apostolii sa fi mutat si munti, dar sa nu se fi scris. Ca nu s-au scris toate minunile pe care le au savīrsit.

Dar pe vremea aceea, cīnd li s-a adus lunaticul, apostolii erau cu mult mai nedesavīrsiti.

- Ce vrei sa spui? Nici aceasta credinta n-o aveau atunci?

- N-o aveau! Nici ei nu erau totdeauna la fel de credinciosi. De pilda Petru, o data este numit fericit de Domnul, alta data este tinut de rau. Si ceilalti apostoli au fost tinuti de rau ca sīnt niste nepriceputi, cīnd n-au īnteles pilda cu aluatul. S-a īntīmplat, dar, ca si atunci, cu acelasi prilej, apostolii sa fi fost slabi īn credinta. Ca īnainte de rastignire nu erau desavīrsiti.

Hristos vorbeste aici de credinta īn minuni si aminteste de grauntele de mustar, ca sa arate cīt de mare este puterea credintei. Grauntele de mustar pare mic, mic de tot, dar are o putere mai mare decīt toate semintele. Hristos da deci ca pilda grauntele de mustar pentru a arata ca chiar putina credinta adevarata poate foarte mult. Si nu s-a marginit numai la atīta, ci a si adaugat ca si muntii īi poate muta credinta. Merge chiar mai departe, ca spune: „Nimic nu va va fi cu neputinta”. Te rog sa admiri cu acest prilej filozofia ucenicilor si puterea Duhului. Filozofia ucenicilor, ca nu si-au ascuns slabiciunea; puterea Duhului, ca pe cei care nu aveau credinta nici cīt un graunte de mustar, Sfīntul Duh i-a urcat īncetul cu īncetul atit de sus, īncīt a izvorīt din ei credinta bogata ca rīurile si izvoarele.

 „Acest neam de demoni nu iese decit cu rugaciune si cu post”. Hristos vorbeste aici de toate neamurile de demoni, nu numai de demonii care stapīnesc pe lunatici. Si iata ca le pune de mai īnainte temeiul īnvataturii despre post.

Sa nu-mi spui mie de cazurile rare cind unii au scos demonii si fara post! Chiar daca poti spune un caz sau doua de oameni care sa fi scos fara post pe demoni, īti spun ca este cu neputinta ca un om, care traieste in desfatari, sa izbaveasca pe cineva care sufera de o astfel de boala.

Pentru vindecarea unui om, care are o boala ca aceasta, este mai cu seama nevoie de post.

- Dar daca ai credinta, pentru ce trebuie sa mai si postesti? m-ar putea īntreba cineva.

- Pentru ca īmpreuna cu credinta postul ne da mai mare putere. Postul sadeste īn sufletul omului filozofie, face din om īnger, doboara puterile cele netrupesti; dar nu postul singur, ci e nevoie si de rugaciune; si īn primul rīnd de rugaciune.

Sa-ti arat la cīte bunatati da nastere rugaciunea unita cu postul! Omul care se roaga cum trebuie si posteste nu are nevoie de multe lucruri; iar omul care nu are nevoie de multe lucruri nu poate īndragi banii si averile, ci este īnclinat spre milostenie. Cel care posteste este usor si īnaripat; se roaga cu mintea treaza, postul stinge poftele cele rele, pogoara mila lui Dumnezeu, smereste sufletul īngīmfat. De aceea si apostolii posteau aproape totdeauna. Cel care se roaga si posteste are doua aripi si este mai usor decīt vīntul. Cīnd se roaga nu casca, nu se īntinde, nu amorteste, cum patesc cei mai multi, ci este mai iute ca focul si este mai presus de pamīnt. De aceea mai cu seama unul ca acesta este dusman si vrajmas demonilor. Nimic nu este mai puternic ca un om care se roaga cum trebuie. Daca o femeie a avut puterea sa īnduplece pe un judecator crud, care nici de Dumnezeu nu se temea si nici de oameni nu se rusina, cu mult mai mult va atrage asupra sa mila lui Dumnezeu cel care se roaga neīncetat Lui, care-si īnfrīneaza pīntecele si alunga de la el desfatarea si īmbuibarea.

Daca īti este trupul neputincios si nu poti posti neīncetat, nu īti este neputincios ca sa te rogi, nici fara putere ca sa dispretuiesti poftele pīntecelui. Chiar daca nu poti sa postesti, totusi poti sa nu te īmbuibezi. Nu-i putin lucru si acesta, nici departe de post, ci īn stare sa puna capat furiei diavolului. Ca nimic nu este atīt de placut diavolului, ca desfatarea si betia, pentru ca ele sīnt izvorul si mama tuturor pacatelor. Cu betia si īmbuibarea i-a facut odinioara diavolul pe iudei sa se īnchine la idoli. Cu ele a aprins īn sodomeni pofte nelegiuite, ca spune profetul: “Aceasta este faradelegea sodomenilor, se rasfatau īntru mīndrie, īn īmbuibare cu pīine si īn desfatari”. Cu ele a pierdut diavolul pe nenumarati altii si i-a aruncat īn iad. Ce rau nu savīrsesc betia si desfatarea? Face din oameni porci si mai rai decīt porcii. Porcul se tavaleste īn noroi si se hraneste cu murdarie, dar omul care bea si se īmbuibeaza manīnca la o masa mai dezgustatoare decīt masa porcului; ca la o astfel de masa pune la cale īmpreunari neīngaduite si iubiri nelegiuite. Unul ca acesta nu se deosebeste de un īndracit: este tot atīt de nerusinat, tot atīt de furios. De īndracit ne este mila, pe acesta īl urīm, īi īntoarcem spatele.

- Pentru ce?

- Pentru ca de buna lui voie aduce asupra sa nebunia asta si face canaluri de hazna din gura, din ochi, din nas, īntr-un cuvīnt, din toate madularele sale. Daca ai putea sa te uiti acum si īnauntrul lui, ai vedea ca sufletul lui e īnghetat si amortit ca īn vreme de iarna si de ger, iar din pricina furtunii prea mari cīrma sufletului nu-i mai poate fi de vreun folos. Ma rusinez sa spun cīte rele sufera - barbati si femei - din pricina betiei si a īmbuibarii; o las pe seama constiintei acelora care cunosc, pe propria lor piele, relele acestea. Ce poate fi mai rusinos decīt o femeie beata sau numai ametita? Cu cīt vasul e mai slab, cu atīt si naufragiul e mai mare, fie ca e femeie libera, fie ca e roaba. Femeia libera se face de rīs īn fata cetelor ei de roabe; roaba iarasi la fel, īntre roabe. Si fac - si una si alta - sa fie hulite de oamenii fara de minte darurile lui Dumnezeu. Cīnd se īntīmpla astfel de betii, aud pe multi spunīnd: „Sa nu mai fie vin”. Ce nesocotinta! Ce nebunie! īnvinuiesti darurile lui Dumnezeu pentru ca pacatuiesc altii? Aceasta īnsa e curata nebunie! Nu-i vinul de vina, ci neīnfrīnarea celor care se folosesc rau de vin. Spune, dar, „Sa nu fie betie! Sa nu fie īmbuibare!”; dar daca spui: „Sa nu fie vin!”, vei spune, pasind īnainte putin cīte putin: „Sa nu fie cutit!”, din pricina ucigasilor; „Sa nu fie noapte!”, din pricina hotilor; „Sa nu fie lumina!”, din pricina clevetirilor; „Sa nu fie femeie!”, din pricina desfrīnarilor; si, ca sa spun pe scurt, ai desfiintat tot ce e pe lume.

Dar sa nu faci asa! Gīndul acesta vine de la diavol. Nu huli vinul, ci betia! Ia pe betiv, cīnd este treaz; zugraveste-i toata hidosenia betiei si spune-i: „Vinul a fost dat ca sa ne veselim, nu ca sa ne facem de ocara; ca sa rīdem, nu ca sa fim de rīs; ca sa ne īnsanatosim, nu ca sa ne īmbolnavim; ca sa īndreptam slabiciunea trupului, nu ca sa surpam taria sufletului. Dumnezeu te-a cinstit cīnd a dat pe pamīnt acest dar, vinul. Pentru ce te faci de ocara cu necumpatarea ta? Asculta ce spune Pavel: „Foloseste-te de putin vin, pentru stomacul tau si pentru desele tale suferinte”. Daca Timotei, sfīntul acela, care era bolnav si suferea de nenumarate boli, n-a baut vin pīna ce nu ia īngaduit Pavel, dascalul lui, ce iertare mai putem avea noi care, sanatosi fiind, ne īmbatam? Aceluia Pavel īi spunea: „Foloseste-te de putin vin pentru stomacul tau “; iar acelora dintre voi, care va īmbatati, va spune: „Folositi-va de putin vin pentru desfrīnarile voastre, pentru desele voastre cuvinte de rusine, pentru celelalte pofte rele, pe care de obicei le naste betia!”

Iar daca nu vreti sa va abtineti de la vin pentru pricinile acestea, abtineti-va cel putin pentru rusinea si necazurile ce le aduce cu sine betia! Vinul a fost dat ca sa ne veselim. „Vinul, spune Scriptura, veseleste inima omului”; dar voi pīngariti si aceasta īnsusire a vinului. Ce veselie poate sa-ti mai faca vinul, cīnd nu mai esti īn toata firea, cīnd te doare tot trupul, cīnd vezi ca toate se īnvīrt īn jurul tau, cīnd te ia ameteala si cīnd te legi la cap ca bolnavii de friguri, care-si frectioneaza capetele cu untdelemn?

Aceste cuvinte nu le adresez tuturora; dar, mai bine spus, le adresez tuturora; nu pentru ca toti va īmbatati - Doamne fereste! -, ci pentru ca cei care nu se īmbata n-au grija de cei ce se īmbata. De aceea ma adresez mai degraba voua, celor sanatosi; pentru ca si doctorul lasa pe bolnavi si vorbeste cu cei care stau līnga bolnavi. Catre voi, dar, īndrept cuvīntul meu, rugīndu-va sa nu fiti stapīniti vreodata de aceasta patima si sa scapati de ea pe cei stapīniti de ea, ca sa nu para mai rai decīt animalele. Animalele nu beau mai mult decīt au nevoie; betivii īnsa sīnt mai lipsiti de judecata decīt animalele, ca depasesc hotarele cumpatarii. Cīt de superior le este magarul? Cīt de superior le este cainele? Fiecare din aceste animale si din toate celelalte animale, fie de manīnca, fie de bea, cunoaste hotarul satiului si nu trece dincolo de trebuinta! Chiar de-ar fi nenumarati cei care le-ar sili, nu vor vrea sa manīnce si sa bea mai mult decīt le trebuie. Deci si īn aceasta privinta, voi, betivilor, sīnteti mai rai chiar decīt animalele cele necuvāntatoare; nu numai oamenii treji va socotesc asa, ci chiar voi īnsiva. Ca voi īnsiva va socotiti mai rai decīt cīinii si magarii se va vedea din cele ce voi spune. Pe animalele acestea nu le silesti sa manīnce peste masura; iar daca cineva te-ar īntreba: „Pentru ce?”, i-ai raspunde: „Ca sa nu se īmbolnaveasca!” De tine īnsa n-ai niciodata aceasta purtare de grija! Vezi ca te socotesti a fi de mai putin pret decīt animalele acelea? N-ai nici o grija de tine, desi esti necontenit īn mijlocul furtunii. Nu te simti rau din pricina betiei numai īn ziua īn care te-ai īmbatat, ci si a doua zi. Si dupa cum unui om, care scapa de friguri, īi mai ramīne īn trup slabiciunea pricinuita de friguri, tot asa si tie, dupa ce ti-a trecut betia, se mai īnvīrte īn sufletul si trupul tau mahmureala pricinuita de betie. Nenorocitul tau trup sta īntepenit, ca o corabie dupa naufragiu; iar sufletul tau, mai nenorocit decīt trupul, dezlantuie furtuna, desi se potolise. Si tocmai cīnd se parea ca se cuminteste, atunci i se aprinde pofta, atunci mai cu seama īl apuca dorul de betie si-i trec pe dinaintea ochilor vin, butoaie cu vin, sticle si pahare pline. Si dupa cum o corabie, naufragiata de furtuna, dupa ce a trecut furtuna ramīne cu paguba pricinuita de furtuna, tot asa si cu betivul. Si dupa cum corabierii, īn timpul furtunii, arunca īn mare marfurile din corabie, asa si betivul arunca de la el toate faptele lui bune. De-ar fi cu trupul si cu sufletul curat, de-ar fi rusinos, priceput, blīnd, smerit, betia le arunca pe toate acestea īn oceanul faradelegii. Dar dupa ce a fost aruncat totul afara, nu mai este nici o asemanare īntre corabie si betiv. Corabia se usureaza dupa ce a aruncat īncarcatura, dar betivul se īngreuiaza si mai mult. In locul bogatiei aceleia primeste nisip, apa sarata si toate gunoaiele betiei, care īneaca īndata corabia cu calator si cu cīrmaci cu tot.

Ca sa nu patim si noi asa, sa ne izbavim de aceasta furtuna. Nu poti vedea īmparatia cerurilor daca esti betiv. „Nu va īnselati, spune Pavel, nici betivii, nici hulitorii nu vor mosteni īmparatia lui Dumnezeu”. Dar pentru ce vorbesc eu de īmparatia cerurilor? Daca esti betiv nu poti vedea nici lucrurile de pe lumea asta. Betia face din zi noapte si din lumina īntuneric. Betivii au ochii deschisi, dar nu vad nici ceea ce le sta īnaintea picioarelor. Grozavia nu-i numai atīta, ci, pe līnga asta, betivii mai īndura o alta pedeapsa si mai cumplita: sīnt tristi fara pricina, furiosi, bolnavi, luati necontenit īn rīs si ocariti. Ce iertare mai pot avea acesti oameni, care īsi pricinuiesc singuri atītea nenorociri? Nici una!

Sa fugim, dar, de aceasta boala, ca sa dobīndim si bunatatile de aici si pe cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea, īmpreuna cu Tatal si cu Sfīntul Duh, īn vecii vecilor, Amin”.

 

(Sf. Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei)