Aceasta cu adevarat mare si vestita între
femei, Cuvioasa si pururea pomenita Parascheva, s-a nascut într-un sat al
Traciei, numit si din vechime si acum Epivata. Parintii fericitei erau de neam
bun si mariti, înavutiti cu foarte multi bani si averi; mai mult însa îi marea
si îmbogatea drept cinstirea lui Dumnezeu si a fi si a se numi crestini. Acestia
dar aducând la lumina pe cuvioasa, întâi au renascut-o prin scaldatoarea cea
dumnezeiasca, apoi pe cale înaintând, o învatara toata îmbunatatirea si asezarea
cea dupa Dumnezeu; iar dupa ce a trecut al zecelea an, ades mergea cu maica sa
la biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si a auzit aceste dumnezeiesti
binevestiri: "Cel ce voieste a veni dupa Mine, sa se lepede de sine si sa ridice
crucea sa si sa urmeze Mie". Îndata toata a fost cuprinsa de aceasta si iesind
din biserica, întâlnind un sarac, ascunzându-se de maica sa si dezbracând
hainele stralucite si luminate ce purta, le-a dat lui si ea a îmbracat pe ale
aceluia, luându-le pe acestea cu oarecare mestesugire înteleapta.
Iar dupa ce a venit acasa
si au vazut-o parintii într-un astfel de chip s-au îngrozit si au batut-o ca sa
nu mai faca asa. Ea însa nu numai de doua ori, ci de trei ori, si de multe ori,
se zice ca dezbracând hainele sale, le-a dat saracilor, întru nimic socotind
pentru aceasta, ocarile, îngrozirile si nesuferitele batai ale parintilor. Si
acestea, adica în casa parinteasca erau ca niste preîntâmpinari ale roadelor ce
mai pe urma erau sa odrasleasca în ea si pasiri spre trecerea peste om. Apoi
fiindca nu mai putea suferi durerea duhului în suflet, fara stirea parintilor si
al celor de un sânge cu ea, si a multimii slugilor, a ajuns la Constantinopol,
unde gustând toate bunatatile cele dupa Dumnezeu, îndestulându-se de
dumnezeiestile si sfintitele biserici si moastele sfintilor si fiind
binecuvântata de sfintii barbati cei de acolo si întarindu-se cu rugaciunile
lor, a iesit din cetate si a trecut în Calcedon de cealalta parte si de acolo a
venit la Iraclia din Pont, calatorind cu picioarele sale. Iar parintii ei însisi
si prin altii (ca nevoia este lesne iscoditoare), mult trudindu-se si locuri din
locuri schimbând si cetati si sate calcând si neaflând-o, s-au întors acasa. Iar
preafericita fecioara venind la Iraclia din Pont si sosind la un oarecare locas
dumnezeiesc al Maicii lui Dumnezeu si intrând în el cu bucurie duhovniceasca,
s-a asezat pe pamânt si l-a udat cu lacrimi; apoi s-a sculat si prin ruga sa
umplându-se de har, cinci ani întregi a petrecut cu rabdare într-acest sfânt
locas, tot felul de îmbunatatiri savârsind; caci întru rugaciunile de toata
noaptea facea stari statornice si de diamant, ajunari neîncetate, batai în
piept, tipete, tânguiri cu lacrimi nestinse, iar culcarea jos pe fata
pamântului, cine dupa vrednicie va povesti; obiceiul smerit, cugetul cumpatat,
curatenia inimii si plecarea ei spre Dumnezeu. Iar acum din destul de acestea
desfatându-se a trimis Dumnezeu pe cei ce aveau sa o duca la Ierusalim; caci
aceasta dorinta o avea si ruga pe Dumnezeu si pe Maica Lui de aceasta. Deci asa
pregatita a iesit din biserica si îngradita cu ajutorul de sus, a ajuns la
Ierusalim si îndestulându-se de toate cele sfinte si bune ale Ierusalimului,
unde si blândele picioare ale Mântuitorului meu Hristos au calcat" si
saturându-se si zburdând prin pustiul Iordanului ca o pasare, a nimerit la o
viata cinstita de calugarite pustnice si aci a intrat. Însa cât s-a nevoit aci,
prin care pe vrajmasul diavol pâna în sfârsit l-a stins, care mai înainte cu
ispite multe si de tot felul a navalit asupra ei, neputând a le da în scris
toate, putine oarecare din ele spre pomenire vom adauga aci. Bautura întrebuinta
apa de izvor, si de aceasta foarte putina; trebuinta asternutului o împlinea o
rogojina, iar îmbracamintea era o haina si aceasta foarte zdrentaroasa, cântarea
pe buze neîncetata, lacrimile de-a pururea. Peste toate acestea înflorea
dragostea, iar vârful îmbunatatirilor, smerita cugetare le cuprindea pe toate
acestea.
Deci multi ani rabdând în
aratata mânastire a calugaritelor si nevoindu-se prin foarte multe fapte bune,
plinind al douazeci si cincilea an al vârstei, a iesit de aci si a venit la
Ioppe si intrând într-o corabie a început a pluti pe calea ce ducea spre casa,
si a ajuns cu corabia la limanul patriei sale dupa ce a suferit multe primejdii
ale sfarâmarii de corabie, în mare. Apoi pururea pomenita a venit la
Constantinopol, si dupa ce a cercetat dumnezeiestile locasuri si pe sfintii
barbati a plecat si a venit la oarecare sat anume Calicratia si acolo la
biserica sfintilor si întru tot laudatilor Apostoli s-a salasluit, nesocotind
petrecerea parintilor de bun neam si batjocorind întelepteste uneltirile
vicleanului înselator. Deci doi ani a petrecut acolo neîntinata porumbita si din
potopul acestor curgatoare zburând a odihnit cortul ceresc, încredintând sfânt
sufletul sau mâinilor îngeresti si prin ei locasurilor celor vesnice si
dumnezeiesti; iar trupul cel din pamânt si înfrumusetat cu dumnezeiesti
îmbunatatiri l-a ascuns în pamânt. Multa vreme dupa aceasta a trecut si cineva,
rau cheltuind viata si obsteasca datorie împlinind, a fost îngropat aproape de
cuvioasa; dar ea n-a vrut a-l suferi, prea viteaza; ci oarecaruia din barbatii
sfinti aratându-se în vis: "Ridica, i-a zis, trupul acesta si-l arunca; ca soare
fiind si lumina nu pot suferi întunericul si murdaria". Însa zabovind acel
dumnezeiesc barbat, divina aratare a cuvioasei socotind-o vedere obisnuita, sau
vis normal, si a doua, si a treia iarasi sfânta l-a strigat si cumplit l-a
îngrozit. Si dupa ce calugarul si-a venit în sine dupa cum se cuvine si din
numele cuvioasei, care îi arata cu degetul locul, prea degrab s-a sculat si cu
sârguinta a descoperit poporului vedenia de acolo, care cu totii obsteste
alergând ca la o vistierie foarte înavutita au sapat pamântul. Iar dupa ce s-a
apropiat de sicriu, se umplea de mireasma, si acel sfânt trup al cuvioasei
aflându-l întreg cu totul pazit, cu mâini cucernice l-au adus în biserica
Sfintilor Apostoli, umplând aerul de mirezme si tamâieri si cântând dumnezeiesti
psalmi. Însa câte minuni a savârsit dupa asezarea moastelor ei aici, Dumnezeul
minunilor prin ea si pâna acum savârseste, cu neputinta este în scris a le da;
caci covârsesc, ca sa zicem asa si numarul stelelor si nisipul marii. De vreme
ce vindeca schiopi, surzi, ciungi, ologi si tot felul de boli, înca si cele
atingatoare de moarte; si în scurt a zice, departeaza toata neputinta
nevindecata, numai cu atingerea raclei, care nu înceteaza, nici va înceta,
îmbelsugat a varsa tamaduiri, cu harul lui Iisus Hristos, Celui ce a
preamarit-o.
Despre aceea, ca sfintele
moaste ale cuvioasei aflate în cetatea Târnovei, capitala oarecând a crailor
bulgari, s-a stramutat de aci la Belgrad, si de acolo în orasul Constantinopol,
povestesc Evtimie si Rafail; asemenea si Meletie al Atenei si Dositei patriarhul
Ierusalimului. Tot la acelasi loc aflam si povestire de stramutarea moastelor ei
din orasul Constantinopol aici la Iasi. Adica, "Patriarhul Constantinopolului
Partenie batrânul, luând bani de la domnitorul Moldaviei Vasilie, cu cuvânt ca
sa plateasca datoriile Patriarhiei, spânzurând de zidul Fanarului din
Constantinopol sfintele moaste, ce se pazeau în Patriarhie, le-a trimis aici
catre stapânitorul Moldoaviei".
Iata ce zice despre
aceasta Cantemir domnitorul Moldovei: "Sfânta Parascheva, precum aflam din
cartile bisericesti, era stapâna a satului Epivatelor, pe care apoi l-a câstigat
marele Apocavcos, Voievodul însusi stapânitorul Andronic Paleologul. Sultanul
Murad al IV-lea a dat voie domnitorului Moldaviei, Vasilie, sa stramute sfintele
ei moaste din biserica patriarhala a Constantinopolului; le-a câstigat acestea
pentru cele multe si mari binefaceri si slujbe facute sfintei biserici celei
mari; ca din însasi veniturile sale a platit peste 260 pungi ce datora ea
turcilor si crestinilor. Însa fiindca la turci este oprit a stramuta mort peste
trei mile, afara de trupul sultanului, a cheltuit peste 300 de pungi la Poarta
otomana, ca sa ia voie pentru stramutarea sfintelor moaste si ca sa ia porunca
catre un Capugibasa, ca sa le însoteasca la Moldavia. Toata povestirea aceasta a
stramutarii acesteia este zugravita pe peretele de amiazazi al bisericii
Sfintilor Trei Ierarhi, unde se afla sfintele ei moaste. Între alte lucruri se
înfatiseaza acolo si Capugibasa cu ofiterii lui, mergând la petrecerea sfintelor
moaste".
Aceasta stramutare de
atunci este descrisa si pe marmura Cuvucliului, unde sunt asezate sfintele
moaste, asa: "Cu vointa Tatalui, cu bineplacerea Fiului si cu conlucrarea
Sfântului si de viata facatorului Duh, a Dumnezeului celui marit si închinat în
Sfânta si cea de o fiinta si nedespartita Treime. Binecinstitorul si de Hristos
iubitorul Ioan Vasilie Voievod cu mila lui Dumnezeu domnitor a toata Moldavia,
fiind râvnitor si aparator al sfintei credinte rasaritene, dupa dumnezeiasca
îngrijire, a stramutat din Constantinopol cu multa osârdie si prea multa dorinta
aceste cinstite moaste ale Cuvioasei Maicii noastre Parascheva cea din Târnova.
Aceasta stramutare a fost a treia. Iar preasfintitul si fericitul a toata lumea
patriarh Partenie, cu toata bunavointa si sfatul Bisericii, a trimis aceste
sfinte moaste ca pe o vistierie dumnezeiasca, cu prea fericitii trei
mitropoliti: Ioanichie al Iracliei, Partenie al Adrianupolei si Teofan al
Paleon-Patronului, în zilele prea sfintitului Varlaam mitropolitul Sucevei si a
toata Moldavia; iar binecinstitorul si de Hristos iubitorul si cu mila lui
Dumnezeu stapân al nostru si domnitor a toata Moldavia Ioan Vasilie Voievod, de
acasa iesind cu evlavie si din tot sufletul primind aceasta nepretuita
vistierie, potrivit le-au pus si le-au pastrat în cea noua zidita biserica a
Sfintilor Trei Ierarhi si ai lumii dascali: Vasilie cel Mare, Grigorie de
Dumnezeu cuvântatorul si Ioan Gura de Aur, spre cinstea si marirea lui Dumnezeu
celui laudat în Treime si spre vesnica solire a Preacuvioasei Maicii noastre
Parascheva, pentru lasarea pacatelor sale si a tot stralucit neamul lui. În anul
de la Adam 7149, iar al domniei lui al 8-lea, în 13 iunie; în acelasi an s-a
nascut si preaiubit fiul lui, Ioan Stefan Voievod, ca-ruia sa-i dea Domnul zile
îndelungate si viata de multi ani. Amin".
Din traditie avem
povestiri de multe minuni savârsite de cuvioasa în anii cei dinaintea noastra,
pe care nu s-a sârguit cineva a le aduna si a le publica spre lauda lui Dumnezeu
slavitorul sfintilor Sai; înca si în zilele noastre nu conteneste a face minuni
celora ce cu credinta alearga la ea. Caci câti neputinciosi au evlavie la
sfintele moaste, alergând cu credinta sau din acoperamânturile puse la capul cel
sfânt al Cuvioasei luând si purtând, dobândesc vindecare! Si la neplouare, sau
alta nevoie mare, facând litanie crestinii cu sfintele moaste, nu se lipsesc de
cerere. Ci si în patria ei Epivata unde, precum se zice, casa ei parinteasca a
fost prefacuta în biserica cu numele ei, cuvioasa face multe minuni, careia se
cuvine marirea în vecii vecilor. Amin.
In ziua de 13 iunie 1641,
cinstitele moaste au fost asezate in minunata biserica a manastirii "Sfintii
Trei Ierarhi", ctitoria domnitorului. Cinstitele moaste au ramas aici pana in
anul 1884, cand au inceput lucrarile de restaurare a sfantului lacas, fiind
mutate in paraclisul manastirii. Dar in seara zilei de 26 decembrie 1888, dupa
slujba Vecerniei, din neatentie a ramas aprinsa o lumanare din sfesnicul de
langa racla din lemn in care erau asezate cinstitele moaste; peste noapte
sfesnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era asezata racla,
arzand mocnit toata noaptea, fiind prefacut totul intr-un morman de jar. A doua
zi dimineata, autoritatile de stat si bisericesti, preotii si credinciosii au
constatat ca cinstitele moaste au ramas neatinse, inca o minune savarsita prin
puterea lui Dumnezeu.
Ridicate din mormanul de
jar, moastele Cuvioasei au fos adapostite provizoriu in altarul paraclisului de
la manastirea Sfintii Trei Ierarhi si in curand stramutate in noua catedrala
mitropolitana din Iasi, care fusese sfintita cu putin timp mai inainte, la 23
aprilie 1887. Aici se gasesc si astazi, fiind cinstite de obstea
dreptcredinciosilor moldoveni, care ii cer sa mijloceasca pentru ei inaintea
tronului ceresc, fiind socotita ca o adevarata ocrotitoare a Moldovei.
In sedinta sa din 28
februarie 1950, Sfantul Sinod al Bisericii noastre a hotarat canonizarea unor
sfinti romani, precum si generalizarea cultului unor sfinti ale caror moaste se
gasesc in tara noastra. Hotararea respectiva a fost transpusa in fapta in cadrul
unor mari festivitati bisericesti in cursul lunii octombrie 1955. In cazul
Cuvioasei Parascheva, generalizarea cultului ei s-a facut in catedrala
mitropolitana din Iasi, la 14 octombrie 1955, in prezenta a numerosi ierarhi
romani, precum si a unor reprezentanti ai Bisericilor ortodoxe Rusa si
Bulgara.
De astfel, Cuvioasa
Parascheva a fost cinstita in Biserica noastra veacuri de-a randul. Inca de la
sfarsitul veacului al XIV-lea exista o biserica cu hramul Prea Cuvioasa
Parascheva in Rasinari, langa Sibiu, iar in anul 1408 aflam de existenta unei
biserici cu hramul Sfanta Vineri in "Targul Romanului". Multe alte biserici din
Moldova sau din alte parti ale pamantului romanesc au acelasi hram. Chipul ei
sau scene din viata ei sunt zugravite in diferite biserici romanesti.
Dreptcredinciosii crestini de pretutindeni o venereaza atat prin participarea
lor la slujbele din 14 octombrie a fiecarui an, iar cei din Iasi si imprejurimi
prin inchinarea in fata cinstitelor ei moaste, cerandu-i ocrotire si
ajutor.
Drept aceea, sa o cinstim
si noi si sa ne rugam asa:
"Spre tine pururea
nadajduind, de multe boli si primejdii s-a izbavit tara aceasta, alinand si
prefacand mania cea cu dreptate pornita asupra noastra de la Dumnezeu, in buna
si milostiva indurare, prin ale tale rugaciuni; dar si acum ingrozindu-ne marile
nenorociri, la tine nazuim cu lacrimi, sa ne ajuti ca sa scapam din primejdie si
sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia." (Din Acatistul Cuvioasei, Condacul 3).