Ieromartirul Vavila si cu el Cei Trei Tineri Urban, Prilidjan, Epoloniu si mama lor Cristodula au murit ca martiri sub împaratul Decius (249-251). În timpul sederii sale în cetatea lor Antiohia, împaratul a organizat cu mare pompa un festival în cinstea zeilor pagâni.

În acelasi timp, sfîntul si de-Dumnezeu-tematorul Episcop al Antiohiei, Vavila, slujea Sfînta Liturghie în biserica; se ruga pentru turma lui si o învata cu curaj sa treaca prin toate suferintele pentru credinta în Hristos. Dupa abominabila sa închinare la idoli, Decius, curios sa cunoasca Sfintele Taine, a hotarît sa intre în biserica si prin vizita sa sa profaneze locasul sfînt al Domnului.

Aceasta veste a ajuns la urechile episcopului, care a iesit în întâmpinarea sa si a blocat intrarea în biserica pentru ca nu dorea sa îngaduie împietate în casa lui Dumnezeu. Când împaratul a încercat sa se apropie de usile bisericii, Sfântul Vavila l-a împins cu mâinile sale, încît împaratul a trebuit sa renunte la intentia sa. El voia sa se razbune pe sfânt imediat, dar vazînd multimea de crestini, i-a fost teama de o rascoala.

În ziua urmatoare împaratul, furios, dadu ordin sa se dea foc templului crestin si sa fie adus în fata lui Episcopul Vavila. Când a fost întrebat de ce insulta demnitatea imperiala, nu da voie împaratului sa intre în biserica si nu îi respecta functia, sfântul episcop a raspuns : "Oricine s-ar ridica împotriva lui Dumnezeu si vrea sa îi pîngareasca lacasul, nu e demn de respect si a devenit dusmanul lui Dumnezeu".

Împaratul a cerut ca sfântul episcop sa se închine idolilor si astfel sa ispaseasca pentru jignirea adusa împotriva lui, altfel sa fie executat. Dupa ce s-a convins singur ca sfântul episcop mucenic avea sa ramâna neclintit în credinta sa, el a ordonat comandantului militar Victorinus sa îl lege în lanturi grele si sa îl conduca prin cetate cu rusine. Sfântul martir i-a raspuns : "Împarate, pentru mine aceste lanturi sunt atât de onorabile pe cât îti este tie coroana imperiala, si, suferind pentru Hristos, îmi e la fel de usor de acceptat pe cît îti este tie puterea imperiala ; moartea întru Regele Nemuritor îmi e la fel de placuta pe cît îti este tie viata".

În încercare cu Episcopul Vavila se aflau trei frati tineri, care nu îl abandonasera nici în cele mai grele clipe. Vazîndu-i, împaratul a întrebat : "Cine sunt acesti copii ?"

"Acestia sunt copiii mei duhovnicesti" raspunse sfîntul, "si i-am crescut în piosenie, le-am dat o educatie, i-am calauzit în ale culturii, si aici într-un trup marunt se afla înaintea ta acesti bravi tineri si crestini desavârsiti. Pune-i la încercare si vei vedea".

Împaratul a încercat în tot felul de moduri sa îi ademeneasca pe tineri si pe mama lor Hristodula sa renunte la Hristos, dar în zadar. Apoi, cuprins de furie, a ordonat ca fiecare dintre ei sa fie biciuit cu atîtea lovituri cîti ani aveau. Primul a primit douasprezece lovituri, al doilea, zece si al treilea, sapte. Lasîndu-i pe mama si copii, tortionarul a conjurat din nou pe episcop, spunîndu-i ca acei copii renuntasera la Hristos. Dar minciuna repede a iesit la iveala si nu a reusit.

Apoi el a ordonat ca toti martirii sa fie legati de un copac si arsi cu focul. Vazând curajul stoic al sfintilor, în cele din urma împaratul i-a condamnat la moarte prin taierea capului cu sabia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Vavila, dascalul de la Antiohia, împreuna cu cei de sub ascultarea lui, optzeci si patru de copii, care de sabie s-au savârsit.

Împaratind Maximian la Nicomidia, crestinii se ascundeau din pricina gonirii împotriva lor. Mergând cineva la împaratul, îi zise: "Împarate, un batrân, anume Vavila, sade într-o camara ascuns si învata pe pruncii celor nebuni sa nu cinsteasca pe zei, ci sa cinsteasca pe Cel rastignit". Si îndata trimitând cu dânsul ostasi, au adus pe Vavila cu ucenicii lui înaintea împaratului. Si-i zise împaratul: "De ce nu te închini la zeii la care se închina toata lumea? De ce amagesti si pe prunci sa nu se închine la ei?" Iar sfântul raspunse: "Zeii pagânilor, o, împarate, sunt demoni, iar Dumnezeul nostru a facut cerurile; dar tu si cei ce sunt cu tine fiind orbi, nu vedeti adevarul". Aceste cuvinte adusera pe împaratul si pe cei ce erau cu dânsul la mânie, si au poruncit la patru ostasi sa-l bata cu pietre peste obraz, peste coaste si peste vine, sa-i zdrobeasca umerii si gleznele, cu pietre, si, dupa ce-i zdrobira toate încheieturile, îi pusera legaturi grele la grumaji si la picioare si l-au bagat în temnita. Dupa aceea adusera pruncii, optzeci si patru fiind la numar, parte barbateasca si femeiasca. Si a început împaratul a-i lua cu cuvinte amagitoare, dar ei nu raspundeau, ci se întorceau unii la altii. Vazând ca nu raspund, a osebit pe zece dintr-însii, cei mai mari la vârsta, si le zise: "Iata voi ca niste întelepti supuneti-va poruncii mele, si faceti jertfa la zei, si veti fi în palat cu mine, îndulcindu-va mai bine". Atunci Amonie si Donat zisera împaratului: "Noi fiind credinciosi, nu jertfim la demoni surzi si muti". Atunci a poruncit sa-i bata, si întorcându-se împaratul catre ceilalti prunci, le-a zis: "Jertfiti cel putin voi, ca sa nu patiti mai rele decât cele ce au patit acestia". Dar si ei striga: "Crestini suntem, si nu vom jertfi; ci anatema sa fii tu si zeii tai". Atunci a poruncit sa-i bata si sa-i bage în temnita, sa se chinuiasca de foame.

Iar a doua zi a poruncit sa spânzure pe dascalul lor, si pe prunci, pe fiecare îl întreba, daca se leapada de Hristos si de dascalul lor. Si vazând ca nu vor sa se lepede, a poruncit sa li se taie capetele tuturor împreuna si dascalului. Mergând înainte sfântul la locul cel rânduit cu cei optzeci si patru de ucenici ai sai, cânta: "Iata eu si pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu". Si sosind la locul sfârsitului, dupa porunca împaratului, întâi i-au taiat capul Sfântului Vavila, apoi au taiat si pe prunci. Iar unii credinciosi mergând noaptea, si punând într-o corabioara moastele, le-au dus la Bizant, le-au pus catre partea de miaza-noapte, afara din cetate, în trei sicrie unde este satul ce se cheama Moni, dând lauda si multumire lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Teotim si Teodul care, dintre slujitorii chinuitori crezând, în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Prooroc Moise, care cu pace s-a savârsit.

 Acesta s-a nascut în Egipt si l-a luat din apa fiica lui Faraon si l-a facut siesi fiu si l-a învatat toata întelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta si facându-se de patruzeci de ani, a ucis un barbat egiptean care batea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pamântul Madiam. Si acolo luându-si femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a aratat Dumnezeu în para rugului. Si plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt catre Faraon, ca sa-l faca sa libereze pe evrei sa aduca jertfa lui Dumnezeu. Si devreme ce acela nu voia sa asculte, îndata a batut Egiptul cu zece plagi si luând poporul cu Pronia si voia lui Dumnezeu, cu argint si cu aur, si trecându-i Marea Rosie si învatându-i cu semne, i-a întarit cu Legea. Dar pentru ca a mâniat pe Dumnezeu cu grairea împotriva, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Ermiona, una din fiicele lui Filip Apostolul.

Sfântul Apostol Filip (praznuit pe 11 octombrie), care a botezat pe famenul Candachiei, a avut patru fiice, pe care Evanghelistul Luca le marturiseste de proorocite si fecioare. Dintre acestea Ermiona si Eutihia s-au dus în Asia cautând pe Teologul Ioan, si neaflându-l caci se mutase, aflat-au pe Petronie, ucenicul lui Pavel Apostolul, si luând învatatura de la dânsul, urma obiceiurilor lui. Iar Ermiona se deprindea cu mestesugul doctoriei. Drept aceea venea multime multa, si lecuia pe toti, chemând numele lui Hristos.

Trecând însa Traian împaratul asupra persilor, se arata sfânta ca este crestina si aducând-o înaintea lui cauta sa o însele cu amagiri si sa o desparta de Hristos. Dar de vreme ce nu voia sa se supuna, a poruncit ca sa o bata peste obraz multe ceasuri. Iar Ermiona vazând pe Domnul sezând la judecata în chipul lui Petronie, care îi graia si o întarea, socotea bataile ca o nimica.

Deci vazând împaratul întarirea si neînduplecarea gândului ei, rusinându-se, a slobozit-o. Si de atunci, deschizând în Asia salasluire de oaspeti, odihnea pe toti si-i lecuia si sufleteste si trupeste. Si Domnul se preamarea în toate zilele de catre tot omul, cât a trait împaratul Traian.

Iar daca a murit el, împaratind Adrian, ginerele sau, si înstiintându-se de cele despre sfânta, trimise slujitori de o adusera înaintea lui si-i zise: "Spune-mi, batrâno, de câti ani esti, si de ce neam, si în ce stare te afli?" Iar sfânta, raspunzând, zise: "Domnul meu Hristos stie de câti ani sunt si de ce neam". Împaratul zise: "Dezbracati-o de haina ei si o bateti fara de mila", zicându-i sa raspunda cu smerenie la cele ce o întreaba împaratul; si asa au batut-o cumplit. Dupa aceea a supus-o la chinuri îndelungate în caldari cu smoala, din care a ramas nevatamata. Si scotând-o a grait ea catre împaratul: "Împarate! Domnul meu m-a întors spre somn în caldare, si am vazut unde ma închinam marelui zeu Iraclie". Iar el bucurându-se îi porunci sa intre în capiste. Atunci sfânta facând rugaciune întru sinesi catre Iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, îndata se facu tunet din cer, si cazând jos la pamânt idolii care erau în capiste, se zdrobira si se facura pulbere. Si iesind, sfânta zise împaratului: "Intra înauntru de ajuta zeilor, ca au cazut si nu pot sa se scoale".

Intrând împaratul si vazând zdrobirea idolilor, a poruncit sa i se taie cinstitul ei cap afara din cetate. Si luând-o Teodul si Timotei, au iesit din cetate si neîngaduindu-i sa-si faca rugaciunea, s-au repezit cu obraznicie asupra ei, dar li s-au uscat mâinile. Rugându-se atunci de sfânta, si crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos s-au însanatosit, si au rugat pe sfânta ca sa se roage pentru dânsii sa-si dea sufletele lor catre Domnul înaintea ei. Si aceasta facându-se a raposat si ea cu pace, aproape de acelasi loc. Si venind oarecare credinciosi binecinstitori, si luându-le moastele le pusera în Efes în loc ales si însemnat, întru marirea Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh.