Trebuie sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste Indictul ("Indiction" la români însemna: porunca si aratare), luând obicei de la cei batrâni; ca era obicei, la români, sa se faca începatura anului de la acest Indiction, adica la 1 septembrie.
Si pentru ca în aceasta zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în Sinagoga iudeilor, si dându-I-se cartea lui Isaia proorocul, si deschizând-o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti saracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inima, a propovadui robilor slobozenie si orbilor vedere. A slobozi pe cei sfarâmati întru usurare, a propovadui anul Domnului cel primit" (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dând cartea slugii si sezând a zis: "Ca astazi s-a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre". Cât s-au si mirat popoarele de cuvintele darului ce ieseau din gura Lui.
De asemenea, traditia spune ca si poporul evreu a intrat in Tara Fagaduintei în aceasta luna de Septembrie.
Tot în aceasta zi, se face pomenirea minunii savârsita de Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, la Mânastirea Miasinilor; si pomenirea incendiului cel mare de acolo.
Pomenirea Nascatoarei de Dumnezeu din Mânastirea Miasinilor se face pentru sfânta icoana facatoare de minuni a Nascatoarei de Dumnezeu, care a fost aruncata în iezerul Gazurului, la Mânastirea Miasinilor, de frica luptatorilor împotriva icoanelor. Aceasta dupa multa vreme cu voia lui Dumnezeu a iesit nestricata.
Iar pomenirea incendiului se face, caci s-a întâmplat pentru pacatele noastre de s-a facut ardere foarte mare în cetatea împarateasca în zilele lui Leon împaratul, si au ars cea mai multa parte a cetatii timp de sapte zile.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel Batrân.
Simeon Stâlpnicul (sau Stilitul) cel batrân s-a nascut într-un sat ce se chema Sisa, în Asia Mica, între Siria si Cilicia, în zilele împaratiei lui Leon cel Mare, si a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (catre 457). Acesta, calugarindu-se, si suindu-se într-un stâlp, si suferind într-acel stâlp patruzeci si sapte de ani, si facându-se de multe minuni facator, a adormit în pace.
Acest sfânt este altul decât Sf. Simeon Stâlpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), praznuit pe 24 Mai si decat Sf. Simeon Stâlpnicul cel tânar, pomenit la 27 Aprilie.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stâlpnicul.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.
Tot în aceasta zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.
Acest Isus a fost al lui Navi, si urmator lui Moise, celui ce a fost datator de Lege evreilor. Acesta a luat si cetatea Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a vazut pe Arhistrategul Mihail tinând în mâna spada, si aflând el ca acesta este mai-marele Voievod al puterii Domnului, lepadându-si armele, a cazut la picioarele lui. Însa dând el razboi cu cei de alt neam, si fiind gata sa apuna soarele, având el osârdie spre razboi, rugatu-s-a lui Dumnezeu si a zis sa stea soarele. Si îndata a fost oprit soarele din calea lui sa nu apuna, pâna ce a înfrânt Iosua pe cei straini care au fugit, si i-au biruit cu putere. Apoi povatuind el poporul, si trecându-i prin pustie si împartindu-le pamântul fagaduintei, si judecând pe popor douazeci si sapte de ani, s-a facut înfricosator vrajmasilor. Si aratându-si barbatia si fapta buna în multe razboaie, a murit, si a fost îngropat cu cinste de poporul sau.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor 40 de Mucenite Fecioare, si a lui Amun Diaconul, dascalul lor.
Aceste Sfinte Fecioare erau din Adrianopolul Macedoniei. Si fiind crestine au urmat lui Hristos, având si dascal pe Diaconul Amun. Fiind prinse de Vaul, ighemonul Adrianopolului, si mult fiind chinuite ca sa se închine idolilor, s-au rugat lui Dumnezeu, si fiind spânzurate, în vazduh, chinuindu-se multe ceasuri, cazând jos, au pierit.
Apoi a fost spânzurat Sfântul Amun, si l-au zgâriat pe coaste, dupa aceea au pus coif ars pe capul sau. Si izbavindu-se el a fost trimis împreuna cu sfintele fecioare de la Bereia la Iraclia Traciei la Licinie tiranul. Si din porunca acestuia, zece dintr-însele au fost bagate în foc, iar la opt, împreuna cu dascalul lor, li s-au taiat capetele; Si alte zece, sabii prin gura si prin inima suferind, s-au sfârsit; sase au fost tocate cu cutitele; iar celelalte sase s-au mutat la Domnul, fiind arse.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici si frati buni, Evod, Calista si Ermoghen.
Acesti sfinti mucenici, frati buni fiind, precum erau nascuti dintr-un pântece, asa s-au nascut si duhovniceste prin scaldatoarea cea dumnezeiasca pe vremea propovaduirii. Si de vreme ce au fost pârâti catre cel mai mare ce era biruitor atunci, ca sunt crestini, si cunoscându-se bun-neamul si neîngrozita starea sufletului lor, moarte de sabie asupra lor au rânduit, si asa sfârsindu-si calea muceniciei, la Domnul s-au mutat.
Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit în muntele Miupoliei (Myopolis) de lânga Theba, în Capadocia, si care cu pace s-a savârsit.
Sfântul Meletie s-a nascut în Capadocia (Asia Mica), catre anul 1035. Putin dotat pentru studii, el a cerut si a primit de Dumnezeu, dupa rugaciuni fervente, darul cunoasterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a citit si meditat fara încetare tot restul vietii sale.
Devenit monah la Constantinopol, el a plecat în plerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat Roma, unde s-a închinat la mormântul Sfintilor Apostoli, iar apoi s-a instalat în Grecia, la mânastirea de pe muntele Miopolis, în vremea domniei împaratului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a facut dovada de o ascultare si de o smerenie exemplare în viata comunitara, si de un zel arzator în lungile privegheri pe care le facea în fiecare noapte în chilia sa, nedând nicidecum odihna pleoapelor sale pâna ce nu uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). O asemenea purtare dadatoare de sfintenie i-a atras desigur ura diavolului, care l-a supus la îngrozitoare ispite si boli. Dar, înca o data, Meletie s-a aratat biruitor prin rabdare, si astfel Dumnezeu i-a daruit multime de harisme - a profetiei, a inainte-vederii, a discernamântului, a vindecarii bolilor -, pe care sfântul le-a utilizat spre folosul si mântuirea ucenicilor sai.
A adormit în pace, si sufletul lui s-a alipit cetelor îngeresti, la 1 septembrie 1105.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Anghel, care a marturisit în Constantinopol, la anul 1680, si care prin sabie s-a savârsit.