Acest
dumnezeiesc apostol, sezând la vama, a auzit pe Domnul zicându-i: "Urmeaza Mie".
Si el în ceasul acela a lasat toate si a urmat Domnului, facând gazduire
Domnului în casa sa mare, precum spune el însusi în Evanghelia sa. Iar de atunci
si în urma a fost împreuna înnumarat cu ceilalti apostoli. Dupa ce a primit
puterea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii, si s-a înteleptit cu cele
dumnezeiesti, atunci a scris Evanghelia sa pe limba evreiasca; dupa opt ani de
la înaltarea lui Hristos, a trimis Evanghelia la evreii cei nou luminati. Si
dupa ce a învatat pe parti si pe mideni si le-a asezat lor biserici, si multe
minuni a facut, în urma si-a luat sfârsitul prin foc prin cei necredinciosi. Iar
când era înca în viata, acest dumnezeiesc apostol, ceilalti împreuna ucenici si
apostoli înconjurau fiecare locul si cetatea, ce-i cadea la sorti, propovaduind
Evanghelia lui Hristos. Iar acesta la parti aflându-se, s-a suit singur într-un
munte si a zabovit acolo, având o singura haina si fara de acoperamânt.
Dupa ce a trecut câtva vreme,
i s-a aratat lui Dumnezeu ca un prunc, Cel ce a zidit din pamânt pe om, si,
întinzându-Si dreapta Sa, a dat apostolului un toiag si i-a zis: "Ia aceasta si,
pogorându-te din munte si mergând la cetatea Mirmina, sadeste toiagul acesta
înaintea usii bisericii de acolo, unde facând radacini si înaltându-se din mâna
Mea cea dreapta, se va face copac mult-roditor; si din vârful crengilor sale se
va pogorî mursa de miere, iar din radacina sa va iesi izvor de apa, cu care
spalându-se oamenii cetatii, cei cu mintea de fiara, si din mursa copacului
împartasindu-se, li se vor îndulci simtirile si vor înceta a mai face
faradelegi.
Atunci Matei, primind cu cucernicie toiagul cel dat de Domnul, s-a pogorât
din munte si s-a dus la Mirmina. Iar femeia împaratului partilor, Fulvana cu
numele, având demon viclean, a întâmpinat pe apostol împreuna fiind ea cu fiul
si cu fiica-sa, care si acestia erau tinuti de duhuri necurate. Si toti, cu
glasuri aspre si cu saltari salbatice, strigau în preajma apostolului, zicând:
"Cine te-a silit ca sa vii aicea si la locurile noastre? Sau cine este Cel ce
ti-a dat tie toiagul acesta spre pierzarea noastra?" Atunci apostolul lui
Hristos cu glas linistit a certat duhurile cele necurate, iar pe cei ce patimeau
si se aflau în zbuciumari i-a vindecat si i-a facut pe ei sa urmeze lui cu buna
rânduiala si cu minte.
Iar episcopul cetatii aceleia, Platon
cu numele, aflând de venirea sfântului, a iesit afara împreuna cu clerul si l-a
întâmpinat, si amândoi împreuna au intrat în cetate înaintea tuturor. Atunci apostolul, înfigând toiagul
în pamânt, a slavit pe Dumnezeu, Cel ce i s-a aratat
lui ca un prunc si i-a poruncit sa faca aceasta. Si, o, minune!,
îndata toiagul cel uscat a prins radacina si a facut crengi si roada
a dat, care pica mursa de miere, precum a zis Domnul. Lânga radacina
copacului s-a facut o fântâna, ce izvora apa prea curata si prea dulce,
încât toti cei ce treceau pe acolo s-au spaimântat de aceasta minune. Si fiindca
vestea aceasta s-a împrastiat în toate partile cetatii, alergau împreuna multimile ca
sa vada minunea. Cei care gustau din dulceata copacului si se spalau cu apa din
izvor lepadau îndata toata nebunia si cruzimea cea salbatica din sufletul lor,
pe care o aveau cu înselaciune din pricina închinarii la
idoli.
Dar multe patimind de la împarat, apostolul
Domnului prin foc si-a primit sfârsitul. În urma însa, a facut pe împaratul sa
se întoarca la credinta lui Hristos prin minunea ce au facut moastele lui.
Împaratul, botezându-se, a luat numele Matei si a zdrobit idolii, a înduplecat
pe supusii sai si au crezut toti în Hristos. Apoi si episcop facându-se, a lasat
dupa moarte episcopia fiului sau, dupa asezamântul ce prin vedenie i-a facut lui
dumnezeiescul apostol.
