HOME -> EDITORIAL
 

Editorial

9 Iulie - Pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Pangratie, episcopul Tavromeniei (Taormina), in Sicilia

15 Iulie - Pomenirea Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita

20 Iulie - Pomenirea suirii la cer cea de foc purtatoare a Sfântului, Maritului Prooroc Ilie Tesviteanu (20 Iulie)

21 Iulie - Pomenirea Preacuviosilor Parintilor nostri Simeon si pomenirea Sfântului Prooroc Iezechiel

28 Iulie - Pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Irina

Pogorarea Sfantului Duh - Rusaliile - Duminica Cincizecimii 

Istoricul sarbatorii

 Sarbatoarea Rusaliilor constituie cea mai veche sarbatoare crestini împreuna cu cea a Pastilor, fiind praznuita înca din vremea Sfintilor Apostoli. Despre ea amintesc Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16, S) si Sf. Luca (Fapte 20, 16). ? numarata si în Constitutiile Apostolice, printre sarbatorile în care sclavii se cuvine sa fie eliberati de muncile obisnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu , Tertulian, Origen, canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (care opreste îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie s.a. Marii predicatori din secolele IV si V au lasat o multime de panegirice in cinstea acestei sarbatori, iar în a doua jumatate a secolului IV, pelerina apuseana Egeria descrie modul cum era sarbatorita pe atunci la Ierusalim. Pâna catre sfârsitul secolului IV si începutul secolului V, Cincizecimea era o dubla sarbatoare: a înaltarii Domnului si a Pogorârii Sfantului Duh, asa cum o descrie, de altfel, înca din prima jumatate a secolului IV, Eusebiu al Cezareii. Însa sarbatoarea aceasta a fost fixata, de pe la 400 înainte, în ziua a 40-a dupa Pasti, cum este sarbatorita pânâ astazi, Cincizecimea ramânând numai ca Sarbatoarea Pogorârii Sfântului Duh.

 Ce sarbatorim la pogorârea Duhului Sfânt?

 Pogorârea Sfântului Duh este istorisita de Sfântul Apostol si Evanghelist Luca în Faptele Apos­tolilor (Fapte 2). Sinaxarul din Lunea Rusaliilor este graitor în acest sens ?i îl redam în continuare:

 „În aceasta zi, în Lunea Rusaliilor, praznuim pe însusi Preasfântul de viata Facatorul si întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinta si de o slava cu Tatal si cu Fiul.

 În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfintii Apostoli, în foisorul unde stateau ei, si s-a asezat peste flecare dintr-însii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeiestii Parinti, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sarbatoare deosebita, în aceasta zi a Rusaliilor.

 Mântuitorul fagaduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: «De folos este ca Eu sa Ma duc; ca de nu Ma voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni». Si iarasi: «Voi ruga pe Tatal si alt Mângâietor va trimite voua: Duhul adevarului, Care din Tatal purcede». Iar dupa patima, înainte de înaltarea la cer, iarasi a zis: «Iar voi sa ramâneti în Ierusalim, pâna când va veti îmbraca cu putere de sus». Deci, fagaduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.

 Pe când Ucenicii se gaseau în foisor, în ziua Cincizecimii, cam pe la ceasul al treilea din zi, s-a facut pe neasteptate tunet din cer, în asa fel, încât a strabatut multimea adunata la Ierusalim, din toata lumea; si Duhul Sfânt S-a vazut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece Apostoli, ci si peste cei saptezeci de ucenici; si acestia au început sa graiasca în limbi straine, fiecare din Apostoli graind limbile tuturor neamurilor. Astfel, nu numai cel de alt neam auzea pe Apostol graind în limba sa proprie, ci si Apostolul întelegea si graia limba fiecarui neam. Din pricina aceasta multimea socotea ca sunt beti, ca neîntelegând cum fiecare Apostol poate grai tuturor în limba fiecaruia, îl socotea pe acela beat. Altii, însa, se mirau zicând: Ce înseamna aceasta? Multimea, adunata la Ierusalim pentru praznic, era din toate partile pamântului: parti, mezi si elimiti, care fusesera robiti putin mai înainte, de Antioh.

 Deci, Duhul Sfânt a venit dupa ce au trecut zece zile de la înaltare, iar nu îndata dupa înaltare, spre a face pe Ucenici sa-L astepte cu si mai multa înflacarare. Traditia zice ca în fiecare zi venea sa se închine acelui Trup îndumnezeit al lui Hristos câte una din cetele îngerilor. Deci, dupa împlinirea celor noua zile, împacarea fiind savârsita prin Fiul, în a zecea zi a venit în lume si Mângâietorul. În ce priveste Pogorârea Duhului dupa cincizeci de zile de la Pasti, aceasta ar fi în amintirea Legii Vechi; ca Israel a primit cele zece porunci dupa un timp de cincizeci de zile de la trecerea prin Marea Rosie. Sa se mai tina seama si de asemanari: Acolo era un munte, aici un foisor; acolo s-a vazut foc, aici limbi de foc; iar în locul tunetului si negurei din Sinai, aici s-a auzit un vuiet de vifor napraznic.

 Duhul Sfânt S-a pogorât în chip de limbi de foc, ca sa arate ca este în legatura cu Cuvântul cel viu; sau pentru ca Apostolii trebuiau sa învete multimile si sa le aduca la Hristos si prin mijlocirea Cuvântului. S-a pogorât apoi, în chip de foc, ca sa arate pe de o parte, ca Dumnezeu este foc mistuitor, iar pe de alta, pentru nevoia de curatire; si S-a împartit în limbi, pentru haruri. Si precum odinioara a amestecat pe cei ce stiau numai o limba si i-a împartit în mai multe limbi tot asa si acum, celor ce cunosteau numai o limba, le-a dat sa cunoasca multe limbi, ca sa adune pe cei ce erau de diferite limbi, risipiti în toate laturile lumii. Faptul s-a petrecut într-o zi de sarbatoare, pentru a fi cât mai multi cei adunati si ca prin ei vestea sa se raspândeasca pretutindeni; apoi si pentru ca cei ce se aflau acolo de Pasti si vazusera cele savârsite atunci asupra lui Hristos, sa aiba de ce sa se minuneze. Faptul s-a petrecut apoi în ziua Cincizecimii, fiindca se cuvenea ca tot în timpul în care se daduse Legea cea Veche, sa se reverse si harul Duhului; dupa cum si Hristos savârsind un nou Paste propriu, facuse în loc de Pastile cel obisnuit, Pastile cel adevarat.

 Duhul nu S-a asezat pe buzele Apostolilor, ci pe capetele lor, caci capul este ocârmuitorul si partea cea mai aleasa a trupului si cuprinde în el mintea, de la care si limba îsi trage graiul. Pe de alta parte, este ca si cum Duhul Si-ar lasa glasul prin limba, asezându-Se asupra capetelor Apostolilor si rânduindu-i astfel învatatori ai tuturor celor de sub soare. Vuietul care a avut loc si focul s-a întâmplat din pricina ca ele au fost si în Sinai, aratând prin aceasta, ca si atunci si acum Duhul este Acelasi, dând Legea si orânduind toate. Multimea s-a tulburat de vuietul suflarii, fiindca socotea ca vine împlinirea tuturor celor prevestite de Iisus, iudeilor, cu privire la nimicirea lor. Se spune «ca de foc», ca sa nu cugete cineva despre Duhul Sfânt ca ar fi avut vreo însusire trupeasca.

 Apostolii au fost învinuiti de betie. Dar Petru, sculându-se si vorbind în mijlocul multimii, a dovedit ca lucrul acesta nu este adevarat, aducând marturie cuvântului proorocului Ioil. Astfel a înduplecat dintre ei, cu cuvântul, ca la trei mii, sa vina la Hristos”.

 Cincizecimea

 Cincizecimea se numeste asa pentru ca se praznuieste la 50 de zile dupa Pasti. În Vechiul Testament, Cincizecimea amintea de primirea Legii pe Muntele Sinai, de suferintele evreilor în pustiu, precum si de necazurile cele multe prin care au trecut, pâna sa ajunga în pamântul fagaduin?ei, unde s-au îndulcit de roade, de grâu si de vin. De aceea, la aceasta sarbatoare se multumea lui Dumnezeu si pentru secerisul nou. Unii tâlcuitori spun ca Cincizecimea ar fi fost orânduita la evrei si pentru cinstirea numarului sapte, întru­cât acest numar adunat de sapte ori cu el însusi, da numarul de cincizeci de zile fara una. La evrei nu numai zilele se numarau asa, ci si anii, în care ei sarbatoreau Jubileul, adica dupa trecerea a de ?apte ori sapte ani. In acel an jubiliar, ei lasau pamântul nesemanat si vitele la odihna, iar robilor dobânditi cu bani, li se dadea libertatea sa plece.

 În Noul Testament, aceasta zi aminteste de venirea Duhului Sfânt peste Apostoli, Duh Care ne da Legea duhovniceasca, ne calauzeste spre tot adevarul si ne învata cele placute lui Dum­nezeu. Astfel, Cincizecimea ne arata iesirea din rautatea necre­dintei si ziua întemeierii Bise­ricii în chip vazut.

 Sinaxarul din Duminica Rusaliilor ne prezinta mai multe informa?ii în acest sens: „În aceasta zi, Duminica a opta dupa Pasti, praznuim Sfânta Cincizecime. Si aceasta sarbatoare am luat-o din cartile iudeilor. Caci dupa cum aceia praznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numarul de sapte, dar si pentru ca au primit Legea dupa trecerea a cincizeci de zile de la Pasti, tot astfel si noi praznuim cincizeci de zile de la Pasti, primind Duhul cel Preasfânt, care ne da Legea, ne calauzeste spre tot adevarul si ne învata cele placute lui Dumnezeu. Sa se mai stie ca la evrei erau trei sarbatori mari: Pastile, Cincizecimea si Sarbatoarea Corturilor. Pastile în amintirea tre­cerii Marii Rosii; caci cuvântul paste înseamna «trecere». Si sarbatoarea aceea o preînchipuia pe a noastra, care este trecerea si întoarcerea din nou de la întunericul pacatului, la rai.

 Apoi, evreii praznuiau Cincizecimea spre aducere aminte de suferintele lor din pustiu, cum si de multele necazuri prin care au trecut, pâna sa ajunga în pamântul fagaduintei. Ca numai dupa aceea s-au îndulcit de roade, de grâu si de vin. Noua, însa, Cincizecimea ne arata iesirea din rautatea necredintei si intrarea în Biserica; ca atunci ne împartasim si noi cu Trupul si Sângele Stapânului. Unii spun ca evreii sarbatoreau Cincizecimea din pricinile aratate mai sus; dar altii cred ca Cincizecimea ar fi fost orânduita de evrei pentru cinstirea numarului sapte, dupa cum s-a spus. Ca acest numar adunat de sapte ori cu el însusi, da numarul de cincizeci de zile, fara una. Cinstirea Cincizecimii de catre evrei atârna nu numai de numararea zilelor, ci de a anilor, în care ei sarbatoreau Jubileul; aceasta cadea dupa trecerea a de sapte ori sapte ani. în acel an ei lasau pamântul nesemanat si vitele la odihna, iar robilor dobân­diti cu bani, li se dadea libertatea sa plece.

 A treia sarbatoare era Sarbatoarea Cor­turilor, care se praznuia dupa strângerea bucatelor de pe câmp, adica la trecerea a cinci luni de la Praznuirea Pastilor. Aceasta sarba­toare se praznuia spre aducere aminte de ziua în care Moise a ridicat întâia oara cortul cel vazut prin nori în Muntele Sinai si facut de marele mester Veseleil. Savârseau acest praznic facând corturi, iar cei ce locuiau la tara, multumeau lui Dumnezeu, dupa adunarea roadelor ostenelilor lor. Se pare ca si David a scris psalmii cei pentru linuri (recunostinta), pentru aceste zile.

 Sarbatoarea aceasta închipuia învierea noas­tra cea din morti; când, dupa ce corturile trupurilor noastre se vor strica, iarasi se vor alcatui, si ne vom îndulci de roadele ostenelilor noastre, praznuind în corturile cele vesnice.

 Se cuvine sa mai stim, ca în ziua aceasta, savârsindu-se Praznicul Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Domnului. Si fiindca Sfintii Parinti au socotit sa desparta praznicele pentru maretia Preasfântului si de viata facatorului Duh, caci El este unul din Sfânta si de viata începatoare Treime, iata ca si noi vom vorbi mâine, despre felul cum a venit Duhul Sfânt”.

 Rusaliile

 Sarbatoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numita în româneste „Rusalii” de la sarbatoarea trandafirilor din lumea romana, consacrata cultului mortilor. Crestinii au preluat obiceiul roman, facând din sâmbata dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generala a mortilor. În unele zone ale tarii, în sâmbata Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori si cu un colac deasupra pentru pomenirea mortilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii. În traditia Bisericii Ortodoxe, în ziua imediat urmatoare marilor sarbatori se comemoreaza persoanele care stau în legatura nemijlocita cu persoana sau evenimentul aflat în centrul respectivei sarbatori. Întrucât persoanele Sfintei treimi, Tatal, Fiul si Sfântul Duh, sunt într-o legatura nemijlocita, lunea de dupa duminica Rusaliilor este consacrata proslavirii Sfintei Treimi. De fapt, sarbatoarea Rusaliilor are consacrate doua zile.

 Istoria Bisericii începe la Rusalii

 Sarbatoarea cade totdeauna la 10 zile dupa înaltare sau la 50 de zile dupa Pasti, când a avut loc evenimentul sarbatorit si când evreii îsi serbau si ei Praznicul Cincizecimii. ? totodata sarbatoarea întemeierii Bisericii Crestine, caci în aceeasi zi, în urma cuvântarii însufletite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la crestinismca la trei mii de suflete, care au alcatuit cea dintâi comunitate crestina din Ierusalim (Fapte 2,41), nucleul Bisericii de mai târziu.

 Prin Pogorârea Duhului Sfânt a început o epoca noua în istoria mântuirii neamului omenesc. Astfel a luat fiinta în chip vazut Biserica, adica Împaratia lui Dumnezeu pe pamânt, flacara Duhului Sfânt în lume. S-a împlinit în acest mod telul final al întruparii, al jertfei de pe cruce si al Învierii Domnului.

 Desi fiecare Apostol a primit pe Duhul Sfânt si cu totii au pornit în lume vestind tainele Împaratiei cerurilor în graiul tuturor popoarelor, desi cei ce s-au botezat erau „barbati cucernici din toate neamurile care sunt sub cer“, s-a creat atunci o unitate noua, spirituala, un asezamânt în care toate se aduna ca madularele într-un trup, formând Biserica, Trupul cel tainic al lui Hristos. Iata dar ca Rusaliile sunt ziua întemeierii Bisericii crestine ca institutie divino-umana.

 Cincizecimea, adica a 50-a zi de la Învierea Domnului, este ziua voita de Tatal, fagaduita de Fiul si împlinita de Sfântul Duh. Este ziua deplinei revelatii a Sfintei Treimi în lume: crearea, mântuirea si sfintirea. În aceasta zi se inaugureaza un nou mod de legatura între cei ce cred si Dumnezeu, mod sau chip nevazut de ochii nostri, dar simtit de inima.

 Înainte de patima Sa cea de bunavoie, stiind Iisus toate cele ce aveau sa se întâmple cu El si nevoind sa-i lase pe Apostoli în deznadejde, le-a fagaduit ca va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul Adevarului, care-i va calauzi. Si va vesti cele viitoare, îi va mângâia si Îl va preamari, caci „din al meu va lua si va va vesti“. El se va numi Mângâietorul, fiindca va mângâia pe tot cel ce se lasa calauzit de El. Iar când s-a aratat Apostolilor dupa slavita Sa Înviere, Le-a zis: „Luati Duh Sfânt, carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute“ (In. 20, 21-22), acesta este textul care fundamenteaza peste veacuri Taina Spovedaniei

Biserica este asadar Hristos în toti, uniti prin lucrarea Sfântului Duh într-un chip viu si indisolubil. Iisus Hristos si toti credinciosii sunt madulare ale aceluiasi Trup tainic al lui Hristos, alcatuit din mai multe madulare. Exista un singur corp si un singur Duh. Si aceasta unitate a fost consfintita de Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii.

 Duhul Sfânt

 Sfântul Duh Se numeste Mân­gâietor, ca Unul Care are putere sa ne mângâie si sa ne aline; ca pe El L-am primit în locul lui Hristos. Si El mijloceste, cu gra­iuri nespuse, pentru noi catre Dumnezeu, ocrotindu-ne ca un iubitor de oameni, ca si Hristos, ca si Hristos este Mângâietor, pentru ca zice Apostolul: Avem Mângâietor catre Tatal pe Iisus Hristos Cel drept (1 Ioan 2,1). De aceea, Duhul Sfânt se mai numeste si alt Mângâietor (Ioan 14,16). Se numeste altul, pentru ca este de aceeasi fiinta. Caci unul si altul se spune numai despre cei ce sunt de aceeasi fiinta. Despre cei ce sunt de fiinte deosebite nu se poate grai asa, fara sa li se arate, îndata, si fiinta pe care o au. Sfântul Duh este întru toate una cu Tatal si cu Fiul; de aceea, El este si împreuna-Ziditor (Fa­cator) a toate si chiar Lucrator al învierii de obste, si face toate câte voieste: sfinteste, împarte, înnoieste, trimite, întelepteste, unge pe proroci si, pe scurt zicând toate le face, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor. Prin El este toata în­telepciunea, viata, miscarea, îm­partasirea din sfintenie si din orice fel de viata. Într-un cuvânt, tot ce are Tatal si Fiul are si El, afara de nenastere si nastere, întrucât El purcede din Tatal. Duhul revarsându-Se, asadar, lumea s-a umplut de tot felul de daruri si, prin El, toate neamu­rile au fost calauzite la cunoas­terea adevaratului Dumnezeu, iar Apostolii au primit puterea de a alunga toata boala si toata neputinta. Hristos a pregatit venirea Sfântului Duh peste Ucenicii Sai, când, înainte de patimire, le-a vor­bit despre aceasta (Ioan 7, 38-39), apoi, mai vadit dupa înviere, când a suflat asupra lor (Ioan 20,22). Iar acum L-a trimis pe El, în chip de limbi de foc.