Tatal Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împaratesc. Acesta cu toate ca-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de Dumnezeu si bogat ce era; dar pentru nerodire era defaimat caci erau sterpi si nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte, iar femeia lui Ana în gradina, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu.

Iar Sfânta Ana se tragea din Matan al douazeci si treilea din neamul lui David si al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui Iuda, si a nascut pe Iacov tatal lui Iosif teslarul, si trei fete: pe Maria, Sovi si pe Ana. Maria a nascut pe Salomi moasa; Sovi a nascut pe Elisabeta, iar Ana a nascut pe Nascatoarea de Dumnezeu.

Deci Preasfânta este nepoata lui Matan si a Mariei femeia sa. Iar Elisabeta si Salomi erau nepoate ale Anei de surori, si verisoare cu Nascatoarea de Dumnezeu.

Nasterea Maicii Domnului dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la Mânastirea Simonos-Petras (Muntele Athos).

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor frati buni, Ruf si Rufian, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Sever, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Artemidor, care în foc s-a savârsit.



Povestire foarte de folos.

Un oarecare preot si cu un diacon, Evlavist, având între dânsii dragoste multa spre Dumnezeu, dar învrajbindu-se ei din draceasca înselaciune, multa vreme au fost neîmpacati. Întâmplându-se sa moara preotul în acea vrajba, diaconul s-a întristat ca nu se împacase, cât a fost preotul viu. De aceasta întâmplare vorbind el cu un om bine chibzuitor, acela l-a îndreptat sa mearga la un sihastru în pustiu. Si asa cu multa sârguinta înconjurând el locurile cele mai pustii, îsi cauta tamaduitorul. Si aflând pe un oarecare parinte batrân, îi descoperi acestuia aducerea aminte de rau, cerând de la dânsul iertare. Iar batrânul zise catre dânsul: "Cel ce va cere cu credinta, va lua; si celui ce va bate i se va deschide. Însa nu este cuvântul acesta prin putinta mea, o, frate; ci tu nevoindu-te spre bine, Domnul va face de-ti vei lua curând dezlegare; deci, mergi de unde ai venit, si catre seara mergând la biserica cea mare, sa apuci mai înainte decât toti cu taina la usile cele frumoase, si opreste pe cel ce va intra întâi înauntru, si te închina lui din partea mea, dându-i si aceasta scrisoare pecetluita, si de la dânsul îti vei lua cu adevarat îndreptarea greselilor tale".

Atunci diaconul, a facut dupa cum l-a îndreptat acel parinte: la miezul noptii, a sosit înaintea usii bisericii; si îndata s-a ivit omul de care spusese parintele acela, caruia închinându-se, i-a dat scrisoarea batrânului, descoperindu-i ceea ce i se întâmplase. Iar omul acela fiind întelept, a socotit ca de la Dumnezeu era acea îndreptare, si varsând lacrimi multe, zise: "Dar cine sunt eu, un om prost ca mine, sa îndraznesc a ma apuca de un lucru ca acesta? Însa având nadejde spre rugaciunile celui ce te-a trimis voi tine seama de lucrul acesta". Si stând înaintea acelor usi încuiate, ridicându-si mâinile la cer, si îngenunchind, si-a pus capul la pamânt si se ruga lui Dumnezeu soptind. Si fara zabava sculându-se îndata ce zise: "Deschide noua usa milei Tale, Doamne", i se deschise usa singura, si intrând diaconul împreuna cu dânsul, au stat în tinda bisericii. Si mergând mai departe la usile bisericii celei de argint, zise acel om sfânt catre diacon: "Stai aici si nu merge mai înainte"; iar el facându-si iarasi obisnuita metanie la pragul de jos, deschise si usile cele de argint ce erau încuiate. Si intrând în biserica, minunata vedere a vazut: o lumina luminoasa se pogora din bolta bisericii pe capul omului aceluia, de stralucea biserica, si tot de dânsul se tinea facând el ruga.

Daca a sosit si în altar, plecându-si si acolo capul la ruga, iarasi a iesit încetisor afara la diacon, si iarasi se încuiara usile singure. Atunci îl cuprinse frica si spaima pe diacon, si nu cuteza el nicidecum a se apropia de acel om. Caci din ruga precum zicea, îi era fata preamarita ca fata îngerului, încât se tulbura diaconul cu cugetul, zicând: "Nu cumva este înger acesta ce se arata si nu om?" Dar înca si gândul acesta l-a cunoscut sfântul acela, ca zise catre diacon: "De ce te tulbura si te lupta gândurile pentru mine, o, omule? Crede ca si eu sunt om pamântean, si din sânge si carne alcatuit, si din casa stralucita.

Sunt Hartularie, adica vistier de carti, fiindu-mi hrana din venitul acela. Iar pronia lui Dumnezeu ce ocârmuieste toate spre bine, de multe ori prin cei prosti si mici obisnuieste a face minuni mari. Sa mergem, frate, spre lucrul ce ne sta înainte". Si mergând amândoi degrab spre târg, au sosit la biserica ce era acolo a Nascatoarei de Dumnezeu, si apropiindu-se de usile încuiate ale bisericii si pe acelea le-au deschis cu rugaciunea. Si intrând în altar, si-a savârsit rugaciunea dupa obicei. Si iesind afara catre diacon, care sta de se mira, zise: "Doamne miluieste", si se închisera usile amândoua singure. Dupa aceea au mers iarasi la biserica Nascatoarei de Dumnezeu din Vlaherne, si spunea diaconul: "Asa de repede socoteam ca ne facem calea pe la biserici, cât nici pasare zburatoare n-ar fi putut a se asemana cu iutimea noastra". Apropiindu-ne si acolo de usile bisericii Nascatoarei de Dumnezeu, se deschisera si acelea barbatului acela, si facându-si si acolo rugaciunea, si udându-si fata sa cu lacrimile, a sosit si la usile sfintei racle, unde era sfântul brâu al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoare. Si punând pe diacon sa stea între usi, îi porunci sa ia aminte bine si sa bage seama pe cei ce vor intra; si facând el obisnuita sa rugaciune la pragul de jos, i se deschisera usile si dadura loc de au intrat, si mergând în mijlocul bisericii, punând genunchii la pamânt, facea rugaciune fierbinte, precum dupa aceasta cu juramânt diaconul ne încredinta si ne adeverea: "La pragul usii unde stam si ma cutremuram, cu ochii mei aievea am vazut cum iesea un diacon luminos din altar cu cadelnita în mâna, si cadea toata biserica; peste putin am vazut pe unii ca niste clerici intrând, îmbracati fiind cu podoabe albe preotesti; si iarasi alta ceata de preoti intrara îmbracati în vesminte mohorâte pâna la pamânt, si acestia de amândoua partile adunându-se, cântau un vers foarte frumos si minunat", din care nu putea sa mai priceapa diaconul altceva, decât "Aliluia".

Si dupa ce a savârsit rugaciunea, a iesit Hartularie afara si zise catre diacon: "Frate, intra în biserica fara de nici o grija, si ia aminte la preotii cei din ceata de-a stânga, de poti sa cunosti pe cel cu care ai ramas neîmpacat cu dânsul pentru neuitarea rautatii". Si intrând diaconul îngrozit, a iesit degraba catre omul lui Dumnezeu, zicând, cum ca n-a putut sa vada într-aceia pe preotul cel ce a murit învrajbit. Dupa aceea iarasi îi zise acel pamântesc înger: "Intra si ia aminte si în ceata din dreapta". Si mergând zise catre dânsul diaconul ca a cunoscut aievea pe cel ce cauta stând acolo. Si-i zise fericitul acela: "De l-ai cunoscut bine, mergi si zi: Iesi, ca Nichita Hartularie sta afara si te cheama". Deci, mergând diaconul dupa cum l-a învatat, a facut de a iesit preotul din ceata cea de-a dreapta afara catre omul lui Dumnezeu, caruia îi zise cu blând si smerit glas: "Prezbitere, fa dragoste si pace cu fratele, ca amândoi netocmiti în greseala ati ramas cu grabnica mutare a ta". Atunci îngenunchind amândoi cu smerita sarutare dezlegara vrajba. Dupa aceea, preotul a intrat în biserica si a mers la ceata sa, iar omul lui Dumnezeu a luat pe diacon, si cazând la pragul sfintei biserici, se închisera usile prin putere dumnezeiasca, si mergând putina cale, s-au oprit amândoi. Si asa zise omul lui Dumnezeu catre diacon: "Frate, mântuieste-te si-ti iubeste sufletul, si mergând catre parintele care te-a trimis la mine spune-i ca, curatenia rugaciunilor tale, si îndraznirea cea catre Dumnezeu, poate sa învieze si mort spre împacare, nedând noi nimic ajutor pentru aceasta". Si aceasta zicând s-a despartit de la ochii diaconului. Iar diaconul închinându-se la pamânt, unde statusera picioarele acelui om minunat, îsi facu cale înspaimântat catre batrânul parinte, dând lauda si multumire lui Dumnezeu, Caruia se cuvine slava în veci. Amin.